Sindromul hemolitic uremic

Sindromul hemolitic uremic este caracterizat prin triada anemie hemolitică microangiopatică, trombocitopenie și insuficiență renală acută.

Debutează la 7-10 zile după o enterocolită severă produsă de către Escherichia coli enteropatogen O157H7 care are particularitatea că secretă o citotoxină numită toxina vero. Verotoxina are acțiune similară toxinei Shiga produsă de Shigella disenteriae și produce diaree, colită hemoragică și sindrom hemolitic uremic idiopatic care se dezvoltă după aproximativ 7 zile de la debutul enterocolitei. Debutează cu anurie, oligurie, convulsii, hipertensiune arterială, paloare și purpură.

Sindromul de retenție azotată este sever și asociază acidoză metabolică și proteinurie marcată după ce bolnavul își reia diureza.

La hemoleucogramă și la testele hematologice se evidențiază anemie hemolitică brutal instalată cu test Coombs negativ deci fără caracter autoimun, pe frotiu evidențiindu-se  aspecte morfologii ale eritrocitelor similare cu anemia microangiopatică.

Hematiile sunt fragmentate, de formă schizocitară și sunt descrise ca hematii în coajă de ou spart. Hemoliza poate fi obiectivată prin creșterea valorii reticulocitelor și creșterea LDH seric. Trombocitele scad dar trombocitopenia nu se corelează cu severitatea și evoluția bolii. Leucocitoza cu valori mari poate să reprezinte un marker de evoluție severă. Se mai pune în evidență verotoxina în scaunul bolnavilor folosindu-se pentru identificare PCR.

Tratamentul are în vedere în special controlarea insuficienței renale acute, a hipertensiunii arteriale și a edemului cerebral. Se recurge de obicei la dializă peritoneală și la hemodializă. Dacă anemia este severă se impun transfuzii de masă eritrocitară. Plasmafereza se poate dovedi utilă pentru depășirea fazei acute a bolii dar cele mai spectaculoase ameliorări se obțin prin dializă fie ea hemodializă, fie dializă peritoneală. [1]