Controverse privind somnul
Deși este în unanimitate recunoscută importanța somnului pentru creșterea și dezvoltarea copiilor, există o serie de aspecte care au devenit subiect de controverse în rândul părinților, specialiștilor în pediatrie și somn. Aflați care sunt acestea, ce argumente există de ambele părți și care sunt recomandările oficiale.
Co-sleeping este un termen utilizat pentru a descrie practica de somn în care unul dintre părinți sau ambii părinți dorm în aceeași cameră sau în același pat cu copilul lor. În unele culturi, co-sleeping este considerată o practică obișnuită, în timp ce în altele este văzută ca un comportament nepotrivit sau periculos.
Dacă pentru un adult sau copil cu vârsta peste 1 an oricare dintre pozițiile de somn poate fi sigură și confortabilă, la bebeluși recomandarea este să fie culcați pe spate, pentru că această poziție de somn este considerată cea mai sigură.
Recomandările privind utilizarea suzetei la somn sunt controversate, pentru că suzeta are efect de liniștire asupra copilului atât timp cât are loc suptul.
Mesele nocturne ale bebelușilor sunt aduse în discuție de pediatrii specializați în somn, care consideră că după vârsta de 6 luni, cei mai mulți copii sunt pregătiți și au capacitatea de a dormi pe durata nopții fără să fie hrăniți.
Trezirea unui bebeluș pentru a-l hrăni depinde foarte mult de vârsta acestuia, de greutatea și ritmul în care ia în greutate și de starea lui de sănătate.
Există câteva situații în care co-sleeping-ul este contraindicat, din rațiuni legate de siguranța și sănătatea copilului. Aflați care sunt acestea.
La ce oră ar trebui culcați cei mici este un aspect de interes pentru mulți părinți, după ce bebelușii trec de primele patru luni și ritmul lor circadian se maturizează, iar somnul începe să se regleze.
Înfășarea bebelușilor este o practică controversată, pentru că pe de o parte are efecte pozitive, inclusiv asupra somnului, însă pe de altă parte, poate pune în pericol sănătatea și chiar viața unui copil, dacă nu este realizată corespunzător.
- Praguri mai scăzute de transfuzie plachetară la nou-născuți reduc numărul de transfuzii fără a crește riscul de deces sau hemoragie majoră
- Febra la copii: când tratezi acasă și când mergi urgent la medic — ghid complet pentru părinți
- Fluid balansat sau ser fiziologic 0,9% — nicio diferență în șocul septic pediatric: studiu NEJM pe 9.041 de copii din 5 țări
- Scala PaPaS adaptată în spaniolă permite screeningul precoce al copiilor care necesită îngrijiri paliative — validare culturală în Argentina
- Soluția de rehidratare orală standard OMS poate fi mai sigură decât ReSoMal în malnutriția acută severă cu diaree și deshidratare — trial GASTROSAM
- Hipotermia la copiii din departamentul de urgențe — asociere semnificativă cu mortalitatea intraspitalicească
- Variabilitatea frecvenței cardiace la nou-născuți cu transpoziție de vase mari nu prezice dezvoltarea neurologică
- Tractul respirator la copiii cu transplant de celule stem: plămânii și nasul au microbiome distincte
- Testul de 3 minute pe treaptă prezice sănătatea cardiometabolică la copiii cu factori de risc
- Capacitatea funcțională la pacienții Fontan: forța musculară și compoziția corporală ca predictori extracardaci
Pediatri în:
- Alba Iulia
- Arad
- Austria
- Bacau
- Baia Mare
- Barlad
- Bistrita
- Botosani
- Braila
- Brasov
- Bucuresti
- Buzau
- Campina
- Cluj-Napoca
- Constanta
- Craiova
- Deva
- Dr. Tr. Severin
- Focsani
- Galati
- Iasi
- Onesti
- Oradea
- Piatra Neamt
- Pitesti
- Ploiesti
- Ramnicu Valcea
- Resita
- Satu Mare
- Sfantu Gheorghe
- Sibiu
- Slatina
- Suceava
- Targoviste
- Targu Jiu
- Targu Mures
- Timisoara
- Tulcea
- Vaslui
- Zalau
- [Toate localitățile...]
