Dezvoltarea alergiilor la sugari poate fi împiedicată de mici molecule din laptele matern
Deși cauza nu a fost încă descoperită pe deplin, se crede că bebelușii alăptați la sân sunt mai puțin predispuși să se confrunte cu boli alergice, inclusiv eczeme și alergii alimentare, decât cei hrăniți cu lapte praf.
Potrivit unui studiu recent realizat de Penn State College of Medicine, moleculele mici care se găsesc în laptele matern al majorității persoanelor ar putea diminua șansele ca bebelușii să dezvolte afecțiuni alergice precum dermatita atopică și alergiile alimentare.
Aproximativ o treime dintre copii suferă de boli atopice, cum ar fi alergiile alimentare, astmul și o afecțiune a pielii numită dermatită atopică, ca urmare a unui răspuns necorespunzător al sistemului imunitar la expunerile din mediul înconjurător.
Relația dintre mediu, biologie, creșterea și dezvoltarea neurologică a copiilor este subiectul principal al cercetărilor doctorului Steven Hicks, profesor asociat de pediatrie și pediatru la Penn State Health Children‘s Hospital. Cercetările sale anterioare au arătat modul în care acizii micro ribonucleici (miARN), molecule minuscule care pot controla expresia genelor în tot corpul, pot fi folosite pentru a identifica afecțiuni medicale specifice, cum ar fi autismul sau comoția cerebrală.
Potrivit lui Hicks, laptele matern uman conține aproape 1.000 de tipuri diferite de miARN-uri, iar compoziția variază în funcție de trăsăturile materne, cum ar fi greutatea, dieta și genetica. Pe baza cercetărilor anterioare care leagă aceste miARN-uri de anumite afecțiuni alergice, „am emis ipoteza că patru dintre aceste miARN-uri ar putea avea un efect protector împotriva alergiilor la sugari.”
Potrivit unor studii, alăptarea susținută la sân a fost legată de o incidență mai mică a atopiei. „Faptul că a crescut conținutul de miR-375 pe parcursul alăptării poate explica această asociere”, a declarat Hicks.
„Spre deosebire de laptele praf, care nu conține miARN-uri umane, miR-375 este prezent în peste 99% din probele de lapte uman și reprezintă puțin sub 1% din toate miARN-urile din laptele matern.”
Hicks consideră că rezultatele acestui studiu ar putea duce la noi abordări pentru prevenirea reacțiilor alergice la copiii mici. Studiile viitoare se vor concentra pe verificarea acestor rezultate, pe definirea mecanismelor prin care miR-375 previne alergiile și pe investigarea intervențiilor pentru a crește concentrația de miR-375 în laptele matern de la mame.
sursa: Science Daily
foto: Getty Images | Aliseenko
- Variabilitatea frecvenței cardiace la nou-născuți cu transpoziție de vase mari nu prezice dezvoltarea neurologică
- Febra la copii: când tratezi acasă și când mergi urgent la medic — ghid complet pentru părinți
- Praguri mai scăzute de transfuzie plachetară la nou-născuți reduc numărul de transfuzii fără a crește riscul de deces sau hemoragie majoră
- Fluid balansat sau ser fiziologic 0,9% — nicio diferență în șocul septic pediatric: studiu NEJM pe 9.041 de copii din 5 țări
- Scala PaPaS adaptată în spaniolă permite screeningul precoce al copiilor care necesită îngrijiri paliative — validare culturală în Argentina
- Soluția de rehidratare orală standard OMS poate fi mai sigură decât ReSoMal în malnutriția acută severă cu diaree și deshidratare — trial GASTROSAM
- Hipotermia la copiii din departamentul de urgențe — asociere semnificativă cu mortalitatea intraspitalicească
- Tractul respirator la copiii cu transplant de celule stem: plămânii și nasul au microbiome distincte
- Testul de 3 minute pe treaptă prezice sănătatea cardiometabolică la copiii cu factori de risc
- Capacitatea funcțională la pacienții Fontan: forța musculară și compoziția corporală ca predictori extracardaci
- Rezultatele pe termen lung după reconstrucția esofagiană la copiii cu arsuri caustice severe: studiu asupra calității vieții și adaptării funcționale
- Displaziile acromelice la copii: 5 variante genetice noi și caracteristici clinice distinctive
- Expunerea la natură poate susține sănătatea psihologică a copiilor defavorizați, arată o analiză a literaturii științifice
- Consimțământul minorilor și testarea pentru ITS/HIV la adolescenți: Importanța cunoștințelor legale
- Alimentația selectivă în autism modifică bacteriile intestinale și favorizează inflamația
- Praguri mai scăzute de transfuzie plachetară la nou-născuți reduc numărul de transfuzii fără a crește riscul de deces sau hemoragie majoră
- Febra la copii: când tratezi acasă și când mergi urgent la medic — ghid complet pentru părinți
- Fluid balansat sau ser fiziologic 0,9% — nicio diferență în șocul septic pediatric: studiu NEJM pe 9.041 de copii din 5 țări
- Scala PaPaS adaptată în spaniolă permite screeningul precoce al copiilor care necesită îngrijiri paliative — validare culturală în Argentina
- Soluția de rehidratare orală standard OMS poate fi mai sigură decât ReSoMal în malnutriția acută severă cu diaree și deshidratare — trial GASTROSAM
- Hipotermia la copiii din departamentul de urgențe — asociere semnificativă cu mortalitatea intraspitalicească
- Variabilitatea frecvenței cardiace la nou-născuți cu transpoziție de vase mari nu prezice dezvoltarea neurologică
- Tractul respirator la copiii cu transplant de celule stem: plămânii și nasul au microbiome distincte
- Testul de 3 minute pe treaptă prezice sănătatea cardiometabolică la copiii cu factori de risc
- Capacitatea funcțională la pacienții Fontan: forța musculară și compoziția corporală ca predictori extracardaci
Pediatri în:
- Alba Iulia
- Arad
- Austria
- Bacau
- Baia Mare
- Barlad
- Bistrita
- Botosani
- Braila
- Brasov
- Bucuresti
- Buzau
- Campina
- Cluj-Napoca
- Constanta
- Craiova
- Deva
- Dr. Tr. Severin
- Focsani
- Galati
- Iasi
- Onesti
- Oradea
- Piatra Neamt
- Pitesti
- Ploiesti
- Ramnicu Valcea
- Resita
- Satu Mare
- Sfantu Gheorghe
- Sibiu
- Slatina
- Suceava
- Targoviste
- Targu Jiu
- Targu Mures
- Timisoara
- Tulcea
- Vaslui
- Zalau
- [Toate localitățile...]
