Cum îi ajută scrânciobul pe copii să învețe să coopereze
Autor: Camelia Airinei, senior editor | Actualizat la 21-04-2017, 67 vizualizări
Cercetătorii de la University of Washington au descoperit că sincronizarea mișcărilor la preșcolarii care se dau în lagăn îi poate ajuta pe aceștia să coopereze cu alți copii la activități ulterioare. Studiul a fost publicat online, în Journal of Experimental Child Psychology.
„Sincronizarea îmbunătățește cooperarea pentru că atenția este direcționată în același timp spre comunicarea cu celălalt. Credem că „a fi la un moment dat” împreună consolidează interacțiunea socială într-un mod pozitiv”, a spus Tal-Chen Rabinowitch de la Institute for Learning & Brain Sciences (I-LABS). Cooperarea - adaptarea la o situație, compromisul cu celălalt, colaborarea pentru un obiectiv comun - este o aptitudine de viață pe care părinții și educatorii încearcă să o insufle de timpuriu copiilor.
Studiile anterioare au făcut legătura între muzică și sincronizare cu comportamentele pro-sociale, ca ajutorul, împărțirea și empatia la copiii mici. Spre exemplu, marșul și cântatul împreună îi poate stimula pe copii să împartă lucrurile cu ceilalți. În studiul de față, cercetătorii de la institutul universității din Washington s-au axat doar pe mișcare, examinând ulterior efectul asupra cooperării la copii.
Pentru studiu s-a folosit un scrânciob cu două leagăne, în care s-au dat pe rând perechi de copii cu vârsta de patru ani, aceștia necunoscându-se dinainte. Apoi, perechile de copii au participat la activități create special pentru a le evalua cooperarea. Într-una din activități, copiii trebuiau să apese pe câte un buton în același timp, pentru a se ivi un personaj de desene animate.
Astfel, cercetătorii au constatat că preșcolarii care s-au dat în leagăn în sincron au completat activitatea mai repede decât copiii care nu s-au sincronizat, sau cei care nu s-au dat în leagăn. Mai mult, aceștia au creat strategii pentur a fi mai eficienți.
„Înainte de acest studiu, nu am știut că putem îmbunătăți cooperarea între copii doar prin mișcarea împreună”, a spus psihologul Andrew Meltzoff. Autorii sunt de părere că rezultatele studiului ar trebui să îndemne părinții și educatorii să ofere cât mai multe oportunități de „mișcare în sincron” copiilor, fie prin muzică, dans sau joc.
Sursa: Science Daily, University of Washington

Bibliografie:
1. More than recess: How playing on the swings helps kids learn to cooperate, link: https://www.sciencedaily.com/releases/2017/04/170419122009.htm
2. More than recess: How playing on the swings helps kids learn to cooperate, link: https://www.washington.edu/news/2017/04/19/more-than-recess-how-playing-on-the-swings-helps-kids-learn-to-cooperate/
3. https://www.facebook.com/uwnews/videos/1368424733250118/
Alte articole:
- Variabilitatea frecvenței cardiace la nou-născuți cu transpoziție de vase mari nu prezice dezvoltarea neurologică
- Febra la copii: când tratezi acasă și când mergi urgent la medic — ghid complet pentru părinți
- Praguri mai scăzute de transfuzie plachetară la nou-născuți reduc numărul de transfuzii fără a crește riscul de deces sau hemoragie majoră
- Fluid balansat sau ser fiziologic 0,9% — nicio diferență în șocul septic pediatric: studiu NEJM pe 9.041 de copii din 5 țări
- Scala PaPaS adaptată în spaniolă permite screeningul precoce al copiilor care necesită îngrijiri paliative — validare culturală în Argentina
- Soluția de rehidratare orală standard OMS poate fi mai sigură decât ReSoMal în malnutriția acută severă cu diaree și deshidratare — trial GASTROSAM
- Hipotermia la copiii din departamentul de urgențe — asociere semnificativă cu mortalitatea intraspitalicească
- Tractul respirator la copiii cu transplant de celule stem: plămânii și nasul au microbiome distincte
- Testul de 3 minute pe treaptă prezice sănătatea cardiometabolică la copiii cu factori de risc
- Capacitatea funcțională la pacienții Fontan: forța musculară și compoziția corporală ca predictori extracardaci
- Rezultatele pe termen lung după reconstrucția esofagiană la copiii cu arsuri caustice severe: studiu asupra calității vieții și adaptării funcționale
- Displaziile acromelice la copii: 5 variante genetice noi și caracteristici clinice distinctive
- Expunerea la natură poate susține sănătatea psihologică a copiilor defavorizați, arată o analiză a literaturii științifice
- Consimțământul minorilor și testarea pentru ITS/HIV la adolescenți: Importanța cunoștințelor legale
- Alimentația selectivă în autism modifică bacteriile intestinale și favorizează inflamația
Satisfăcut de serviciile pediatrului tău?
Recomandă un Medic
Secțiuni:
Articole recente:
- Praguri mai scăzute de transfuzie plachetară la nou-născuți reduc numărul de transfuzii fără a crește riscul de deces sau hemoragie majoră
- Febra la copii: când tratezi acasă și când mergi urgent la medic — ghid complet pentru părinți
- Fluid balansat sau ser fiziologic 0,9% — nicio diferență în șocul septic pediatric: studiu NEJM pe 9.041 de copii din 5 țări
- Scala PaPaS adaptată în spaniolă permite screeningul precoce al copiilor care necesită îngrijiri paliative — validare culturală în Argentina
- Soluția de rehidratare orală standard OMS poate fi mai sigură decât ReSoMal în malnutriția acută severă cu diaree și deshidratare — trial GASTROSAM
- Hipotermia la copiii din departamentul de urgențe — asociere semnificativă cu mortalitatea intraspitalicească
- Variabilitatea frecvenței cardiace la nou-născuți cu transpoziție de vase mari nu prezice dezvoltarea neurologică
- Tractul respirator la copiii cu transplant de celule stem: plămânii și nasul au microbiome distincte
- Testul de 3 minute pe treaptă prezice sănătatea cardiometabolică la copiii cu factori de risc
- Capacitatea funcțională la pacienții Fontan: forța musculară și compoziția corporală ca predictori extracardaci
Pediatri în:
- Alba Iulia
- Arad
- Austria
- Bacau
- Baia Mare
- Barlad
- Bistrita
- Botosani
- Braila
- Brasov
- Bucuresti
- Buzau
- Campina
- Cluj-Napoca
- Constanta
- Craiova
- Deva
- Dr. Tr. Severin
- Focsani
- Galati
- Iasi
- Onesti
- Oradea
- Piatra Neamt
- Pitesti
- Ploiesti
- Ramnicu Valcea
- Resita
- Satu Mare
- Sfantu Gheorghe
- Sibiu
- Slatina
- Suceava
- Targoviste
- Targu Jiu
- Targu Mures
- Timisoara
- Tulcea
- Vaslui
- Zalau
- [Toate localitățile...]