BabyMind, aplicația care îi ajută pe părinți să se adapteze nevoilor celor mici
Actualizat la 27-08-2019, 68 vizualizări
Aplicațiile destinate părinților, disponibile pentru telefoanele inteligente, au devenit tot mai populare în ultimii ani, avantajele principale oferite de acestea fiind ușurința cu care pot fi integrate în viața oamenilor și costul extrem de redus.
Deși există multiple aplicații utile părinților, nu la fel de multe sunt dovezile referitoare la eficacitatea lor pentru îmbunătățirea comportamentului parental. Cercetătorii de la Universitatea din York au conceput o aplicație, disponibilă pe majoritatea dispozitivelor smartphone, ce îi poate ajuta pe părinți să fie mai atenți la ceea ce bebelușul simte și gândește. Totodată, aplicația oferă părinților multiple informații precise despre dezvoltarea psihologică a bebelușilor. Comparativ cu aplicațiile deja existente, BabyMind și-a dovedit eficacitatea în cadrul unui amplu studiu.
Pentru efectuarea studiului, cercetătorii au stabilit existența a două grupuri, unul de intervenție, compus din 90 de femei aflate în ultimul trimestru de sarcină, recrutate din maternități sau centre comunitare și un grup de control, compus din 150 de femei gravide sau care deja au născut. Femeile din grupul de intervenție au folosit aplicația BabyMind în primele șase luni de la nașterea copilului, în timp ce restul mamelor nu au folosit această aplicație. Evaluările au fost efectuate atunci când copiii au împlinit vârsta de 6 luni. Comparativ cu mamele din grupul de control, cele care au utilizat aplicația au fost mai atente la gândurile și sentimentele copilului. Mamele tinere din grupul de intervenția au avut scoruri mai bune decât mamele mai în vârstă din același grup, ceea ce sugerează că utilizarea aplicației ar putea fi extrem de benefică, cu precădere pentru tinerii părinții.
Sursa: Science Daily

Bibliografie:
Smartphone app makes parents more attuned to their babies' needs, research shows, link: https://www.sciencedaily.com/releases/2019/08/190822141853.htmAlte articole:
- Variabilitatea frecvenței cardiace la nou-născuți cu transpoziție de vase mari nu prezice dezvoltarea neurologică
- Febra la copii: când tratezi acasă și când mergi urgent la medic — ghid complet pentru părinți
- Praguri mai scăzute de transfuzie plachetară la nou-născuți reduc numărul de transfuzii fără a crește riscul de deces sau hemoragie majoră
- Fluid balansat sau ser fiziologic 0,9% — nicio diferență în șocul septic pediatric: studiu NEJM pe 9.041 de copii din 5 țări
- Scala PaPaS adaptată în spaniolă permite screeningul precoce al copiilor care necesită îngrijiri paliative — validare culturală în Argentina
- Soluția de rehidratare orală standard OMS poate fi mai sigură decât ReSoMal în malnutriția acută severă cu diaree și deshidratare — trial GASTROSAM
- Hipotermia la copiii din departamentul de urgențe — asociere semnificativă cu mortalitatea intraspitalicească
- Tractul respirator la copiii cu transplant de celule stem: plămânii și nasul au microbiome distincte
- Testul de 3 minute pe treaptă prezice sănătatea cardiometabolică la copiii cu factori de risc
- Capacitatea funcțională la pacienții Fontan: forța musculară și compoziția corporală ca predictori extracardaci
- Rezultatele pe termen lung după reconstrucția esofagiană la copiii cu arsuri caustice severe: studiu asupra calității vieții și adaptării funcționale
- Displaziile acromelice la copii: 5 variante genetice noi și caracteristici clinice distinctive
- Expunerea la natură poate susține sănătatea psihologică a copiilor defavorizați, arată o analiză a literaturii științifice
- Consimțământul minorilor și testarea pentru ITS/HIV la adolescenți: Importanța cunoștințelor legale
- Alimentația selectivă în autism modifică bacteriile intestinale și favorizează inflamația
Satisfăcut de serviciile pediatrului tău?
Recomandă un Medic
Secțiuni:
Articole recente:
- Praguri mai scăzute de transfuzie plachetară la nou-născuți reduc numărul de transfuzii fără a crește riscul de deces sau hemoragie majoră
- Febra la copii: când tratezi acasă și când mergi urgent la medic — ghid complet pentru părinți
- Fluid balansat sau ser fiziologic 0,9% — nicio diferență în șocul septic pediatric: studiu NEJM pe 9.041 de copii din 5 țări
- Scala PaPaS adaptată în spaniolă permite screeningul precoce al copiilor care necesită îngrijiri paliative — validare culturală în Argentina
- Soluția de rehidratare orală standard OMS poate fi mai sigură decât ReSoMal în malnutriția acută severă cu diaree și deshidratare — trial GASTROSAM
- Hipotermia la copiii din departamentul de urgențe — asociere semnificativă cu mortalitatea intraspitalicească
- Variabilitatea frecvenței cardiace la nou-născuți cu transpoziție de vase mari nu prezice dezvoltarea neurologică
- Tractul respirator la copiii cu transplant de celule stem: plămânii și nasul au microbiome distincte
- Testul de 3 minute pe treaptă prezice sănătatea cardiometabolică la copiii cu factori de risc
- Capacitatea funcțională la pacienții Fontan: forța musculară și compoziția corporală ca predictori extracardaci
Pediatri în:
- Alba Iulia
- Arad
- Austria
- Bacau
- Baia Mare
- Barlad
- Bistrita
- Botosani
- Braila
- Brasov
- Bucuresti
- Buzau
- Campina
- Cluj-Napoca
- Constanta
- Craiova
- Deva
- Dr. Tr. Severin
- Focsani
- Galati
- Iasi
- Onesti
- Oradea
- Piatra Neamt
- Pitesti
- Ploiesti
- Ramnicu Valcea
- Resita
- Satu Mare
- Sfantu Gheorghe
- Sibiu
- Slatina
- Suceava
- Targoviste
- Targu Jiu
- Targu Mures
- Timisoara
- Tulcea
- Vaslui
- Zalau
- [Toate localitățile...]