Un tratament efectuat în primele săptămâni de viață poate preveni dezvoltarea simptomelor de autism la șoareci
Actualizat la 23-02-2022, 69 vizualizări
Blocarea unei căi de semnalizare hiperactivă în primele cinci săptămâni de viață previne dezvoltarea simptomelor de autism la șoareci, potrivit unui nou studiu. Publicat în JNeurosci, studiul arată faptul că timpul este esențial atunci când se dorește tratarea tulburărilor de dezvoltare.
Dezvoltarea creierului și a capacităților sale unice, cum ar fi limbajul, se produce în anumite intervale cheie de timp, numite perioade critice. Simptomele unor tulburări de dezvoltare neurologică, precum autismul, apar într-o perioadă critică stabilită. Studiul actual arată faptul că administrarea unei intervenții țintite numai în perioada critică ar putea împiedica tulburarea să se contureze vreodată. Astfel, persoanele care ar fi dezvoltat autism pot fi ferite de povara unui tratament administrat pe tot parcursul vieții.
Cercetătorii au comparat momentul intervenției într-un model genetic de șoarece al complexului de scleroză tuberoasă (TSC), o tulburare de neurodezvoltare cu rate ridicate de tulburare din spectrul autist. Echipa de cercetare a administrat un medicament pentru a inhiba semnalizarea mTOR, o cale care este hiperactivă la oamenii și animalele cu TSC.
După patru săptămâni de tratament, șoarecii au prezentat comportamente sociale normale, dar în același timp și o activitate normală în neuronii purkinje (situați în cerebel, partea de creier ce controlează în special echilibrul și coordonarea acţiunilor), chiar și după patru săptămâni fără tratament. Rezultatele indică o posibilitate ca tratamentul în perioadele critice de dezvoltare ale bolii ar putea preveni manifestarea simptomelor de autism. Deoarece TSC este adesea diagnosticat in utero la om, definirea acestor perioade critice poate oferi o oportunitate de a preveni dezvoltarea comportamentelor de autism.
sursa: News Medical

Bibliografie:
Intervention during the first five weeks of life prevents autism symptoms from ever developing in mice, link: https://www.news-medical.net/news/20220221/Intervention-during-the-first-five-weeks-of-life-prevents-autism-symptoms-from-ever-developing-in-mice.aspxAlte articole:
- Variabilitatea frecvenței cardiace la nou-născuți cu transpoziție de vase mari nu prezice dezvoltarea neurologică
- Febra la copii: când tratezi acasă și când mergi urgent la medic — ghid complet pentru părinți
- Praguri mai scăzute de transfuzie plachetară la nou-născuți reduc numărul de transfuzii fără a crește riscul de deces sau hemoragie majoră
- Fluid balansat sau ser fiziologic 0,9% — nicio diferență în șocul septic pediatric: studiu NEJM pe 9.041 de copii din 5 țări
- Scala PaPaS adaptată în spaniolă permite screeningul precoce al copiilor care necesită îngrijiri paliative — validare culturală în Argentina
- Soluția de rehidratare orală standard OMS poate fi mai sigură decât ReSoMal în malnutriția acută severă cu diaree și deshidratare — trial GASTROSAM
- Hipotermia la copiii din departamentul de urgențe — asociere semnificativă cu mortalitatea intraspitalicească
- Tractul respirator la copiii cu transplant de celule stem: plămânii și nasul au microbiome distincte
- Testul de 3 minute pe treaptă prezice sănătatea cardiometabolică la copiii cu factori de risc
- Capacitatea funcțională la pacienții Fontan: forța musculară și compoziția corporală ca predictori extracardaci
- Rezultatele pe termen lung după reconstrucția esofagiană la copiii cu arsuri caustice severe: studiu asupra calității vieții și adaptării funcționale
- Displaziile acromelice la copii: 5 variante genetice noi și caracteristici clinice distinctive
- Expunerea la natură poate susține sănătatea psihologică a copiilor defavorizați, arată o analiză a literaturii științifice
- Consimțământul minorilor și testarea pentru ITS/HIV la adolescenți: Importanța cunoștințelor legale
- Alimentația selectivă în autism modifică bacteriile intestinale și favorizează inflamația
Satisfăcut de serviciile pediatrului tău?
Recomandă un Medic
Secțiuni:
Articole recente:
- Praguri mai scăzute de transfuzie plachetară la nou-născuți reduc numărul de transfuzii fără a crește riscul de deces sau hemoragie majoră
- Febra la copii: când tratezi acasă și când mergi urgent la medic — ghid complet pentru părinți
- Fluid balansat sau ser fiziologic 0,9% — nicio diferență în șocul septic pediatric: studiu NEJM pe 9.041 de copii din 5 țări
- Scala PaPaS adaptată în spaniolă permite screeningul precoce al copiilor care necesită îngrijiri paliative — validare culturală în Argentina
- Soluția de rehidratare orală standard OMS poate fi mai sigură decât ReSoMal în malnutriția acută severă cu diaree și deshidratare — trial GASTROSAM
- Hipotermia la copiii din departamentul de urgențe — asociere semnificativă cu mortalitatea intraspitalicească
- Variabilitatea frecvenței cardiace la nou-născuți cu transpoziție de vase mari nu prezice dezvoltarea neurologică
- Tractul respirator la copiii cu transplant de celule stem: plămânii și nasul au microbiome distincte
- Testul de 3 minute pe treaptă prezice sănătatea cardiometabolică la copiii cu factori de risc
- Capacitatea funcțională la pacienții Fontan: forța musculară și compoziția corporală ca predictori extracardaci
Pediatri în:
- Alba Iulia
- Arad
- Austria
- Bacau
- Baia Mare
- Barlad
- Bistrita
- Botosani
- Braila
- Brasov
- Bucuresti
- Buzau
- Campina
- Cluj-Napoca
- Constanta
- Craiova
- Deva
- Dr. Tr. Severin
- Focsani
- Galati
- Iasi
- Onesti
- Oradea
- Piatra Neamt
- Pitesti
- Ploiesti
- Ramnicu Valcea
- Resita
- Satu Mare
- Sfantu Gheorghe
- Sibiu
- Slatina
- Suceava
- Targoviste
- Targu Jiu
- Targu Mures
- Timisoara
- Tulcea
- Vaslui
- Zalau
- [Toate localitățile...]