Legătura dintre stresul părinților și riscul de autovătămare la adolescenți

Un studiu realizat de cercetători de la Universitatea Norvegiană de Știință și Tehnologie (NTNU) oferă date îngrijorătoare: unul din zece adolescenți norvegieni se autovătămează fără intenția de a se sinucide. Analiza demonstrează o legătură clară între comportamentele stresante, negative și ostile ale părinților în copilărie și probabilitatea crescută de autovătămare în adolescență.

Autovătămarea este definită ca producerea deliberată de durere fizică fără scop suicidar. Cele mai frecvente forme includ:

• tăierea pielii cu obiecte ascuțite
• lovirea capului
• arderea cu țigări sau flacără

Potrivit psihiatrei Tove Wichstrøm, autovătămarea este o strategie disperată de a gestiona suferința emoțională, durerea fizică părând mai suportabilă decât cea psihică. Tot mai mulți adolescenți adoptă acest comportament, influențați și de rețelele sociale.

Despre studiu

Studiul a urmărit 759 de copii începând de la vârsta de 4 ani până în adolescență. La 6 ani, copiii au fost intervievați folosind o metodă ludică cu păpuși de mână, care permite exprimarea percepției despre relația cu părinții (de exemplu: „Mama mea țipă la mine când e supărată?”). Aceste date au fost corelate ulterior cu prezența autovătămării la 12, 14 și 16 ani.

Totodată, părinții au completat chestionare despre nivelul lor de stres parental (nu stres general), reflectând dificultăți în rolul de părinte: lipsa timpului, epuizarea, nevalidarea de către copil, dificultăți în conexiunea emoțională.

Rezultate

Autovătămarea în adolescență

• 10% dintre adolescenți s-au autovătămat cel puțin o dată fără intenție suicidară.
• 3% au prezentat forme severe și persistente care îndeplinesc criteriile pentru tulburarea de autovătămare.
• Fetele sunt de cinci ori mai afectate decât băieții.
• Majoritatea părinților nu sunt conștienți că adolescentul se autovătămează.

Factorii de risc identificați

• Percepția copilului asupra părinților ca fiind negativi, ostili sau țipători crește semnificativ riscul autovătămării.
• Stresul în rolul parental, raportat de părinți, este asociat cu un risc crescut de autovătămare la copil.

Important de menționat, spun cercetătorii, este că datele reflectă percepția copilului asupra părinților, nu neapărat comportamente obiective.

Implicarea socială și digitală

Profesorul Lars Wichstrøm sugerează că autovătămarea este un fenomen relativ nou, apărut odată cu accesul la platforme digitale unde adolescenții pot învăța unii de la alții acest comportament. Studiile indică o creștere semnificativă a acestuia între 2002 și 2017, în special în rândul fetelor.

Concluzii și recomandări

Studiul evidențiază importanța intervenției timpurii și a conștientizării stresului parental ca factor de risc pentru suferința adolescentului.

• Părinții trebuie să fie atenți la propriile reacții, stres și disponibilitate emoțională.
• Este esențial ca adulții să nu răspundă cu furie sau iritare atunci când descoperă autovătămarea copilului.
• Empatia, curiozitatea și dialogul deschis pot facilita înțelegerea cauzelor și ajutorul eficient.

Cercetătorii susțin că adolescenții trebuie încurajați să învețe strategii sănătoase de reglare emoțională, cum ar fi discuția cu un adult, retragerea temporară din situațiile dificile și dezvoltarea abilităților de auto-reflecție.

Ce aduce nou acest studiu

• Este primul studiu longitudinal care corelează percepția copilului asupra relației părinte–copil la 6 ani cu autovătămarea la adolescență.
• Identifică stresul parental drept predictor independent al riscului de autovătămare.
• Oferă instrumente clinice și educaționale pentru intervenție precoce.