Noi perspective asupra efectelor biologice și sociale de durată ale abuzului în copilărie

Un studiu publicat în PLOS one de o echipă de cercetători japonezi de la Universitatea Fukui investighează relația dintre dificultățile comportamentale și emoționale ale copiilor maltratați, accelerarea epigenetică a vârstei și tiparele de atenție vizuală la stimuli sociali. Studiul utilizează metode biologice și comportamentale de ultimă generație pentru a identifica potențiale biomarkeri ai impactului traumei timpurii.
Maltratarea copilului este asociată cu o gamă largă de consecințe nefavorabile asupra sănătății, incluzând tulburări psihice, boli cronice și chiar scurtarea duratei de viață. Dovezi anterioare au sugerat că astfel de experiențe pot accelera îmbătrânirea biologică, dar rezultatele au fost inconsecvente atunci când s-a utilizat lungimea telomerilor drept biomarker. Recent, accelerarea vârstei epigenetice (mAge) a apărut ca un marker mai sensibil, mai ales cu ajutorul ceasului epigenetic Pediatric-Buccal-Epigenetic (PedBE). În paralel, studiile de urmărire a privirii au evidențiat că acești copii pot manifesta atenție vizuală atipică față de indicii sociali, cum ar fi ochii din fețele umane, un fenomen legat de tulburări precum anxietatea socială sau tulburările din spectrul autist.

Despre studiul actual

Acest studiu a integrat date biologice și comportamentale obținute de la un total de 120 de copii japonezi, dintre care 36 de copii maltratați (CM) și 60 de copii tipic dezvoltați (TD) au fost incluși în analiza finală. Toți copiii din grupul CM au fost confirmați legal ca fiind victime ale maltratării și plasate în centre rezidențiale. Datele epigenetice au fost obținute din celule bucale și analizate prin intermediul microarray-ului Illumina EPIC, cu estimarea vârstei epigenetice prin ceasul PedBE.

Comportamentele sociale au fost evaluate cu ajutorul sistemului de urmărire a privirii Gazefinder, care a prezentat stimuli vizuali clasificați în patru categorii: fețe umane, persoane versus forme geometrice, mișcări biologice și obiecte indicatoare. Analiza s-a concentrat pe timpul petrecut de copii privind zonele de interes cu semnificație socială mare („ochii”, „persoane”, „figură verticală” etc.). Pentru evaluarea dificultăților comportamentale și emoționale a fost utilizat Strengths and Difficulties Questionnaire (SDQ).

Rezultate

Accelerarea vârstei epigenetice

• Copiii maltratați au prezentat o accelerare semnificativă a vârstei epigenetice față de cei tipic dezvoltați (t = 2,02, P = 0,046, d = 0,42).
• Rezultatul a fost confirmat și prin regresie liniară ajustată pentru vârstă și sex (β = 0,51, P = 0,02).

Tipare de atenție vizuală

• În cazul imaginilor cu fețe umane, CM au petrecut semnificativ mai puțin timp privind ochii comparativ cu TD (P = 0,043).
• Nu au fost diferențe semnificative pentru celelalte tipuri de stimuli sociali.

Corelații între markerii biologici, atenția vizuală și dificultățile emoționale

• Accelerarea vârstei epigenetice s-a corelat negativ cu timpul petrecut privind ochii (r = -0,21, P = 0,047).
• Ambele variabile s-au asociat semnificativ cu scorurile SDQ (r = 0,24 pentru mAge, r = -0,30 pentru privirea ochilor).
• Expunerea la mai multe tipuri de maltratare s-a asociat cu scoruri SDQ mai mari (P = 0,04).

Model de mediere

Analiza de mediere serială a indicat că atât accelerarea vârstei epigenetice, cât și atenția redusă la ochi acționează ca mediatori paraleli între maltratare și dificultățile comportamentale, fără a exista o cale secvențială clară între ele.

Concluzii

Studiul confirmă, cu o dimensiune mai mare a eșantionului, că copiii maltratați prezintă o accelerare a îmbătrânirii epigenetice și tipare atipice de atenție vizuală la indicii sociali, în special o evitarea privirii directe în ochii celorlalți. Aceste fenomene sunt corelate, dar nu dependent secvențial, și contribuie fiecare la dificultățile emoționale și comportamentale observate. Descoperirile susțin importanța biomarkerilor epigenetici și comportamentali în evaluarea și intervenția psihosocială timpurie la copiii cu istoric de traumă severă.