Transpirația excesivă la copil

Hiperhidroza este termenul medical utilizat pentru a defini transpirația apărută în exces cauzată de anumite mecanisme fiziologice sau patologice. Mecanismul de termoreglare reprezintă procesul direct implicat în condițiile de apariție a sudorației. În mod fiziologic organismul supus la anumiți factori sau stimuli (căldură, anxietate) determină secreția glandelor sudoripare cu apariția transpirației.

Hiperhidroza este caracterizată de eliminarea unei cantități peste limita normală necesară în procesul fiziologic de termoreglare al organismului. (2, 3)

Cauze și factori de risc

Cauzele apariției transpirației excesive sunt multifactoriale, deținând atât un substrat fiziologic, cât și patologic.

În prima instanță trebuie menționat faptul că hiperhidroza poate fi de cauză primară – hiperhidroza idiopatică sau de cauză secundară, în situația în care transpirația excesivă sugerează prezența unei alte afecțiuni.

Cauzele secundare sunt reprezentate de afecțiuni sau alți factori comuni responsabili de apariția hiperhidrozei printre care:

• boli ale sistemului endocrin (acromegalie, gută, hiperpituitarism, hipertiroidism); un aspect foarte important de reținut este faptul că hipoglicemia (semn al diabetului zaharat de tip I) poate avea drept consecință transpirații excesive;
• febra, drept consecință a unei infecții acute sau cronice determină, datorită procesului de termoreglare (menținere a temperaturii normale corporale) transpirații abundente;
• cauzele neurologice vizează anxietatea, durerea, șocul, sindromul Frey (afecțiune neurologică rară rezultată în urma parotidectomiei sau intervențiilor chirurgicale realizate la nivelul glandei parotide și caracterizată de afectarea inervației parasimpatice postganglionare), leziuni ale sistemului nervos periferic, sindromul Ross (afecțiune rar întâlnită caracterizată de hiperhidroză, areflexie și anizocorie);
• cauze genetice precum disautonomia familială sau sindromul Riley-Day (afecțiune ereditară senzorială și autonomică care implică, pe lângă semnele și simptomele caracteristice afecțiunii, și apariția hiperhidrozei) și episoade spontane de hipotermie cu hiperhidroză;
• din sfera oncologică cauzele incriminate sunt tumora carcinoidă, neuroblastomul, feocromocitomul;
• anumite substanțe medicamentoase pot avea drept efect secundar transpirația abundentă; din această categorie fac parte: antihistaminicele, efedrina, propanololul, haloperidolul, amitriptilina, fenotiazinele, fizostigmina, pilocarpina. (1, 2)

Mecanisme fiziologice și fiziopatologice

Principalul mecanism de apariție a sudorației în condiții fiziologice este reprezentat de termoreglare. Așadar, în prezența stimulilor (spații supraîncălzite, exerciții fizice, emoții puternice) organismul răspunde prin mecanisme hormonale și activare a centrilor hipotalamici de menținere a temperaturii corporale în limite normale. Aceste fenomene au loc involuntar, fiind considerate mecanisme de adaptare ale organismului uman.

Fiziopatologia hiperhidrozei vizează cauza apariției acesteia. Hiperhidroza palmoplantară idiopatică este cauzată de supunerea organismului copilului unor stimuli emoționali. Tabloul clinic poate fi decelat astfel, doar în prezența acestor stimuli, iar orice abatare de la acest aspect poate indica prezența unei alte afecțiuni asociate.

Febra reprezintă un mecanism de apărare a organismului. Hipersudorația este în această situație rezultatul activării mecanismului de termoreglare (eliminarea excesului de căldură din organism) cu mențiunea faptului că etiologia este de natură infecțioasă.

Semne și simptome

Hiperhidroza primară sau esențială prezintă o incidență crescută în categoria de vârstă de 14-25 ani, reprezentând în același timp o problemă socio-psihologică în cadrul adolescenților. Manifestările tipice comune sunt reprezentate de sudorație în exces la nivel palmar, plantar și axilar.

Hiperhidroza secundară prezintă un tablou clinic variat caracterizat de sudorație manifestă la nivelul zonelor afectate. În astfel de situații hipersudorația este însoțită de semnele sau simptomele specifice afecțiunii date.

Hiperhidroza palmo-plantară idiopatică reprezintă o afecțiune ereditară caracterizată de hipersudorație la nivel palmar și plantar, adesea decelată în situațiile în care copilul este supus unor factori emoționali puternici. Din punct de vedere morfopatologic glandele exocrine responsabile de apariția sudorației sunt de aspect normal. Cu toate acestea, factorul determinant suspicionat este hipersensibilitatea hipotalamică la stimulii emoționali. (1, 5)

Diagnostic

Diagnosticul hiperhidrozei palmo-plantare idiopatice este realizat pe baza istoricului clinic al pacientului și examinarea acestuia. În hiperhidroza de cauză secundară sunt necesare investigații paraclinice suplimentare pentru elucidarea substratului etiologic și ulterior, tratarea cauzei. (1)

Tratament

Tratamentul hiperhidrozei palmo-plantare idiopatice vizează două metode, chirurgicală și medicamentoasă sau non-chirurgicală.

Conduita terapeutică non-chirurgicală implică aplicarea topică a unor substanțe antiperspirante care acționează prin blocarea produșilor de excreție a glandelor sudoripare. Aplicarea locală a acestora se face doar la nivelul zonei afectate.

Medicația orală reprezentată de substanțele anticolinergice acționează direct asupra inervației glandelor exocrine. Uzitarea acestui tip de medicație deține implică anumite efecte secundare precum xerostomie (uscăciunea gurii), retenție urinară sau tulburări ale vederii.

Alte metode terapeutice sunt reprezentate de iontoforeză și injectarea toxinei botulinice tip A la nivelul zonei afectate. Procedura iontoforezei este caracterizată de imersia zonelor afectate în apă și transmiterea unui potențial electric care va determina acumularea electroliților apei la nivelul suprafeței pielii cu blocarea secreției glandelor sudoripare. Terapia injectării de toxină botulincă este considerată o metodă de tratament eficientă și sigură, fiind recomandată prioritar intervenției chirurgicale.

Tratamentul chirurgical al hiperhidrozei palmo-plantare idiopatice este reprezentat de simpatectomia toracoscopică și constă în secționarea lanțului simpatic responsabil de transmiterea stimulilor nervoși la nivelul fibrelor colinergice și apariția sudorației. Această metodă de tratament este disponibilă, însă practicarea ei este recomandată în cazul în care celelalte metode de tratament au fost epuizate fără un răspuns pozitiv. Riscul complicațiilor post-chirurgicale în ceea ce privește această procedură este crescut și vizează apariția hiperhidrozei, drept fenomen compensator la nivelul zonelor adiacente celor interesate, pneumotorax, hemotorax, atelectazie, emfizem subcutanat, sindrom Horner. (1, 3, 4)

Conduita terapeutică a hipersudorației de cauză secundară interesează tratamentul principalei cauze și diferă în funcție de factorii clinici, paraclinici și prognostici.

Important de reținut

Hiperhidroza primară sau esențială este în cele mai multe cazuri subdiagnosticată. În acest sens, examenul clinic și evaluarea psihologică a copilului sunt aspecte importante ce nu trebuie neglijate. (3)