Tulburările din spectrul autist ar putea fi diagnosticate folosind o ecografie prenatală în trimestrul al doilea al sarcinii
Actualizat la 11-02-2022, 69 vizualizări
O ecografie prenatală de rutină efectuată în al doilea trimestru poate identifica semnele precoce ale tulburării din spectrul autismului (TSA), a descoperit un nou studiu al cercetătorilor israelieni, publicat în jurnalul Brain. Oamenii de știință au examinat datele de la sute de ecografii prenatale din sondajul de anatomie fetală efectuat în timpul gestației, în trimestrul al doilea de sarcină.
Cercetătorii au descoperit anomalii la nivelul inimii, rinichilor și capului la 30% dintre fetușii care au dezvoltat ulterior TSA, o rată de trei ori mai mare decât cea care a fost găsită la fetușii cu dezvoltare tipică din populația generală și de două ori mai mare decât frații lor cu dezvoltare tipică. Problemele gastrointestinale cu care se confruntă copiii cu TSA au un impact semnificativ asupra bunăstării familiilor lor, iar astfel de anomalii au fost detectate mai frecvent la fete decât la băieți. Severitatea anomaliilor a fost, de asemenea, legată de severitatea ulterioară a TSA.
„Medicii pot folosi aceste semne, vizibile în timpul unei ecografii de rutină, pentru a evalua probabilitatea de a da naștere unui copil cu TSA. Studiile anterioare au arătat faptul că un copil născut cu o afecțiune congenitală, în primul rând dintre cele care implică inima și rinichii, are șanse mai mari de a dezvolta TSA. Descoperirile sugerează că anumite tipuri de TSA care implică alte anomalii ale organelor, încep și pot fi detectate în uter”, a declarat autorul studiului, profesorul Idan Menashe de la Facultatea de Științe ale Sănătății din cadrul Universității Ben-Gurion.
Studiul actual, împreună cu alte studii anterioare, vor fi discutate la Reuniunea Israeliană pentru Cercetarea Autismului care va avea loc în perioada 15-16 februarie. Un studiu anterior al cercetătorilor de la Centrul Medical Soroka a constatat de asemenea, faptul că diagnosticarea și tratamentul precoce au crescut capacitatea socială de trei ori mai mult. Diagnosticul prenatal ar putea însemna un curs de tratament început încă de la naștere, în loc să se aștepte până la vârsta de 2 sau 3 ani ori chiar mai târziu.
sursa: News Medical
foto: Ben-Gurion University of the Negev

Bibliografie:
Prenatal ultrasound to identify fetal anomalies may help detect ASD, link: https://www.news-medical.net/news/20220209/Prenatal-ultrasound-to-identify-fetal-anomalies-may-help-detect-ASD.aspxAlte articole:
- Variabilitatea frecvenței cardiace la nou-născuți cu transpoziție de vase mari nu prezice dezvoltarea neurologică
- Febra la copii: când tratezi acasă și când mergi urgent la medic — ghid complet pentru părinți
- Praguri mai scăzute de transfuzie plachetară la nou-născuți reduc numărul de transfuzii fără a crește riscul de deces sau hemoragie majoră
- Fluid balansat sau ser fiziologic 0,9% — nicio diferență în șocul septic pediatric: studiu NEJM pe 9.041 de copii din 5 țări
- Scala PaPaS adaptată în spaniolă permite screeningul precoce al copiilor care necesită îngrijiri paliative — validare culturală în Argentina
- Soluția de rehidratare orală standard OMS poate fi mai sigură decât ReSoMal în malnutriția acută severă cu diaree și deshidratare — trial GASTROSAM
- Hipotermia la copiii din departamentul de urgențe — asociere semnificativă cu mortalitatea intraspitalicească
- Tractul respirator la copiii cu transplant de celule stem: plămânii și nasul au microbiome distincte
- Testul de 3 minute pe treaptă prezice sănătatea cardiometabolică la copiii cu factori de risc
- Capacitatea funcțională la pacienții Fontan: forța musculară și compoziția corporală ca predictori extracardaci
- Rezultatele pe termen lung după reconstrucția esofagiană la copiii cu arsuri caustice severe: studiu asupra calității vieții și adaptării funcționale
- Displaziile acromelice la copii: 5 variante genetice noi și caracteristici clinice distinctive
- Expunerea la natură poate susține sănătatea psihologică a copiilor defavorizați, arată o analiză a literaturii științifice
- Consimțământul minorilor și testarea pentru ITS/HIV la adolescenți: Importanța cunoștințelor legale
- Alimentația selectivă în autism modifică bacteriile intestinale și favorizează inflamația
Satisfăcut de serviciile pediatrului tău?
Recomandă un Medic
Secțiuni:
Articole recente:
- Praguri mai scăzute de transfuzie plachetară la nou-născuți reduc numărul de transfuzii fără a crește riscul de deces sau hemoragie majoră
- Febra la copii: când tratezi acasă și când mergi urgent la medic — ghid complet pentru părinți
- Fluid balansat sau ser fiziologic 0,9% — nicio diferență în șocul septic pediatric: studiu NEJM pe 9.041 de copii din 5 țări
- Scala PaPaS adaptată în spaniolă permite screeningul precoce al copiilor care necesită îngrijiri paliative — validare culturală în Argentina
- Soluția de rehidratare orală standard OMS poate fi mai sigură decât ReSoMal în malnutriția acută severă cu diaree și deshidratare — trial GASTROSAM
- Hipotermia la copiii din departamentul de urgențe — asociere semnificativă cu mortalitatea intraspitalicească
- Variabilitatea frecvenței cardiace la nou-născuți cu transpoziție de vase mari nu prezice dezvoltarea neurologică
- Tractul respirator la copiii cu transplant de celule stem: plămânii și nasul au microbiome distincte
- Testul de 3 minute pe treaptă prezice sănătatea cardiometabolică la copiii cu factori de risc
- Capacitatea funcțională la pacienții Fontan: forța musculară și compoziția corporală ca predictori extracardaci
Pediatri în:
- Alba Iulia
- Arad
- Austria
- Bacau
- Baia Mare
- Barlad
- Bistrita
- Botosani
- Braila
- Brasov
- Bucuresti
- Buzau
- Campina
- Cluj-Napoca
- Constanta
- Craiova
- Deva
- Dr. Tr. Severin
- Focsani
- Galati
- Iasi
- Onesti
- Oradea
- Piatra Neamt
- Pitesti
- Ploiesti
- Ramnicu Valcea
- Resita
- Satu Mare
- Sfantu Gheorghe
- Sibiu
- Slatina
- Suceava
- Targoviste
- Targu Jiu
- Targu Mures
- Timisoara
- Tulcea
- Vaslui
- Zalau
- [Toate localitățile...]