Cum se diagnostichează o alergie alimentară la copil: ce teste contează

Ce este alergia alimentară și de ce contează un diagnostic precis

Alergia alimentară apare atunci când sistemul imunitar al copilului reacționează la o proteină dintr-un aliment ca și cum ar fi un pericol, declanșând o reacție care poate afecta pielea, tractul respirator sau cel digestiv. Este diferită de intoleranța alimentară, care dă simptome precum balonarea și durerile de burtă, de obicei la câteva ore după ce copilul a mâncat alimentul respectiv.^[1]

Un diagnostic greșit are consecințe în ambele direcții: dacă un copil este etichetat alergic fără confirmare, familia poate exclude inutil alimente din dietă, cu impact asupra vieții sociale și a alimentației; dacă o alergie reală nu este diagnosticată, riscul este o reacție severă, inclusiv anafilaxie, la o expunere ulterioară.^[2]

Primul pas: povestea simptomelor, nu testul de laborator

Înainte de orice test, medicul are nevoie de un istoric detaliat: ce a mâncat copilul și cât anume, cât timp a durat până au apărut simptomele, ce simptome exacte a avut și cât au ținut, precum și dacă în familie mai există alergii. Pe baza acestui istoric medicul decide dacă sunt necesare teste și care anume.^[3]

Ghidul european de specialitate descrie aceeași ordine: diagnosticul alergiei alimentare mediate de IgE începe cu un istoric clinic orientat pe alergie, urmat de teste care arată dacă există sensibilizare — IgE specific din sânge și testul cutanat; dovada sensibilizării se caută pentru fiecare aliment suspectat.^[4]

Testul cutanat (prick test): ce arată și ce nu arată

La testul cutanat, alergologul pune o picătură cu extract din alimentul suspectat pe antebrațul sau spatele copilului și face o mică înțepătură prin ea, apoi așteaptă circa 15 minute să vadă dacă se formează o umflătură roșie, ca o înțepătură de țânțar. Dacă apare, înseamnă doar că organismul ar putea fi alergic la acel aliment. Când sunt suspectate mai multe alimente sau nu e clar ce declanșează simptomele, se pot testa mai mulți alergeni în aceeași ședință. Locul testului poate da mâncărime o vreme, care de obicei trece în aproximativ 30 de minute.^[5]

O analiză sistematică a 149 de studii, cu 24.489 de pacienți (în 60% dintre studii, participanții erau copii de până la 12 ani), a arătat că testul cutanat cu lapte proaspăt și ou crud are o sensibilitate ridicată: 90% pentru alergia la lapte și 94% pentru alergia la ou gătit. Cu alte cuvinte, testul prinde majoritatea copiilor care au într-adevăr aceste alergii; o sensibilitate mare nu înseamnă însă că orice rezultat pozitiv este o alergie reală.^[6]

Testul de sânge (IgE specific) și testele pe componente alergenice

Testul de sânge măsoară în laborator anticorpii IgE specifici pentru un anumit aliment; și aici, prezența anticorpilor arată doar că organismul ar putea fi alergic la alimentul respectiv.^[5] Se folosește mai ales când testul cutanat nu ar fi sigur sau nu ar funcționa — de exemplu când copilul ia anumite medicamente sau are o afecțiune a pielii care ar încurca citirea rezultatului.^[7]

O variantă mai precisă este testarea pe componente — măsurarea IgE pentru o proteină specifică din alergen, nu pentru extractul întreg. Aceeași analiză a studiilor arată o specificitate ridicată pentru acest tip de test: 92% pentru Ara h 2 (o proteină din arahide), 95% pentru Cor a 14 (din alune de pădure), 94% pentru Ana o 3 (din caju), 93% pentru caseina din laptele de vacă și circa 91-92% pentru ovomucoid (din ou crud/gătit). O specificitate mare înseamnă că, atunci când testul e pozitiv, probabilitatea ca alergia să fie reală este mare.^[6]

Ghidul european arată că măsurarea IgE pentru componente poate ajuta la susținerea diagnosticului, mai ales la persoanele care sunt sensibilizate și la polen.^[4]

Testul de activare a bazofilelor

Este un test relativ nou, făcut tot din sânge: măsoară, în laborator, cât de „activate" devin anumite celule imunitare (bazofilele) atunci când sunt expuse la alergenul suspectat. Este considerat sigur, reproductibil și mai puțin invaziv decât testul de provocare orală, motiv pentru care este studiat ca alternativă la acesta, mai ales la copii. Potențialul lui în diagnostic este recunoscut, dar utilizarea are nevoie de o standardizare mai bună, așa că nu este un test disponibil oriunde.^[8]

Ghidul european menționează acest test ca pe o opțiune suplimentară pentru alergia la arahide și susan, iar analiza studiilor arată că are o specificitate de 90% pentru arahide și 93% pentru susan — adică un rezultat pozitiv are șanse mari să fie real.^[6]

Testul de provocare orală — testul de referință

Când rezultatele testului cutanat și ale testului de sânge nu sunt clare, alergologul poate recomanda un test de provocare orală: copilul primește, sub supraveghere medicală directă, cantități tot mai mari din alimentul suspectat, în timp ce este urmărit pentru eventuale simptome. Testul trebuie făcut exclusiv în cabinetul alergologului sau într-un spital cu acces imediat la medicație de urgență, pentru că există riscul unei reacții severe. Este folosit și pentru a verifica dacă un copil a „crescut" din alergia pe care o avea.^[5]

Acesta este testul de referință pentru diagnosticul alergiei alimentare și se face în cazurile neclare; din motive practice, în majoritatea cazurilor este potrivită provocarea deschisă, în care se știe ce primește copilul. Reevaluarea periodică, cu teste și/sau provocare orală, permite reintroducerea alimentului în dietă dacă toleranța a apărut spontan.^[4]

Testele negative sunt utile pentru a exclude o alergie suspectată. Pentru alimentele pe care copilul nu le-a mâncat niciodată, dar la care testul a ieșit pozitiv și care sunt înrudite cu un aliment ce i-a dat deja o reacție, provocarea orală este cea mai bună metodă de a afla dacă alimentul respectiv este periculos.^[3]

Teste fără valoare dovedită, pe care le eviți

Academia Americană de Alergie, Astm și Imunologie (AAAAI) avertizează că există metode de „testare" răspândite care nu sunt utile, nu sunt eficiente sau pot duce la un diagnostic și un tratament greșit: testele de screening făcute în farmacii sau supermarketuri, testele „de acasă", kinesiologia aplicată (testarea forței musculare), testarea citotoxică pentru alergii alimentare, metoda de titrare cutanată Rinkel, testarea prin neutralizare provocativă, testarea IgG pentru alimente și provocarea sublinguală. Testarea pentru alergii trebuie îndrumată de un medic cu pregătire specifică în alergologie și imunologie și pornită din istoricul medical al copilului, nu aleasă la întâmplare.^[7]

Când mergi la medic și care sunt semnele de urgență

Dacă bănuiești că un copil are o alergie alimentară, pasul corect este un consult medical — la noi, medicul de familie sau pediatrul, care poate îndruma mai departe către un medic alergolog pentru testare și confirmare. Nu elimina alimente din dietă pe cont propriu, fără să discuți mai întâi cu un medic.^[1]

Unele reacții alergice sunt urgențe medicale reale. Suni la 112 sau mergi imediat la Unitatea de Primiri Urgențe dacă apar:

• umflarea bruscă a buzelor, gurii, limbii sau gâtului;
• respirație foarte rapidă sau dificilă — respirație șuierătoare, senzația că se sufocă;
• gât strâns sau dificultate la înghițire;
• pielea, limba sau buzele devin albastre, cenușii sau palide;
• confuzie bruscă, somnolență neobișnuită sau amețeală;
• leșin din care copilul nu se trezește;
• un copil moale, fără tonus, care nu reacționează cum o face de obicei.

Dacă medicul a prescris copilului un injector cu adrenalină, acesta se folosește imediat, iar ambulanța se cheamă oricum după aceea, chiar dacă starea pare să se amelioreze.^[1]

Concluzii

Diagnosticul unei alergii alimentare la copil nu se rezumă la un singur test, ci la un parcurs: istoricul simptomelor, apoi teste care arată dacă există o sensibilizare (cutanat, sânge, eventual pe componente sau prin activarea bazofilelor), iar în cazurile neclare, testul de provocare orală, făcut exclusiv sub supraveghere medicală. Testele fără bază științifică nu ajută și pot întârzia un diagnostic corect. Dacă bănuiești o alergie alimentară la copilul tău, discuți cu medicul de familie sau pediatrul, care te poate îndruma către un alergolog — iar dacă apar semne de reacție severă, mergi de urgență la UPU sau suni la 112.