Bebelușii simt durerea mult mai intens decât se credea
Actualizat la 27-04-2015, 70 vizualizări
Puține lucruri se cunosc despre percepția durerii de către bebeluși, în condițiile în care sute de micuți trec prin intervenții chirurgicale dureroase fără a li se administra o medicație pentru ținerea sub control a durerii. Unii specialiști erau chiar de părere că la bebeluși creierul este insuficient dezvoltat pentru a „simți” durerea așa cum o fac adulții și că orice reacție la durere nu ar fi decât un reflex.
Pentru prima dată, însă, o echipă de cercetători a identificat o serie de indicii că și bebelușii, chiar dacă nu au capacitatea de a „povesti” despre ceea ce simt, resimt durerea cel puțin la fel de intens ca adulții. Unul dintre inconvenientele care au făcut dificilă studierea durerii la bebeluși a fost îngreunarea scanării lor cerebrale din cauză că ei se mișcă mai mult în cadrul aparatului decât adulții, afectând astfel calitatea scanărilor.
În studiul de față, realizat de cercetători din cadrul Universității Oxford și publicat în jurnalul științiific eLife, neajunsul legat de mobilitatea prea mare a bebelușilor a fost rezolvat prin participarea a 10 nou-născuți, cu vârste cuprinse între una și șase zile, care, conform pediatrilor, sunt mult mai liniștiți decât bebelușii cu vârsta de cel puțin o săptămână. În plus, micuții au fost însoțiți de părinți, care i-au putut adormi după ce au fost așezați în aparat. Scanarea MRI a creierului s-a realizat în timp ce erau atinși la nivelul piciorului cu un dispozitiv ce dădea senzația unei lovituri ușoare cu creionul. Ulterior, același stimul s-a aplicat la 10 adulți, cu vârste între 23 și 36 de ani.
Comparând scanările MRI, s-a observat că 18 din 20 de arii cerebrale activate la adulți când experimentau durerea erau activate și la bebeluși. Mai mult decât atât, la un stimul cu o intensitate slabă, creierul nou-născuților a reacționat similar cu creierul adulților la un stimul de 4 ori mai dureros, ceea ce atrage atenția asupra sensibilității la durere mai ridicate a bebelușilor decât a adulților.
Pe viitor se dorește identificarea unor sisteme de a determina cât mai exact durerea resimțită de bebeluși, care să permită testarea și alegerea celor mai eficiente tratamente împotriva durerii la acești pacienți extrem de vulnerabili.
Sursa: Medical Xpress

Bibliografie:
Babies feel pain 'like adults', link: http://medicalxpress.com/news/2015-04-babies-pain-adults.htmlAlte articole:
- Variabilitatea frecvenței cardiace la nou-născuți cu transpoziție de vase mari nu prezice dezvoltarea neurologică
- Febra la copii: când tratezi acasă și când mergi urgent la medic — ghid complet pentru părinți
- Praguri mai scăzute de transfuzie plachetară la nou-născuți reduc numărul de transfuzii fără a crește riscul de deces sau hemoragie majoră
- Fluid balansat sau ser fiziologic 0,9% — nicio diferență în șocul septic pediatric: studiu NEJM pe 9.041 de copii din 5 țări
- Scala PaPaS adaptată în spaniolă permite screeningul precoce al copiilor care necesită îngrijiri paliative — validare culturală în Argentina
- Soluția de rehidratare orală standard OMS poate fi mai sigură decât ReSoMal în malnutriția acută severă cu diaree și deshidratare — trial GASTROSAM
- Hipotermia la copiii din departamentul de urgențe — asociere semnificativă cu mortalitatea intraspitalicească
- Tractul respirator la copiii cu transplant de celule stem: plămânii și nasul au microbiome distincte
- Testul de 3 minute pe treaptă prezice sănătatea cardiometabolică la copiii cu factori de risc
- Capacitatea funcțională la pacienții Fontan: forța musculară și compoziția corporală ca predictori extracardaci
- Rezultatele pe termen lung după reconstrucția esofagiană la copiii cu arsuri caustice severe: studiu asupra calității vieții și adaptării funcționale
- Displaziile acromelice la copii: 5 variante genetice noi și caracteristici clinice distinctive
- Expunerea la natură poate susține sănătatea psihologică a copiilor defavorizați, arată o analiză a literaturii științifice
- Consimțământul minorilor și testarea pentru ITS/HIV la adolescenți: Importanța cunoștințelor legale
- Alimentația selectivă în autism modifică bacteriile intestinale și favorizează inflamația
Satisfăcut de serviciile pediatrului tău?
Recomandă un Medic
Secțiuni:
Articole recente:
- Praguri mai scăzute de transfuzie plachetară la nou-născuți reduc numărul de transfuzii fără a crește riscul de deces sau hemoragie majoră
- Febra la copii: când tratezi acasă și când mergi urgent la medic — ghid complet pentru părinți
- Fluid balansat sau ser fiziologic 0,9% — nicio diferență în șocul septic pediatric: studiu NEJM pe 9.041 de copii din 5 țări
- Scala PaPaS adaptată în spaniolă permite screeningul precoce al copiilor care necesită îngrijiri paliative — validare culturală în Argentina
- Soluția de rehidratare orală standard OMS poate fi mai sigură decât ReSoMal în malnutriția acută severă cu diaree și deshidratare — trial GASTROSAM
- Hipotermia la copiii din departamentul de urgențe — asociere semnificativă cu mortalitatea intraspitalicească
- Variabilitatea frecvenței cardiace la nou-născuți cu transpoziție de vase mari nu prezice dezvoltarea neurologică
- Tractul respirator la copiii cu transplant de celule stem: plămânii și nasul au microbiome distincte
- Testul de 3 minute pe treaptă prezice sănătatea cardiometabolică la copiii cu factori de risc
- Capacitatea funcțională la pacienții Fontan: forța musculară și compoziția corporală ca predictori extracardaci
Pediatri în:
- Alba Iulia
- Arad
- Austria
- Bacau
- Baia Mare
- Barlad
- Bistrita
- Botosani
- Braila
- Brasov
- Bucuresti
- Buzau
- Campina
- Cluj-Napoca
- Constanta
- Craiova
- Deva
- Dr. Tr. Severin
- Focsani
- Galati
- Iasi
- Onesti
- Oradea
- Piatra Neamt
- Pitesti
- Ploiesti
- Ramnicu Valcea
- Resita
- Satu Mare
- Sfantu Gheorghe
- Sibiu
- Slatina
- Suceava
- Targoviste
- Targu Jiu
- Targu Mures
- Timisoara
- Tulcea
- Vaslui
- Zalau
- [Toate localitățile...]