Copilul umblă în somn: ce este somnambulismul și ce trebuie să faci

Ce este somnambulismul

Somnambulismul înseamnă că, deși doarme, copilul se ridică și se mișcă prin cameră sau prin casă. Poate avea ochii deschiși, dar privirea este goală, iar la un moment dat pare treaz, deși nu răspunde normal la ce se întâmplă în jurul lui.^[1] De cele mai multe ori face lucruri simple, ca statul în șezut sau mersul de la un capăt la altul al camerei; mai rar, poate face lucruri mai complexe, precum să se îmbrace, să mute mobilă sau, în cazuri neobișnuite, să mănânce sau chiar să încerce să iasă din casă.^[1][2][3] Somnambulismul apare în timpul somnului profund, non-REM (numit și somn N3), de obicei în prima parte a nopții.^[3] Un episod poate dura de la câteva secunde până la 30 de minute, deși majoritatea durează sub 10 minute; copilul fie adoarme din nou singur, fie se trezește confuz pentru câteva minute — și, aproape întotdeauna, nu își va aminti nimic a doua zi.^[2][3] Este o problemă frecventă: potrivit unei analize care a adunat date din 51 de studii, aproximativ 5% dintre copii au avut cel puțin un episod de somnambulism în ultimele 12 luni, față de doar 1,5% dintre adulți.^[4]

De ce apare somnambulismul la copii

Nu se cunoaște exact mecanismul din spatele somnambulismului, dar el se produce atunci când copilul iese parțial din somnul profund — corpul se poate mișca, însă creierul nu este complet treaz.^[1] Somnambulismul este mult mai frecvent la copii decât la adulți și tinde să apară în familii care au și alți membri cu aceeași problemă.^[1][3] Componenta genetică pare importantă: datele adunate din mai multe studii arată că aproximativ 22% dintre copiii fără niciun părinte cu istoric de somnambulism au totuși episoade, procent care urcă la 47% atunci când un părinte a avut somnambulism și la 61% atunci când ambii părinți au avut.^[4] Printre factorii care pot declanșa sau agrava episoadele se numără privarea de somn sau oboseala, un program de somn neregulat, febra sau o boală, stresul și, la unii copii, anumite medicamente.^[1][2][3] Somnambulismul poate apărea împreună cu alte tulburări care fragmentează somnul, cum sunt apneea de somn, sindromul picioarelor neliniștite, enurezisul nocturn (udatul patului) sau terorile nocturne.^[1][2]

Cum arată un episod de somnambulism

Semnul cel mai evident este ridicarea din pat și mersul prin cameră sau prin casă, dar somnambulismul poate include și alte comportamente: vorbitul în somn, mișcări repetitive precum frecatul ochilor sau ajustarea hainelor de pe el, un aer absent sau confuz, lipsa răspunsului atunci când i se vorbește copilului, stângăcia mișcărilor.^[2] Copilul poate crede, în timpul episodului, că se află într-o altă cameră sau într-un alt loc decât cel real.^[2] Dacă e trezit brusc, poate fi confuz, speriat sau chiar agitat pentru câteva minute.^[1][3] Aceste episoade apar de obicei în prima parte a nopții, nu spre dimineață.^[1] Un studiu amplu, făcut pe peste 21.000 de copii cu vârste între 3 și 11 ani, a arătat că cei cu simptome de somnambulism au avut o probabilitate cu aproximativ 55% mai mare de a adormi mai greu seara, comparativ cu ceilalți copii, iar riscul a crescut cu cât copilul avea mai multe tipuri de tulburări de somn asemănătoare (terori nocturne, coșmaruri) prezente simultan.^[5]

Când trebuie să mergi cu copilul la medic

Somnambulismul nu are, în general, nevoie de tratament, iar majoritatea copiilor scapă de el până ajung adolescenți.^[1][2] Este totuși indicat să discuți cu medicul pediatru sau cu medicul de familie atunci când episoadele sunt foarte dese, îi afectează somnul lui sau al familiei, implică un comportament periculos (mersul spre scări, spre o fereastră sau spre ușa de la intrare), sau atunci când observi alte semne, precum oboseală excesivă în timpul zilei sau respirație care se oprește și reîncepe în somn — un posibil semn de apnee de somn.^[1][2] Dacă episoadele sunt frecvente, medicul poate recomanda o evaluare suplimentară pentru a exclude alte afecțiuni care pot semăna cu somnambulismul, cum sunt crizele epileptice din timpul somnului.^[3] Somnambulismul este privit în general ca o afecțiune benignă, dar formele mai severe pot avea consecințe sociale, personale și chiar juridice.^[6] Riscul devine concret mai ales la adolescenți, care pot ieși din casă sau chiar conduce o mașină în timpul unui episod — motiv pentru care cheile nu se lasă la îndemâna lor peste noapte.^[2]

Cum ții copilul în siguranță acasă

Pentru că un copil care umblă în somn nu este conștient de ce face, siguranța locuinței contează mai mult decât orice tratament. Este util să ții ușile și ferestrele încuiate noaptea, să montezi portițe de siguranță la capul scărilor, să eliberezi podeaua de obiecte de care s-ar putea împiedica și să pui sub cheie obiectele ascuțite sau periculoase; dacă există risc real ca cel mic să iasă din casă, pot ajuta și alarme montate pe uși.^[1][2] Copiii care au episoade de somnambulism nu ar trebui să doarmă în partea de sus a unui pat etajat, tocmai din cauza riscului de cădere.^[1][2] Dacă surprinzi copilul în timpul unui episod, cel mai bine este să nu îl trezești brusc — asta îl poate speria sau confuza suplimentar — ci să îl conduci, blând, înapoi în pat.^[1][2] Pentru că oboseala și somnul insuficient sunt printre cei mai frecvenți factori declanșatori, un program de somn regulat, cu ore fixe de culcare și de trezire, un ritual liniștitor înainte de culcare și evitarea cofeinei seara pot reduce numărul episoadelor.^[1][2][3] Este util și ca cel mic să meargă la toaletă înainte de culcare și să nu bea cantități mari de lichide seara, pentru că o vezică plină poate contribui la apariția episoadelor.^[2]

Ce tratament există, dacă e cazul

Pentru majoritatea copiilor nu este nevoie de niciun tratament — problema se rezolvă de la sine odată cu vârsta.^[1] Dacă somnambulismul pare legat de o altă afecțiune sau de un medicament, tratarea acelei afecțiuni sau ajustarea tratamentului (întotdeauna discutată cu medicul, nu oprită din proprie inițiativă) poate ajuta.^[1] Când episoadele sunt frecvente, periculoase sau afectează serios somnul copilului, medicul poate îndruma familia către o clinică de somn.^[1] Pentru copiii care umblă des în somn, o metodă folosită este „trezirea programată" — copilul este trezit ușor cu puțin timp înainte de ora la care apar de obicei episoadele, ceea ce poate întrerupe tiparul somnambulismului.^[2] O analiză sistematică a 72 de publicații despre tratamentele comportamentale și psihologice pentru acest tip de tulburări de somn, la copii și la adulți, a arătat că cele mai frecvent folosite au fost hipnoza, diverse forme de psihoterapie, igiena somnului, educarea și liniștirea pacientului și a familiei, relaxarea, trezirea programată și prelungirea orelor de somn; dovezile rămân însă limitate, pentru că majoritatea publicațiilor au fost prezentări de caz sau serii de cazuri, retrospective și fără grup de control, chiar dacă unele rezultate sugerează un beneficiu pentru terapia cognitiv-comportamentală cu mai multe componente, igiena somnului, trezirea programată și hipnoză.^[7] Foarte rar, atunci când episoadele sunt severe și nu răspund la alte măsuri, medicul poate lua în calcul un tratament medicamentos — decizie care rămâne strict a lui, nu una pe care părinții să o ia singuri.^[1][2]

Concluzii

Somnambulismul este o etapă frecventă și, în marea majoritate a cazurilor, trecătoare a copilăriei, legată de felul în care creierul iese din somnul profund. Cel mai bun ajutor pe care îl poți da copilului este o casă sigură noaptea și un program de somn constant, nu îngrijorare sau tratament inutil. Dacă episoadele devin frecvente, periculoase sau apar împreună cu alte semne neobișnuite, discuția cu medicul pediatru te ajută să afli dacă e nevoie de o evaluare mai amănunțită.