Risc de alergii mai mic la copiii care își ronțăie unghiile sau sug degetul
Autor: Camelia Airinei, senior editor | Actualizat la 11-07-2016, 71 vizualizări
Potrivit noilor cercetări, suptul degetului sau mușcarea unghiilor sunt obiceiuri care reduc riscul apariției alergiilor. Copiii care au ambele obiceiuri au și mai puține șanse să dezvolte alergie la acarieni, iarbă, pisici, câini, cau sau fungi care circulă pe cale aeriană.
Studiul a fost desfășurat de către cercetătorii de la Școala de medicină Dunedin din Noua Zeelandă și a fost publicat în revista Pediatrics.
Autorii studiului nu încurajează aceste obiceiuri, însă afirmă că descoperirea lor sprijină teoria igienei conform căreia expunerea timpurie la murdărie sau microbi reduce riscul apariției alergiilor.
Au fost analizați peste 1.000 de copii la vârsta de 5, 7, 9 și 11 ani, aceștia fiind reevaluați pentru alergii la vârsta de 13 și 32 de ani. 31% dintre copii obișnuiau frecvent sa își sugă degetul sau sa-și ronțăie unghiile. La vârsta de 13 ani 45% dintre copii prezentau sensibilizare atopică, însă dintre cei cu obiceiuri orale doar 40% aveau alergii. Printre cei prezentând ambele obiceiuri doar 31% aveau alergii. Procentele s-au menținut și la maturitate, indiferent de expunerea la fumat, animale de companie sau acarieni.
Studiul nu a facut nicio asociere între obiceiurile orale și apariția astmului sau a febrei de fân.
Sursa: MedicalXpress

Bibliografie:
Thumb-sucking and nail-biting have a positive side: Study finds these children less likely to develop allergies, link: https://medicalxpress.com/news/2016-07-thumb-sucking-nail-biting-positive-side-children.htmlAlte articole:
- Variabilitatea frecvenței cardiace la nou-născuți cu transpoziție de vase mari nu prezice dezvoltarea neurologică
- Febra la copii: când tratezi acasă și când mergi urgent la medic — ghid complet pentru părinți
- Praguri mai scăzute de transfuzie plachetară la nou-născuți reduc numărul de transfuzii fără a crește riscul de deces sau hemoragie majoră
- Fluid balansat sau ser fiziologic 0,9% — nicio diferență în șocul septic pediatric: studiu NEJM pe 9.041 de copii din 5 țări
- Scala PaPaS adaptată în spaniolă permite screeningul precoce al copiilor care necesită îngrijiri paliative — validare culturală în Argentina
- Soluția de rehidratare orală standard OMS poate fi mai sigură decât ReSoMal în malnutriția acută severă cu diaree și deshidratare — trial GASTROSAM
- Hipotermia la copiii din departamentul de urgențe — asociere semnificativă cu mortalitatea intraspitalicească
- Tractul respirator la copiii cu transplant de celule stem: plămânii și nasul au microbiome distincte
- Testul de 3 minute pe treaptă prezice sănătatea cardiometabolică la copiii cu factori de risc
- Capacitatea funcțională la pacienții Fontan: forța musculară și compoziția corporală ca predictori extracardaci
- Rezultatele pe termen lung după reconstrucția esofagiană la copiii cu arsuri caustice severe: studiu asupra calității vieții și adaptării funcționale
- Displaziile acromelice la copii: 5 variante genetice noi și caracteristici clinice distinctive
- Expunerea la natură poate susține sănătatea psihologică a copiilor defavorizați, arată o analiză a literaturii științifice
- Consimțământul minorilor și testarea pentru ITS/HIV la adolescenți: Importanța cunoștințelor legale
- Alimentația selectivă în autism modifică bacteriile intestinale și favorizează inflamația
Satisfăcut de serviciile pediatrului tău?
Recomandă un Medic
Secțiuni:
Articole recente:
- Praguri mai scăzute de transfuzie plachetară la nou-născuți reduc numărul de transfuzii fără a crește riscul de deces sau hemoragie majoră
- Febra la copii: când tratezi acasă și când mergi urgent la medic — ghid complet pentru părinți
- Fluid balansat sau ser fiziologic 0,9% — nicio diferență în șocul septic pediatric: studiu NEJM pe 9.041 de copii din 5 țări
- Scala PaPaS adaptată în spaniolă permite screeningul precoce al copiilor care necesită îngrijiri paliative — validare culturală în Argentina
- Soluția de rehidratare orală standard OMS poate fi mai sigură decât ReSoMal în malnutriția acută severă cu diaree și deshidratare — trial GASTROSAM
- Hipotermia la copiii din departamentul de urgențe — asociere semnificativă cu mortalitatea intraspitalicească
- Variabilitatea frecvenței cardiace la nou-născuți cu transpoziție de vase mari nu prezice dezvoltarea neurologică
- Tractul respirator la copiii cu transplant de celule stem: plămânii și nasul au microbiome distincte
- Testul de 3 minute pe treaptă prezice sănătatea cardiometabolică la copiii cu factori de risc
- Capacitatea funcțională la pacienții Fontan: forța musculară și compoziția corporală ca predictori extracardaci
Pediatri în:
- Alba Iulia
- Arad
- Austria
- Bacau
- Baia Mare
- Barlad
- Bistrita
- Botosani
- Braila
- Brasov
- Bucuresti
- Buzau
- Campina
- Cluj-Napoca
- Constanta
- Craiova
- Deva
- Dr. Tr. Severin
- Focsani
- Galati
- Iasi
- Onesti
- Oradea
- Piatra Neamt
- Pitesti
- Ploiesti
- Ramnicu Valcea
- Resita
- Satu Mare
- Sfantu Gheorghe
- Sibiu
- Slatina
- Suceava
- Targoviste
- Targu Jiu
- Targu Mures
- Timisoara
- Tulcea
- Vaslui
- Zalau
- [Toate localitățile...]