De la ce vârstă poate dormi bebelușul în camera lui, nu a părinților?

Ce recomandă pediatrii și de ce

Recomandarea oficială, susținută de Academia Americană de Pediatrie (AAP), este simplă în litera ei, dar greu de respectat în practică: bebelușul doarme în camera părinților, pe o suprafață proprie — pătuț, coș sau țarc de joacă cu saltea fermă și plată, așezat lângă patul adultului — niciodată în același pat cu un adult. Perioada recomandată este de cel puțin 6 luni de viață.^[1] Materialele pentru părinți formulează uneori recomandarea mai larg: camera comună până la prima aniversare a copilului sau, cel puțin, în primele 6 luni, perioada în care riscul este cel mai mare.^[4]

Motivul este unul concret: camera comună, fără pat comun, reduce riscul de moarte subită a sugarului (SIDS) cu până la 50% față de situația în care copilul doarme singur, într-o altă încăpere. În plus, apropierea de adult face mai ușoară hrănirea, liniștirea și supravegherea pe timpul nopții.^[1] SIDS rămâne principala cauză de deces la copiii cu vârsta între o lună și un an, iar scăderea obținută în anii 1990, după campaniile pentru somnul pe spate, s-a oprit de atunci pe un platou.^[2][3]

Riscul nu este însă repartizat egal pe tot primul an de viață. Cele mai multe decese prin SIDS au loc între 1 și 4 luni — exact intervalul în care copilul începe să doarmă mai predictibil și în care apare, firesc, întrebarea dacă n-ar fi momentul să-l muți.^[3][4]

De ce există, totuși, o controversă

Recomandarea e clară pe hârtie, dar decizia de a muta copilul vine, de cele mai multe ori, din oboseală: părinții speră că, fiecare în camera lui, vor dormi cu toții mai bine. Întrebarea este dacă această speranță se confirmă în cercetare.

Un studiu care a validat varianta în germană a unui chestionar de somn pentru sugari, pe 562 de copii între 6 și 24 de luni, a constatat că locul în care doarme copilul prezice semnificativ rezultatele chestionarului: cei care dormeau singuri, într-o cameră separată, aveau valori mai favorabile ale somnului decât cei care dormeau în camera sau în patul părinților.^[5]

Această observație trebuie citită cu prudență. Este un rezultat secundar al unei analize pe date deja culese, nu al unui experiment, iar somnul a fost raportat în cea mai mare parte de părinți. Nu se poate spune dacă trecerea într-o cameră separată a produs somnul mai bun sau dacă, dimpotrivă, în camera proprie au fost mutați exact copiii care dormeau deja mai bine. Direcția cauzei rămâne necunoscută.^[5]

Ce arată cercetarea despre starea părinților

Al doilea argument folosit frecvent în favoarea camerei separate este starea psihică a mamei. Aici dovezile sunt chiar mai neclare. Un studiu american publicat în 2025, pe datele unui program național de monitorizare a sarcinii și nașterii, cu peste 105.000 de femei, a găsit că mamele ale căror bebeluși dormeau în aceeași cameră raportau mai frecvent simptome de depresie postpartum. Asocierea a apărut însă doar în anumite subgrupuri: femei căsătorite, cu studii peste nivelul liceal, cu asigurare privată de sănătate și care nu primeau ajutor alimentar printr-un program social american. La celelalte participante, legătura nu s-a confirmat.^[6]

O trecere în revistă sistematică din 2024, care a analizat 14 studii despre somnul în apropierea mamei (cameră comună și/sau pat comun) și simptomele depresive materne, nu a găsit un model consecvent: cinci studii nu au identificat nicio legătură, unul a arătat că somnul în același pat a redus simptomele depresive, cinci au găsit o asociere cu simptome mai frecvente, dar cu direcție neclară sau nedeclarată, iar trei au găsit o legătură doar la anumite vârste sau în anumite populații. Autorii pun aceste diferențe pe seama felului foarte variat în care au fost definite și măsurate lucrurile de la un studiu la altul și spun că, deocamdată, o concluzie fermă nu este posibilă.^[7]

Cu alte cuvinte, nu există deocamdată dovezi solide că dormitul în camera comună dăunează stării psihice a mamei, dar nici dovezi că nu ar avea niciun efect. Ce rămâne constant, în schimb, este locul camerei comune printre măsurile recomandate consecvent pentru reducerea riscului de SIDS, alături de somnul pe spate, suprafața fermă de somn, alăptarea și suzeta.^[1][8]

Cum decizi, practic

Dacă cele 6 luni, sau mai mult, de cameră comună par un drum lung, câteva repere ajută la o decizie luată cu capul limpede, nu la trei dimineața:

• Nu înlocui camera comună cu patul comun. Dacă tentația este să aduci copilul în patul tău ca să dormiți amândoi, riscul crește mult: de 5 până la 10 ori la bebelușii sub 4 luni, de 2 până la 5 ori la cei născuți prematur sau cu greutate mică la naștere și de peste 10 ori dacă adultul de lângă el este foarte obosit, a consumat alcool sau alte substanțe ori a luat medicamente care îl fac greu de trezit.^[1]
• Nici adormitul pe canapea sau în fotoliu nu e o soluție de avarie. Riscul de deces legat de somn este de până la 67 de ori mai mare când sugarul doarme împreună cu cineva pe o canapea, într-un fotoliu moale sau pe o pernă.^[1]
• Primele 4 luni sunt perioada cea mai sensibilă. Dacă te gândești să muți copilul mai devreme decât spune recomandarea, ia în calcul că exact acest interval concentrează cele mai multe decese prin SIDS.^[3]
• Oriunde ar dormi, locul de somn arată la fel. Pătuț, coș sau țarc de joacă cu saltea fermă și plată, cearșaf cu elastic și nimic altceva înăuntru — fără perne, pături, jucării de pluș sau apărători de pătuț.^[1][2]
• Nu lăsa copilul să doarmă în obiecte care nu sunt făcute pentru somn — scaun auto, leagăn, balansoar, pernă de alăptare sau suport de poziționare. Dacă adoarme într-un astfel de loc, mută-l cât poți de repede, culcat pe spate, pe o suprafață de somn propriu-zisă.^[1][2][4]
• Discută decizia cu medicul pediatru, mai ales dacă bebelușul s-a născut prematur, a avut greutate mică la naștere sau are alți factori de risc. Recomandarea generală de 6-12 luni poate avea nuanțe individuale.

Și încă ceva, care se uită ușor: dacă tristețea, anxietatea sau iritabilitatea din primele luni după naștere trec dincolo de oboseala obișnuită, merită discutate cu medicul de familie sau cu medicul pediatru — indiferent dacă au sau nu legătură cu locul în care doarme copilul.

Concluzii

Camera comună, fără pat comun, timp de cel puțin 6 luni, rămâne recomandarea susținută de cele mai solide dovezi disponibile despre reducerea riscului de moarte subită a sugarului. Ideea că trecerea într-o cameră separată ar aduce automat un somn mai bun pentru copil sau că dormitul în camera părinților ar dăuna stării psihice a mamei se sprijină pe dovezi mult mai fragile și inconsecvente. Decizia de a devansa sau nu termenul recomandat merită discutată cu medicul pediatru, nu luată doar din oboseala unei nopți grele.