Pneumonia stafilococica

Autor: Dr. Apetrei Loredana | Actualizat la 26-11-2015, 1140 vizualizări

Pneumonia acuta infectioasa este un proces inflamator acut al parenchimului pulmonar, alveolar si/sau interstitial, produse de diferiti agenti patogeni.

In ultimele decenii au avut loc modificari in spectrul etiologic al pneumoniilor infectioase: a crescut incidenta pneumopatiilor nebacteriene, ajungand aproape egala cu cea a pneumoniilor bacteriene; a scazut incidenta pneumococului, stafilococului auriu si bacililor gram negative (BGN).

Pneumonia stafilococica reprezinta o inflamatie acuta determinata de Staphylococcus aureus.


Cauze

Pneumonia stafilococica survine dupa rujeola, viroze respiratorii, tuse convulsiva, prezentand frecventa crescuta la sugari.

Din punct de vedere bacteriologic si imunologic agentul etiologic, Staphylococcus aureus este un coc gram pozitiv. Acesta poate fi identificat in lanturi scurte sau in gramezi sub forma de ciorchine. Este imobil, forma nesporurata si necapsulata, aerob, in mod facultativ anaerob. Stafilococul este singurul coc gram pozitiv care nu e fagocitat de catre leucocite. Astfel, un frotiu cu produs patologic pe care se evidentiaza coci gram pozitivi alaturi de leucocite este sugestiv pentru Stafilococ.

Staphylococcus aureus este raspunzator de peste 20% dintre infectiile nozocomiale din sectiile de spital, cu predilectie cele de nou-nascuti si blocul chirurgical.

Etiologia bolii este data de catre Staphylococcus aureus care produce: enzime virulentestafilo-coagulaza, kinaza, hialuronidaza, toxine hemolizine, leucocidine si penicilinaza.

Patogenia afectiunii ne indica poarta de intrare aerogena (frecvent) cu leziuni locale unilaterale si hematogena (rar), de la focar la distanta, leziuni bilaterale.

Din punct de vedere anatomo-patologic, in pneumonia stafilococica se remarca initial pe frotiu semne caracteristice unei pneumonii interstitiale: zone abcedate mari cu microabcese confluate, extinse spre bronhii rezultand un abces excavat care poate fi evacuat in pleura (piotorax sau piopneumotorax).


Evolutia este stadializata, cu o mortalitate mare (peste 10%). Stadiul initial al bolii cuprinde o simptomatologie sugestiva unui diagnostic de pneumonie acuta virala. Stadiul abcedat (pneumonie abcedata primitiva) constituie urmatoarea etapa in evolutie; aspectul clinic este de bronhopneumonie masiva, cu un sindrom febril ce inregistreaza valori ridicate, in medie o perioada de sase saptamani.

Urmeaza apoi stadiul de pleurezie masiva intalnit la peste 50% din cazuri; percutia evidentiaza matitate lemnoasa la nivelul unui hemitorace, care este in contrast cu hipersonoritatea remarcata prin comparative la hemitoracele opus.

Semne si simptome

Tabloul clinic de pneumonie stafilococica imita foarte mult pe cel din pneumonie interstitiala:

  • debutul este brutal cu febra, tuse, dispnee;
  • apare dupa viroza respiratorie sau dermita stafilococica.


Simptomatologia generala cuprinde: alterarea starii generale, febra, copil palid cenusiu, letargic sau agitat, semne de colaps cardio-vascular.

Diagnostic

Diagnosticul pozitiv se pune pe baza izolarii agentului etiologic, investigatiilor de laborator si radiografiei pulmonare.
Diagnosticul diferential se face in primul rand cu alte pneumonii.

Tratament

Tratamentul etiologic pentru pneumonia stafilococica este de electie si consta in antibioterapie.

Pneumonia stafilococica, desi este o afectiune grava, prin caracterul rapid progresiv are o incidenta mai scazuta comparativ cu pneumonia pneumococica sau cea virala, intalnita la sugar.

Alte articole:
Satisfăcut de serviciile pediatrului tău?
Recomandă un Medic
Secțiuni:
Îngrijirea copiilor

Totul despre îngrijirea copilului, in fiecare etapa a vieții sale: nou-născut, sugar, copil mic.

Alimentație

Alăptare, diversificare și principii de alimentație corectă a bebelușului și a copilului mic.

Somnul la copii

Despre fazele somnului la bebeluși, necesarul de somn și cum trebuie educat copilul pentru un somn fără probleme.

Dezvoltarea normală a copilului

Această secțiune răspunde la întrebarea: Bebelușul meu este normal din punct de vedere fizic și neurologic?

Educația copiilor

Informatii bazate pe surse oficiale si dovezi stiintifice privind modul in care trebuie sa te comporti cu copilul tau.

Ghiduri

Aici veti gasi o serie de scheme si liste ce contin cele mai importante recomandari privind ingrijirea si educatia copilului.

Afecțiuni întâlnite la copii

Informații complete despre cele mai frecvente boli ale bebelușilor și copiilor mici prezentate pe înțelesul părinților.

Articole recente:
Trimite(Share) pe Facebook
Mergi sus
Trimite linkul pe Whatsapp