Amigdalele, posibil rezervor viral responsabil de focarele de infecții respiratorii din timpul școlii

Un studiu realizat la Universitatea din São Paulo și publicat în Journal of Medical Virology a analizat rolul țesuturilor limfoide amigdaliene în infecția cu rinovirus, evidențiind că acestea pot funcționa ca rezervor viral activ chiar în absența simptomelor respiratorii. Cercetarea arată că rinovirusul nu doar persistă, ci se replică activ în celulele imune locale, influențând răspunsul imun.

Idei principale

• Rinovirusul a fost detectat frecvent în adenoide, amigdale și secreții nazofaringiene la copii asimptomatici.
• Există dovezi de replicare virală activă în țesuturile amigdaliene.
• Virusul infectează nu doar epiteliul, ci și limfocitele B și limfocitele T CD4⁺.
• Amigdalele pot funcționa ca rezervor pentru virusuri infecțioase.
• Infecția determină răspuns inflamator local, cu secreție de citokine.

Context

Rinovirusul este principala cauză a răcelii comune, dar impactul său clinic depășește această patologie aparent benignă, fiind implicat în exacerbări de astm, otite medii și sinuzite. Studiile anterioare au demonstrat prezența ARN viral în țesuturi amigdaliene la copii fără simptome, însă fără a clarifica dacă virusul este activ sau doar persistent.

În plus, rolul rinovirusului în interacțiunea cu sistemul imun local, în special la nivelul limfocitelor, a fost insuficient explorat, existând incertitudini privind capacitatea acestor țesuturi de a susține replicarea virală și de a contribui la transmiterea infecției.

Despre studiu

Studiul a inclus 293 de copii cu vârste între 3 și 13 ani (mediana 6 ani), supuși adenotonsilectomiei pentru hipertrofie amigdaliană sau infecții recurente. Niciun participant nu prezenta simptome de infecție respiratorie acută sau tratament antibiotic în luna anterioară.

Au fost analizate probe din:

• Adenoide
• Amigdale palatine
• Secreții nazofaringiene

Metodologia a inclus:

 

• RT-PCR pentru detectarea genomului viral
• Secvențiere pentru genotipare
• Imunohistochimie și hibridizare in situ pentru evidențierea replicării
• Cultură celulară pentru izolarea virusului infecțios
• Citometrie în flux pentru identificarea celulelor infectate
• Modele in vitro pentru evaluarea replicării și răspunsului imun

Rezultate

Rinovirusul a fost detectat în cel puțin un tip de probă la 46,7% dintre pacienți. Frecvența detecției a fost de 33% în adenoide, 25,2% în amigdale palatine și 27% în secreții nazofaringiene.

În 18% dintre cazurile pozitive, virusul a fost identificat simultan în toate cele trei locații, iar în unele situații s-a confirmat același genotip viral, sugerând o conexiune directă între aceste compartimente.

Analiza genotipurilor a evidențiat:

• Rinovirus A: 42%
• Rinovirus B: 36%
• Rinovirus C: 22%

Dovezi de replicare virală activă au fost obținute prin detectarea antigenomului viral în toate probele analizate prin hibridizare in situ, confirmând că virusul nu este doar prezent, ci activ.

Imunohistochimia a arătat localizarea virusului în:

• Epiteliul respirator
• Celulele limfoide din foliculi și zone extrafoliculare

Un rezultat major a fost identificarea celulelor infectate:

• Aproximativ 39,78% dintre limfocitele B (CD20⁺) erau infectate
• Aproximativ 25,57% dintre limfocitele T CD4⁺ erau infectate

Nu s-a detectat infecție în limfocitele CD8⁺ sau celulele dendritice CD11c⁺, sugerând un tropism selectiv.

Izolarea virală a confirmat prezența virusului infecțios în 58,8% dintre probele testate, inclusiv cazuri în care același genotip a fost identificat în țesuturi și secreții.

Experimentele in vitro au demonstrat că unele tulpini virale (ex. RV-16) se replică eficient în celulele mononucleare amigdaliene, cu creșterea titrului viral, în timp ce altele (ex. RV-1A) nu prezintă aceeași capacitate.

Infecția a determinat un răspuns inflamator caracteristic:

• Creșterea IL-17 și TNF-α pentru ambele tulpini
• Creșterea IFN-γ în cazul RV-16
• Creșterea IL-6 în cazul RV-1A

Aceste diferențe sugerează răspunsuri imune distincte în funcție de genotipul viral.

 

Concluzii

Studiul demonstrează că amigdalele și adenoidele nu sunt doar locuri pasive de detecție virală, ci pot susține replicarea activă a rinovirusului și producerea de particule infecțioase.

Infecția limfocitelor B și T CD4⁺ indică un potențial impact asupra reglării răspunsului imun local, cu implicații în inflamația cronică a căilor respiratorii și în boli precum astmul.

Prezența virusului la copii asimptomatici sugerează existența unor purtători tăcuți, care pot contribui la transmiterea virală și la persistența infecției în comunitate.

Aceste descoperiri ridică semne de întrebare privind interpretarea testelor RT-PCR în practica clinică și subliniază necesitatea unei abordări prudente în atribuirea simptomelor respiratorii infecției cu rinovirus.