Odihna necorespunzătoare dubleză riscul de apariție a obezității la copii
Actualizat la 11-12-2014, 98 vizualizări
Tulburările de respirație din timpul somnului și odihna insuficientă dublează riscul de apariție a obezității la copii. Aceasta este concluzia la care a ajuns echipa de cercetare a Facultății de Medicină Albert Einstein, de la Universitatea Yeshiva. Vestea bună este că ambele afecțiuni pot fi controloate cu ajutorul tratamentului potrivit, așadar părinții își pot feri copiii de acest diagnostic.
Studiul, realizat pe un număr de aproape 2.000 de subiecți, toți cu vârste de până în 15 ani, a fost publicat în The Journal of Pediatrics. Cercetătorii au încercat să stabilească legătura dintre problemele de respirație din timpul somnului – sforăitul și apneea – și obezitatea.
Echipa științifică ALSPAC (Avon Longitudinal Study of Parents and Children) a analizat evoluția stării de sănătate a 1.899 de copii din Avon, Anglia, pentru o perioadă de aproape 7 ani. Familiile acestora au completat câte un chestionar, oferind toate detaliile cu privire la tulburările de respirație din timpul nopții și la durata somnului copiilor, de la nașterea lor până la vârsta actuală.
Cercetătorii au descoperit că subiecții cu problemele cele mai severe de respirație în timpul odihnei prezintă cel mai mare risc de apariție a obezității. Studiul arată că aceștia sunt de două ori mai predispuși la dezvoltarea acestei afecțiuni până la vârsta de 7, 10 sau 15 ani, față de un copil asimptomatic. Principalele semne ale unui somn neodihnitor sunt sforăitul, apneea și respirația pe gură.
Un alt factor care influențează apariția obezității este durata somnului. Potrivit chestionarelor aplicate, copiii cu vârstele de 5-6 ani care au înregistrat cele mai scurte perioade de odihnă sunt supuși în proporție de 60-100% riscului de a deveni obezi până împlinesc 15 ani. Important de menționat este faptul că subiecții care nu se încadrau în această grupă de vârstă nu au fost considerați predispuși la dezvoltarea acestei boli.
Concluzia studiului este aceea că atât tulburările de respirație din timpul somnului, cât și durata scurtă de odină sunt cauze majore ale obezității la copii. Din fericire însă, cele două coordonate definitorii pentru dezvoltarea acestei afecțiuni nu-și influențează reciproc apariția.
Sursa: The Journal of Pediatrics, citată de Newswise

Bibliografie:
Short Sleep Duration and Sleep-Related Breathing Problems Increase Obesity Risk in Kids, link: https://www.newswise.com/articles/short-sleep-duration-and-sleep-related-breathing-problems-increase-obesity-risk-in-kids?ret=/articles/list&category=medicine&page=1&search[status]=3&search[sort]=date+desc&search[section]=10&search[has_multimedia]=Alte articole:
- Variabilitatea frecvenței cardiace la nou-născuți cu transpoziție de vase mari nu prezice dezvoltarea neurologică
- Febra la copii: când tratezi acasă și când mergi urgent la medic — ghid complet pentru părinți
- Praguri mai scăzute de transfuzie plachetară la nou-născuți reduc numărul de transfuzii fără a crește riscul de deces sau hemoragie majoră
- Fluid balansat sau ser fiziologic 0,9% — nicio diferență în șocul septic pediatric: studiu NEJM pe 9.041 de copii din 5 țări
- Scala PaPaS adaptată în spaniolă permite screeningul precoce al copiilor care necesită îngrijiri paliative — validare culturală în Argentina
- Soluția de rehidratare orală standard OMS poate fi mai sigură decât ReSoMal în malnutriția acută severă cu diaree și deshidratare — trial GASTROSAM
- Hipotermia la copiii din departamentul de urgențe — asociere semnificativă cu mortalitatea intraspitalicească
- Tractul respirator la copiii cu transplant de celule stem: plămânii și nasul au microbiome distincte
- Testul de 3 minute pe treaptă prezice sănătatea cardiometabolică la copiii cu factori de risc
- Capacitatea funcțională la pacienții Fontan: forța musculară și compoziția corporală ca predictori extracardaci
- Rezultatele pe termen lung după reconstrucția esofagiană la copiii cu arsuri caustice severe: studiu asupra calității vieții și adaptării funcționale
- Displaziile acromelice la copii: 5 variante genetice noi și caracteristici clinice distinctive
- Expunerea la natură poate susține sănătatea psihologică a copiilor defavorizați, arată o analiză a literaturii științifice
- Consimțământul minorilor și testarea pentru ITS/HIV la adolescenți: Importanța cunoștințelor legale
- Alimentația selectivă în autism modifică bacteriile intestinale și favorizează inflamația
Satisfăcut de serviciile pediatrului tău?
Recomandă un Medic
Secțiuni:
Articole recente:
- Praguri mai scăzute de transfuzie plachetară la nou-născuți reduc numărul de transfuzii fără a crește riscul de deces sau hemoragie majoră
- Febra la copii: când tratezi acasă și când mergi urgent la medic — ghid complet pentru părinți
- Fluid balansat sau ser fiziologic 0,9% — nicio diferență în șocul septic pediatric: studiu NEJM pe 9.041 de copii din 5 țări
- Scala PaPaS adaptată în spaniolă permite screeningul precoce al copiilor care necesită îngrijiri paliative — validare culturală în Argentina
- Soluția de rehidratare orală standard OMS poate fi mai sigură decât ReSoMal în malnutriția acută severă cu diaree și deshidratare — trial GASTROSAM
- Hipotermia la copiii din departamentul de urgențe — asociere semnificativă cu mortalitatea intraspitalicească
- Variabilitatea frecvenței cardiace la nou-născuți cu transpoziție de vase mari nu prezice dezvoltarea neurologică
- Tractul respirator la copiii cu transplant de celule stem: plămânii și nasul au microbiome distincte
- Testul de 3 minute pe treaptă prezice sănătatea cardiometabolică la copiii cu factori de risc
- Capacitatea funcțională la pacienții Fontan: forța musculară și compoziția corporală ca predictori extracardaci
Pediatri în:
- Alba Iulia
- Arad
- Austria
- Bacau
- Baia Mare
- Barlad
- Bistrita
- Botosani
- Braila
- Brasov
- Bucuresti
- Buzau
- Campina
- Cluj-Napoca
- Constanta
- Craiova
- Deva
- Dr. Tr. Severin
- Focsani
- Galati
- Iasi
- Onesti
- Oradea
- Piatra Neamt
- Pitesti
- Ploiesti
- Ramnicu Valcea
- Resita
- Satu Mare
- Sfantu Gheorghe
- Sibiu
- Slatina
- Suceava
- Targoviste
- Targu Jiu
- Targu Mures
- Timisoara
- Tulcea
- Vaslui
- Zalau
- [Toate localitățile...]