Bebelușii aflați în situații de criză prezintă abilități sociale remarcabile

Un studiu publicat în Psychological Science a investigat dacă abilitatea sugarilor de a urmări privirea altora – un mecanism esențial pentru dezvoltarea atenției partajate – este influențată de cultura în care cresc sau de adversitățile familiale severe, cum ar fi războiul, foametea și tulburările de sănătate mintală ale mamei. Studiul a fost coordonat de cercetători europeni și a implicat un eșantion extins de sugari din patru țări: Suedia, Bhutan, Uganda și Zimbabwe.
Urmărirea privirii este considerată o abilitate fundamentală în dezvoltarea copilului, susținând limbajul, reglarea emoțională și înțelegerea socială. De asemenea, constituie o bază pentru transmiterea intergenerațională a cunoștințelor. Totuși, există o dezbatere teoretică activă privind originile sale: teoriile empiriciste susțin că această capacitate depinde de interacțiuni sociale de calitate cu îngrijitorii, în timp ce teoriile nativiste afirmă că este o abilitate înnăscută, independentă de contextul social.

Mai mult, este neclar dacă această abilitate este universală sau modelată cultural. Studii anterioare sugerează atât influențe culturale, cât și prezența abilității în culturi variate, dar cu eșantioane mici și rezultate contradictorii.

Despre studiu

Cercetarea a inclus 809 sugari în vârstă de aproximativ 9 luni, din patru țări cu profile socio-culturale contrastante:

• Suedia: țară cu venituri mari, populație predominant creștină, educație superioară a părinților;
• Bhutan: țară budistă cu venituri medii, unde s-au evaluat 105 familii din capitală;
• Uganda: tabără de refugiați Nakivale, cu populație afectată de războaie civile;
• Zimbabwe: zonă urbană dens populată, cu venituri medii și nivel educațional scăzut.

Metoda utilizată a fost standardizată pentru toate locațiile și a implicat un experiment de eye-tracking: sugarii urmăreau clipuri video cu adulți care își mutau privirea spre unul dintre două obiecte, iar comportamentul sugarilor era înregistrat pentru a evalua dacă aceștia urmau privirea modelului (urmărire congruentă) sau nu (incongruentă).

Studiul a folosit 16 videoclipuri cu modele locale, variind sexul, tonul pielii și direcția privirii, menținând în același timp caracteristici spațio-temporale identice între locații. Datele au fost analizate prin scoruri de diferență între privirile congruente și incongruente, cu prelucrare și filtrare riguroasă a semnalelor vizuale.

Cercetătorii au corelat aceste date cu chestionare completate de mame, inclusiv:

• Scala de depresie postnatală Edinburgh (EPDS),
• Evaluări privind expunerea la război și catastrofe climatice (WAEC),
• Gradul de satisfacție cu viața.

Rezultate

Rezultatele au fost remarcabil de consistente între țări, culturi și contexte socio-economice. Sugarii au prezentat în toate locațiile scoruri pozitive de urmărire a privirii, semnificativ mai mari decât nivelul aleatoriu (p < 0.001 în toate cazurile), cu efecte de magnitudine moderată (Cohen’s d între 0.51 și 0.85).

Nu au existat diferențe semnificative în funcție de:

• Țara de proveniență,
• Vârsta copilului,
• Simptomele depresive ale mamei (EPDS),
• Experiențele materne de război (ex. tortură, martor la crime),
• Adversitățile climatice (ex. secetă, foamete severă).

Analizele statistice, inclusiv cele bayesiene, au susținut puternic ipoteza nulă, cu Bayes Factors peste 5 în toate cazurile – ceea ce sugerează o probabilitate ridicată ca diferențele reale să nu existe între grupuri.

Chiar și în grupurile cu scoruri EPDS ridicate sau expuse la adversități extreme, sugarii au urmărit privirea semnificativ peste șansa aleatorie. Astfel, urmărirea privirii s-a dovedit robustă și nu a fost influențată de calitatea interacțiunii părinte-copil, în măsura în care aceasta putea fi inferată din starea psihologică maternă.

Concluzii

Acest studiu demonstrează că urmărirea privirii este o capacitate universală, stabilă și rezistentă la adversități familiale și variații culturale. Rezultatele susțin perspectiva că acest comportament este un proces de tip expectativ-experiențial (experience-expectant), parte a repertoriului de cunoștințe de bază ale speciei umane.

Cu alte cuvinte, majoritatea sugarilor par să fie înzestrați cu o predispoziție naturală de a urmări privirea altora, oferindu-le un avantaj esențial în învățarea socială. Această capacitate pare a fi conservată evolutiv și pregătită să se manifeste în medii sociale foarte diverse – de la familii cu venituri mari din Europa până la tabere de refugiați din Africa.

Această constatare este încurajatoare, indicând că, în ciuda dificultăților extreme, sugarii pot dezvolta procese sociale fundamentale ce vor sta la baza unor competențe cognitive și afective mai complexe, cum ar fi înțelegerea intențiilor, dezvoltarea teoriei minții și empatia.

Implicarea pentru cercetarea viitoare

Rezultatele subliniază necesitatea ca studiile privind dezvoltarea copilului să includă eșantioane diverse din punct de vedere cultural și socio-economic. În plus, oferă sprijin pentru ideea că anumite capacități cognitive timpurii sunt invariabile în fața condițiilor de mediu și pot reprezenta pilonii stabili ai dezvoltării ulterioare a omului.