Zgomotul alb pentru bebeluși: ajută somnul sau pune în pericol auzul?

Ce este zgomotul alb și de ce ajung părinții să îl încerce

Zgomotul alb este un sunet continuu, cu energie distribuită uniform pe întreaga plajă de frecvențe pe care o aude omul — un fond sonor constant, de tipul celui produs de un ventilator sau de apa care curge. Efectul căutat de părinți este „mascarea" acustică: sunetul constant acoperă zgomotele bruște din casă sau din stradă, care altfel ar trezi un copil aflat într-un somn ușor^[1].

Restul explicației ține de cât somn are nevoie un copil mic: un nou-născut de până la 3 luni are nevoie de 14-17 ore de somn pe zi, iar un copil de 4-12 luni de 12-16 ore, cu tot cu somnul de zi^[2]. Nou-născuții dorm însă în reprize scurte și se trezesc de mai multe ori în noapte în primele luni, iar fiecare bebeluș are propriul ritm de somn și de veghe^[3]. Merită spus și lucrul mai puțin popular: nu e nevoie să ții casa în liniște deplină cât doarme copilul — e chiar util ca bebelușul să se obișnuiască să doarmă cu un anumit nivel de zgomot în jur^[3].

Ce arată studiile despre somn

O analiză sistematică cu meta-analiză publicată în 2025 a reunit 12 studii clinice randomizate și 1.301 participanți de toate vârstele, dintre care 356 de sugari și copii mici de 0-3 ani. La această grupă de vârstă, zgomotul alb a prelungit semnificativ somnul total pe 24 de ore — în medie cu 137 de minute, dar cu un interval larg de încredere, de la 68 la 207 minute —, a crescut eficiența somnului pe intervalul nocturn de 12 ore și a redus numărul trezirilor, atât pe 24 de ore, cât și noaptea. În schimb, nu a găsit nicio diferență semnificativă pentru durata somnului nocturn propriu-zis, pentru eficiența somnului pe 24 de ore sau pentru timpul petrecut treaz după adormire. Autorii înșiși atrag atenția că studiile incluse sunt puține și eterogene, mai ales la copiii mici^[1].

O trecere în revistă din 2025, dedicată îngrijirii mamei și nou-născutului, a analizat 12 lucrări și a găsit rezultate consecvente în studiile randomizate: zgomotul alb a scurtat timpul până la adormire, a îmbunătățit adormirea și a redus percepția durerii, atât la mame, cât și la nou-născuți; în secțiile de terapie intensivă neonatală s-au observat și efecte bune asupra variabilității ritmului cardiac și a saturației de oxigen. Aceeași lucrare notează însă că recenziile și opiniile experților semnalează riscuri legate de expunerea prelungită sau de intensitatea mare a sunetului — posibilă afectare a auzului, efecte negative asupra funcțiilor cognitive și întârzieri de dezvoltare neurologică — și cere folosirea zgomotului alb numai la niveluri sonore sigure, cu protocoale de siguranță standardizate^[4].

Merită reținut de unde vine o bună parte din aceste dovezi: din maternități și din secții de neonatologie^[4], adică din situații supravegheate medical — nu din folosirea de rutină, acasă, noapte după noapte.

Un ghid de specialitate pentru problemele de adormire și trezirile nocturne la copiii sub 6 ani, prezentat într-o lucrare din 2025, pune zgomotul alb — alături de somnul în spațiu separat, melatonină și suplimentele cu fier — printre recomandările „condiționate", de aplicat doar sub supraveghere profesională. Recomandările puternice ale aceluiași ghid sunt altele: intervențiile comportamentale, educația privind igiena somnului și masajul înainte de culcare^[5].

Riscul real pentru auz: volumul, distanța și durata

Urechea internă conține celule senzoriale („celule ciliate") care transformă vibrațiile sonore în semnale electrice trimise creierului. Zgomotul suficient de puternic, pentru suficient timp, le distruge — iar, spre deosebire de ce se întâmplă la păsări și amfibieni, celulele ciliate umane nu se mai refac^[6].

Cifrele care contează: sunetele de până la 70 de decibeli nu produc pierdere de auz nici după expunere îndelungată, dar expunerea repetată sau prelungită la 85 de decibeli sau mai mult poate afecta auzul, iar cu cât sunetul e mai puternic, cu atât mai repede apare dauna. O conversație obișnuită are 60-70 de decibeli. Contează, în egală măsură, distanța față de sursă și durata expunerii: regula practică este să eviți sunetele prea tari, prea apropiate sau care durează prea mult^[6].

Aici intervine măsurătoarea de la care a pornit discuția despre aparatele de zgomot alb pentru sugari. Un studiu publicat în 2014 în revista Pediatrics a măsurat nivelul sonor al 14 astfel de aparate, la volum maxim, de la 30, 100 și 200 de centimetri, cu o corecție pentru conductul auditiv al unui copil de 6 luni. La 30 de centimetri, toate aparatele depășeau 50 de decibeli — limita recomandată pentru zgomotul din saloanele de nou-născuți din spital. Trei dintre ele treceau de 85 de decibeli, nivel care, menținut peste 8 ore, depășește limitele de expunere acceptate pentru adulți la locul de muncă. Concluzia autorilor este că aceste aparate pot produce niveluri sonore capabile să afecteze auzul și dezvoltarea auditivă a sugarului^[7].

Pierderea de auz din cauza zgomotului se instalează de obicei treptat și poate trece neobservată mult timp — cu atât mai mult la un copil care nu poate spune că un sunet îl deranjează sau că nu mai aude bine. În schimb, este singura formă de pierdere de auz care se poate preveni complet^[6]. La copii, aproximativ 60% din cazurile de pierdere de auz au cauze care pot fi evitate, iar expunerea la sunete puternice este una dintre ele^[8].

Cum folosești zgomotul alb în siguranță, dacă alegi să îl folosești

Dacă decizi să încerci un aparat de zgomot alb, câteva reguli simple mută balanța dinspre risc înspre beneficiu:

• Ține aparatul cât mai departe de pătuț și niciodată în pătuț sau prins de marginea lui — distanța față de sursă schimbă direct cât ajunge la urechea copilului^[6][7]
• Nu îl folosi la volum maxim: exact la această setare au fost făcute măsurătorile care au depășit limitele de siguranță^[7]
• Ține-l pornit cât mai puțin — de preferință la adormire, nu toată noaptea. Nivelurile cele mai mari devin cu adevărat problematice tocmai când sunt menținute ore în șir^[7]
• Evită expunerea prelungită și intensitățile mari, cele două condiții pe care lucrările de sinteză le semnalează drept riscante^[4]
• Respectă regulile somnului sigur, care reduc riscul de moarte subită a sugarului: copilul culcat pe spate, în propriul spațiu de somn, pe o saltea fermă și plată, fără pilote, perne, jucării de pluș sau alte obiecte moi — și, firește, fără aparate în pătuț^[9][10]
• Nu miza doar pe un aparat: un ritual de culcare simplu și constant — baie, schimbat, lumini scăzute, o poveste sau un cântec de leagăn, la aceeași oră — rămâne prima măsură pentru somnul copilului^[2][3]

Nu toți copiii reacționează la fel: tiparele de somn diferă de la un bebeluș la altul din prima zi de viață, iar ce funcționează la unul poate să nu schimbe nimic la altul^[3]. Dacă problemele de somn persistă sau te epuizează, discută cu medicul de familie sau cu pediatrul, în loc să crești volumul aparatului.

Semne care cer o evaluare a auzului la medic

Folosirea prudentă a zgomotului alb nu înlocuiește atenția la semnele care pot arăta o problemă de auz. Discută cu medicul dacă observi oricare dintre următoarele:

• Bebelușul nu tresare la sunete puternice
• După vârsta de 6 luni, nu întoarce capul spre sursa unui sunet
• Nu spune cuvinte simple, precum „mama" sau „tata", până la 1 an
• Întoarce capul când te vede, dar nu reacționează dacă îi vorbești fără să te vadă
• Pare să audă unele sunete, dar nu și altele^[11]

Depistarea devreme contează: copiii cu pierdere de auz identificați și ajutați din timp își folosesc mult mai bine potențialul de dezvoltare a vorbirii, a limbajului și a relațiilor sociale^[11]. Organizația Mondială a Sănătății include nou-născuții și sugarii printre grupele la care se recomandă depistarea sistematică a pierderii de auz^[8]. În Statele Unite, recomandarea oficială este ca toți copiii să fie testați până la vârsta de o lună, de obicei încă din maternitate, iar cei care nu trec testul să facă o evaluare completă a auzului până la 3 luni^[11]. În România, întreabă la externarea din maternitate dacă bebelușului i s-a făcut un test de auz; dacă nu i s-a făcut, sau dacă observi oricare dintre semnele de mai sus, cere medicului de familie ori pediatrului o trimitere pentru evaluare la medicul ORL.

Concluzii

Zgomotul alb nu este nici soluție miraculoasă, nici pericol automat. Dovezile arată un beneficiu real, dar modest și inegal, asupra somnului sugarului, în timp ce riscul pentru auz apare atunci când aparatul e prea tare, prea aproape și pornit prea mult. Diferența dintre ajutor și risc ține aproape complet de volum, distanță și durată — trei lucruri pe care le controlezi în întregime. Dacă alegi să îl folosești, tratează-l ca pe orice altă expunere sonoră a copilului: cât mai discret, cât mai departe de pătuț și niciodată ca singura condiție în care copilul reușește să adoarmă.