Boli transmise prin laptele matern

Laptele matern reprezintă o importantă sursă de nutrimente în alimentația nou-născutului, indispensabile pentru o dezvoltare armonioasă.

Beneficiile alimentației naturale sunt numeroase, atât pentru bebeluș, cât și pentru starea dumneavoastră de sănătate. Astfel, laptele asigură un efect protector împotriva afecțiunilor dezvoltate în copilărie, prin întărirea sistemului imun al bebelușului și transmiterea anticorpilor de la mamă la făt. În plus, alăptarea este cunoscută a deține un rol protector pentru mamă, dată fiind frecvența mai redusă a cancerului mamar la femeile care alăptează.

Printre afecțiunile mamei de cauză virală sau bacteriană, care prezintă un risc crescut de a fi transmise la nou-născutul alimentat natural, se numără:

• Hepatita cu virus B și hepatita cu virus C. În cazul mamei cunoscută cu hepatită B prepartum, este necesară vaccinarea antihepatitică B (VHB), precum și administrarea imunoglobulinei hepatitei B, nou-născutului. Efectuarea acestor imunizări este apreciată ca fiind de un real succes în evitarea dezvoltării afecțiunii cu virusul hepatitic B. Academia Americană de Pediatrie susține faptul că afecțiunea cu virusul C și cea cu virus B sunt compatibile cu alăptarea, însă atât nou-născuții alăptați, cât și cei alimentați cu lapte formula, prezintă un potențial risc egal în contactarea virusului și dezvoltarea bolii. În plus, în cazul afecțiunii cu virus C, anticorpii mamei pot fi transmiși prin intermediul laptelui matern la făt, în scop preventiv. În consecință, virusul hepatitic C este prezent în laptele matern, în cazul în care mama prezintă această condiție patologică, însă transmiterea la făt este posibilă doar în eventualitatea în care virulența mamei este foarte mare.

• Tuberculoza reprezintă o afecțiune sistemică asociată cu transmiterea bacililor de la mamă la făt. Mamele care prezintă boala în stadiu activ, netratat, nu au indicație de alăptare, iar contactul direct cu nou-născutul trebuie evitat. În situația în care mama urmează tratament tuberculostatic, de cel puțin două săptămâni, alimentația naturală a sugarului poate fi permisă, însă acordul trebuie oferit de către medicul specialist în urma evaluării stării de sănătate a pacientei și a investigațiilor necesare (testul la tuberculină și radiografie pulomonară). (1)
  
  

• Transmiterea infecției virale materne cu HIV-1 la nou-născut prezintă un risc crescut, aproximativ 25%, în cazul în care alimentația naturală la sugar este inițiată și continuată cel puțin 6 luni. (2)
  
  

• Infecția cu citomegalovirus apare adesea în rândul sugarilor cu vârsta de până la 12 luni, factorul declanșator fiind corelat din punct de vedere epidemiologic cu alăptarea, alte surse precum comunitățiile sau factorii de natură nosocomială, fiind rar incriminate. Un studiu realizat în cadrul departamentului de Pediatrie și Microbiologie și Spitalul de copii, Birmingham sugerează că laptele matern infectat cu citomegalovirus reprezintă principala cauză de infecție a nou-născutului. În plus, transmiterea virusului este corelată cu durata alăptării. Astfel, rezultatele studiului confirmă faptul că niciun sugar alăptat mai puțin de o lună, nu a contactat virusul, deoarece reactivarea virusului la nivelul glandelor mamare are loc în intervalul 2-12 săptămâni, interval ce corespunde cu diminuarea nivelului de anticorpi transplancentari ai sugarului. În cazul în care virusul este transmis sugarului, starea acută se manifestă printr-o infecție de tract respirator inferior, însoțită de semnele și simptomele specifice. (5)
  
  

• Alți agenți patogeni incriminați sunt virusul Epstein-Barr și HHV6 (Human Herpes Virus 6), care pot fi identificați în laptele matern, însă transmiterea la nou-născut este excepțională. Transmiterea prin laptele matern de la mamă la făt cu virusul rubeolic și virusul herpes simplex este posibilă în cazul în care mama suferă de infecția cu acești agenți virali, în puseu activ. (4)

În cazul afecțiunilor transmise prin laptele matern la copil, pe lângă factorii incriminați reprezentați de agenți patologici microbieni și virali, există factori adjuvanți, care favorizează și condiționează această modalitate de transmitere. În această categorie încadrăm afecțiunile inflamatorii ale glandei mamare, precum abcesele mamare și mastitele. Semnele clinice și simptomele care pot indica prezența lor sunt durerea, sensibilitatea la palpare, zonă eritematoasă, diminuarea volumului de lapte eliminat, cultură bacteriologică pozitivă a laptelui, nivelul de sodiu crescut al laptelui. În plus, dezvoltarea acestor afecțiuni poate fi de natură subclinică, asimptomatică în fazele incipiente, consultul medicului specialist pentru evaluare, diagnostic și tratament fiind imperios necesar. (4)

Un aspect important de reținut, privitor la riscul de transmitere virală și bacteriană prin lapte matern, de la mamă la făt, este reprezentat de modalitatea de prevenție. În acest sens, sunt recomandate evaluarea mamei pentru posibilele afecțiuni corelate cu riscul de transmitere la nou-născut și evitarea sau întreruperea alimentației naturale, la indicația medicului specialist.