Suzeta și alăptarea

Autor: Costin Oana Actualizat la 09-09-2016, 4857 vizualizări
Suzeta și alăptarea
Una dintre temerile legate de oferirea suzetei unui bebeluș este că aceasta ar putea interfera cu alăptarea.

De altfel, ghidurile oficiale de pediatrie recomandă precauție în folosirea suzetei la nou-născuți: Organizația Mondială a Sănătății a inclus în recomandările pentru succesul alăptării avertizarea ca unui nou-născut nu trebuie să i se dea suzetă, iar Asociația Americană de Pediatrie recomandă să se aștepte o lună după naștere înainte de a oferi suzeta copilului. (1), (2)

Alăptarea în prima lună de viață

Aceste recomandări au în vedere faptul că stimularea sânilor prin supt în primele 3-4 săptămâni de către nou-născut va determina cantitatea de lapte pe care mama o va produce pe termen lung. Cu cât bebelușul suge mai frecvent și mai mult în această perioadă, cu atât mai mulți receptori ai prolactinei se vor dezvolta la nivelul celulelor glandulare ale sânilor și totodată mai mult lapte va fi produs. De aceea, în prima lună de viață este încurajată punerea micuțului la sân ori de câte ori dă semnale de foame, cu evitarea suzetei sau biberonului. (3), (4)

Suzeta în prima lună de viață

Dacă primesc suzetă sau biberon, este posibil ca unii copii să se obișnuiască cu mișcările specifice de supt presupuse de acestea (diferite de ale suptului la sân) și să nu mai stimuleze suficient sânul, atunci când sunt alăptați. Pentru că producția de lapte matern funcționează conform principiului „cerere și ofertă”, o stimulare slabă sau insuficientă a sânului va duce la o producție mică de lapte. Utilizarea suzetei în prima lună de viață poate îngreuna și atașarea corectă la sân, iar dacă micuțul nu consumă suficient lapte, este posibil să nu ia în greutate.
Totodată, dacă bebelușul nu golește sânul, iar mama nu se asigură de golirea lor (manual sau prin folosirea unei pompe), există riscul de angorjare a sânilor, mastită sau chiar abces. (4), (5)

Suzeta și alăptarea după prima lună de viață

După 3-4 săptămâni de la naștere, fluxul de lapte se stabilizează – cantitatea de lapte produsă ajunge la o fază de platou. Introducerea suzetei este mai puțin probabil să interfereze cu alăptarea, decât dacă este oferită foarte frecvent, mesele sunt amânate sau în loc să fie alăptat, copilul primește suzeta.

În ceea ce privește studiile privind alăptarea și utilizarea suzetei, numărul lor este mic și rezultatele la care au ajuns nu susțin o posibilă scurtare a duratei alăptării din cauza suzetei. Totodată, informațiile privind posibilele efecte negative ale suzetei sunt insuficiente.

În 2016 cercetătorii organizației Cochrane* au publicat o meta-analiză privind efectele folosirii suzetei asupra duratei alăptării. Aceștia au identificat în literatură doar 3 cercetări pe acest subiect, dintre care numai 2 au putut fi incluse în analiză pentru că respectau metodologia științifică. Cele două studii au vizat 1302 bebeluși sănătoși, născuți la termen, ale căror mame (motivate să alăpteze) au început să participe la studiu imediat după ce au născut sau după două săptămâni. Folosirea fără restricții a suzetei înainte sau după stabilizarea lactației nu a avut consecințe asupra prevalenței și duratei alăptării până la 4 luni. Studiile nu au oferit informații despre efectele suzetei, cum ar fi dificultățile mamelor legate de alăptare, satisfacția acestora, plânsul sau agitația bebelușilor ori probleme medicale precum otita medie sau malocluzia dentară.

Pentru că nu există suficiente informații privind posibilele efecte negative ale utilizării suzetei, autorii meta-analizei consideră că mamele sunt cele care decid în final, în funcție de preferințele lor, dacă să ofere sau nu suzeta micuților. (6)

 

*Cochrane este considerat în lumea medicală standardul de aur la nivel global în oferirea de informații validate științific și de cea mai înaltă calitate despre sănătate. (7)

Decizia de a oferi sau nu suzeta micuțului trebuie să aibă în vedere și rolul acesteia pentru somn, despre care puteți citi în acest articol
Bibliografie:
(1)Pacifiers: Satisfying Your Baby`s Needs, link: https://www.healthychildren.org/English/ages-stages/baby/crying-colic/Pages/Pacifiers-Satisfying-Your-Babys-Needs.aspx
(2)Do Pacifiers Interfere With Breastfeeding Success?, link: http://www.medscape.com/viewarticle/711283?src=trendmd_pilot&trendmd-shared=1
(3)Pacifier Use When Breastfeeding, link: http://www.pamf.org/children/newborns/feeding/pacifiers.html
(4)Will Using a Pacifier Affect My Breastfed Baby?, link: http://www.lalecheleague.org/nb/nbnovdec07p279.html
(5)The Happiest Baby on the Block: The New Way to Calm Crying and Help your Newborn Baby Sleep Longer, Harvey Karp
(6)Effect of restricted pacifier use on duration of breastfeeding in full-term infants, link: http://www.cochrane.org/CD007202/PREG_effect-restricted-pacifier-use-duration-breastfeeding-full-term-infants
(7)What is Cochrane evidence and how can it help you?, link: http://www.cochrane.org/what-is-cochrane-evidence
Alte articole:
Satisfăcut de serviciile pediatrului tău?
Recomandă un Medic
Secțiuni:
Îngrijirea copiilor

Totul despre îngrijirea copilului, in fiecare etapa a vieții sale: nou-născut, sugar, copil mic.

Alimentație

Alăptare, diversificare și principii de alimentație corectă a bebelușului și a copilului mic.

Somnul la copii

Despre fazele somnului la bebeluși, necesarul de somn și cum trebuie educat copilul pentru un somn fără probleme.

Dezvoltarea normală a copilului

Această secțiune răspunde la întrebarea: Bebelușul meu este normal din punct de vedere fizic și neurologic?

Educația copiilor

Informatii bazate pe surse oficiale si dovezi stiintifice privind modul in care trebuie sa te comporti cu copilul tau.

Ghiduri

Aici veti gasi o serie de scheme si liste ce contin cele mai importante recomandari privind ingrijirea si educatia copilului.

Afecțiuni întâlnite la copii

Informații complete despre cele mai frecvente boli ale bebelușilor și copiilor mici prezentate pe înțelesul părinților.

Articole recente:
Trimite(Share) pe Facebook
Mergi sus
Trimite linkul pe Whatsapp