Prematuritatea ar putea afecta procesul de mineralizare osoasă
Unul dintre cele mai importante procese care au loc în special în ultimul trimestru de sarcină este reprezentat de transferul de calciu din depozitele materne către făt pentru a-i asigura dezvoltarea osoasă optimă.
Prematuritatea ar putea interveni negativ asupra acestui proces. Asocierea a fost remarcată în rândul adulților care s-au născut înainte de termen sau au avut o greutate mică pentru vârsta gestațională și care au prezentat o serie de tulburări de mineralizare osoasă, comparativ cu cei care s-au născut la termen și au avut o greutate normală.
Conținutul și densitatea minerale ososase scăzute constituie factori favorizanți pentru osteoporoză, de aceea identificarea și prevenirea situațiilor cu risc pentru astfel de tulburări este esențială.
Studiul caz-control a inclus 186 de adulți cu vârsta cuprinsă între 26 – 28 ani:
- 52 dintre participanți au avut greutatea foarte mică la naștere, cu o valoare medie de 1,2 kilograme la 29 de săptămâni de sarcină;
- 59 dintre adulți s-au născut la termen, dar au avut greutatea mică pentru vârsta gestațională, cu o valoare medie de 3000 grame;
- grupul de control care a inclus 77 de persoane născute la termen, cu o greutate corespunzătoare vârstei de gestație;
Fiecare grup a fost evaluat cu privire la conținutul și densitatea minerale ososase cu ajutorul osteodensitometriei și a biomarkerilor serici specifici.
Rezultatele au fost publicate în jurnalul științific Endocrine Abstracts și au fost ajustate în funcție de o serie de factori cum sunt: înălțimea și greutatea curente, statusul de fumător, nivelul de activitate fizică, etc.
În concluzie, s-a remarcat o statură mică și o reducere ale conținutului și a densității minerale osoase în rândul adulților care au fost născuți înainte de termen sau care au prezentat o greutate mică pentru vârsta gestațională.
Sunt necesare studii suplimentare pentru confirmarea datelor. Între timp, asigurarea unui aport adecvat de calciu, vitamina D și proteine în copilărie, în special la prematuri, și realizarea activităților fizice regulate, mai ales a exercițiilor realizate cu ajutorul propriei greutăți, ar putea reduce riscul de osteoporoză și inclusiv de fracturi în decursul vieții adulte.
Sursa: Medical Xpress
- Variabilitatea frecvenței cardiace la nou-născuți cu transpoziție de vase mari nu prezice dezvoltarea neurologică
- Febra la copii: când tratezi acasă și când mergi urgent la medic — ghid complet pentru părinți
- Praguri mai scăzute de transfuzie plachetară la nou-născuți reduc numărul de transfuzii fără a crește riscul de deces sau hemoragie majoră
- Fluid balansat sau ser fiziologic 0,9% — nicio diferență în șocul septic pediatric: studiu NEJM pe 9.041 de copii din 5 țări
- Scala PaPaS adaptată în spaniolă permite screeningul precoce al copiilor care necesită îngrijiri paliative — validare culturală în Argentina
- Soluția de rehidratare orală standard OMS poate fi mai sigură decât ReSoMal în malnutriția acută severă cu diaree și deshidratare — trial GASTROSAM
- Hipotermia la copiii din departamentul de urgențe — asociere semnificativă cu mortalitatea intraspitalicească
- Tractul respirator la copiii cu transplant de celule stem: plămânii și nasul au microbiome distincte
- Testul de 3 minute pe treaptă prezice sănătatea cardiometabolică la copiii cu factori de risc
- Capacitatea funcțională la pacienții Fontan: forța musculară și compoziția corporală ca predictori extracardaci
- Rezultatele pe termen lung după reconstrucția esofagiană la copiii cu arsuri caustice severe: studiu asupra calității vieții și adaptării funcționale
- Displaziile acromelice la copii: 5 variante genetice noi și caracteristici clinice distinctive
- Expunerea la natură poate susține sănătatea psihologică a copiilor defavorizați, arată o analiză a literaturii științifice
- Consimțământul minorilor și testarea pentru ITS/HIV la adolescenți: Importanța cunoștințelor legale
- Alimentația selectivă în autism modifică bacteriile intestinale și favorizează inflamația
- Praguri mai scăzute de transfuzie plachetară la nou-născuți reduc numărul de transfuzii fără a crește riscul de deces sau hemoragie majoră
- Febra la copii: când tratezi acasă și când mergi urgent la medic — ghid complet pentru părinți
- Fluid balansat sau ser fiziologic 0,9% — nicio diferență în șocul septic pediatric: studiu NEJM pe 9.041 de copii din 5 țări
- Scala PaPaS adaptată în spaniolă permite screeningul precoce al copiilor care necesită îngrijiri paliative — validare culturală în Argentina
- Soluția de rehidratare orală standard OMS poate fi mai sigură decât ReSoMal în malnutriția acută severă cu diaree și deshidratare — trial GASTROSAM
- Hipotermia la copiii din departamentul de urgențe — asociere semnificativă cu mortalitatea intraspitalicească
- Variabilitatea frecvenței cardiace la nou-născuți cu transpoziție de vase mari nu prezice dezvoltarea neurologică
- Tractul respirator la copiii cu transplant de celule stem: plămânii și nasul au microbiome distincte
- Testul de 3 minute pe treaptă prezice sănătatea cardiometabolică la copiii cu factori de risc
- Capacitatea funcțională la pacienții Fontan: forța musculară și compoziția corporală ca predictori extracardaci
Pediatri în:
- Alba Iulia
- Arad
- Austria
- Bacau
- Baia Mare
- Barlad
- Bistrita
- Botosani
- Braila
- Brasov
- Bucuresti
- Buzau
- Campina
- Cluj-Napoca
- Constanta
- Craiova
- Deva
- Dr. Tr. Severin
- Focsani
- Galati
- Iasi
- Onesti
- Oradea
- Piatra Neamt
- Pitesti
- Ploiesti
- Ramnicu Valcea
- Resita
- Satu Mare
- Sfantu Gheorghe
- Sibiu
- Slatina
- Suceava
- Targoviste
- Targu Jiu
- Targu Mures
- Timisoara
- Tulcea
- Vaslui
- Zalau
- [Toate localitățile...]
