Activitățile după școală pot face copiii mai fericiți și mai sănătoși decât timpul petrecut în fața ecranului
Actualizat la 01-07-2022, 68 vizualizări
Orice activitate sportivă, fie că este vorba de o ieșire în parc cu prietenii, un anumit sport sau fie că este vorba despre lecții de muzică sau alte activități de grup, au șanse mari de a reda fericirea copiilor și de a fi mai sănătoși, față de dispozitivele electronice, computer sau televizor.
Într-un nou studiu realizat de Universitatea din Australia de Sud și Departamentul pentru Educație, cercetătorii au descoperit faptul că starea psihică a copiilor este îmbunătățită atunci când iau parte la activități extracurriculare.
Această bunăstare s-a observat a fi mult redusă în cazul copiilor ce își petrec marea majoritate a timpului pe rețelele sociale sau jucând jocuri video.
Studiul a fost ulterior publicat în BMC Pediatrics, în urma analizei datelor de la aproximativ 62.000 de elevi cu vârsta cuprinsă între 4-9 ani, privind numărul mediu de zile pe săptămână în care copiii au luat parte la activități de recreere după școală.
Rezultatele au arătat că majoritatea elevilor petrec aproximativ 4 zile ale săptămânii în fața televizorului, iar 3 zile pe rețelele de socializare.
Potrivit Institutului Australian de Sănătate și Bunăstare, aceste date sun îngrijorătoare, deoarece 1 din 7 copii are o tulburare de sănătate mintală, iar 1 din 10 are un nivel foarte redus de bunăstare și satisfacție.
Aceste date evidențiază nevoia acută de a încuraja și sprijini copiii să realizeze și alte activități, precum cele în aer liber sau cele de grup, în defavoarea timpului petrecut în fața calculatorului.
Acest studiu își propune să evidențieze cât de importante sunt activitățile extracuriculare ale copiilor, mai ales pentru adolescenți, care se confruntă cu foarte multe schimbări, atât fizice, cât și sociale sau emoționale.
Timpul petrecut în fața ecranului face mai mult rău decât bine, fiind o distragere masivă a atenției pentru copiii de toate vârstele. Este considerat faptul că orice ecran poate influența negativ bunăstarea copilului, susține Dr Virgara, principalul cercetător al acestui studiu.
Un lucru interesant de observat este faptul că până acum se considera că lipsa activității fizice este cea responsabilă pentru scăderea bunăstării unui individ. În urma acestui studiu, este foarte clar că televizorul, calculatorul și dispozitivele mobile sunt cele care influențează enorm starea unui copil.
Astfel cercetătorii recomandă ca părinții să încurajeze copiii să desfășoare activități în afara școlii și care să îi țină departe de orice dispozitiv electronic.
S-a observat că mediul socio-economic poate avea un rol important. Astfel, cei dintr-un mediu inferior au avut rezultate mult mai încurajatoare:
• Aceștia praticau mai mult sport și au asociat cu 15% mai multe șanse de a fi optimiști
• 14% mai multe șanse de a fi fericiți și mulțumiți de viața lor
Pe de altă parte, copiii care au avut mereu jocurile video și rețelele sociale aproape, au avut cu până la 9% mai puține șanse să fie fericiți și cu 11% șanse să renunțe asupra lucrurilor.
Mesajul acestui studiu este unul foarte clar și demonstrat, însemnând că jocurile video, TV sau rețelele de socializare nu contribuie la construirea sau susținerea bunăstării pozitive a copiilor.

Bibliografie:
Activitățile după școală pot face copiii mai fericiți și mai sănătoși decât timpul petrecut în fața ecranului, link: https://www.news-medical.net/news/20220621/After-school-activities-can-make-children-happier-and-healthier-than-screen-time.aspxAlte articole:
- Variabilitatea frecvenței cardiace la nou-născuți cu transpoziție de vase mari nu prezice dezvoltarea neurologică
- Febra la copii: când tratezi acasă și când mergi urgent la medic — ghid complet pentru părinți
- Praguri mai scăzute de transfuzie plachetară la nou-născuți reduc numărul de transfuzii fără a crește riscul de deces sau hemoragie majoră
- Fluid balansat sau ser fiziologic 0,9% — nicio diferență în șocul septic pediatric: studiu NEJM pe 9.041 de copii din 5 țări
- Scala PaPaS adaptată în spaniolă permite screeningul precoce al copiilor care necesită îngrijiri paliative — validare culturală în Argentina
- Soluția de rehidratare orală standard OMS poate fi mai sigură decât ReSoMal în malnutriția acută severă cu diaree și deshidratare — trial GASTROSAM
- Hipotermia la copiii din departamentul de urgențe — asociere semnificativă cu mortalitatea intraspitalicească
- Tractul respirator la copiii cu transplant de celule stem: plămânii și nasul au microbiome distincte
- Testul de 3 minute pe treaptă prezice sănătatea cardiometabolică la copiii cu factori de risc
- Capacitatea funcțională la pacienții Fontan: forța musculară și compoziția corporală ca predictori extracardaci
- Rezultatele pe termen lung după reconstrucția esofagiană la copiii cu arsuri caustice severe: studiu asupra calității vieții și adaptării funcționale
- Displaziile acromelice la copii: 5 variante genetice noi și caracteristici clinice distinctive
- Expunerea la natură poate susține sănătatea psihologică a copiilor defavorizați, arată o analiză a literaturii științifice
- Consimțământul minorilor și testarea pentru ITS/HIV la adolescenți: Importanța cunoștințelor legale
- Alimentația selectivă în autism modifică bacteriile intestinale și favorizează inflamația
Satisfăcut de serviciile pediatrului tău?
Recomandă un Medic
Secțiuni:
Articole recente:
- Praguri mai scăzute de transfuzie plachetară la nou-născuți reduc numărul de transfuzii fără a crește riscul de deces sau hemoragie majoră
- Febra la copii: când tratezi acasă și când mergi urgent la medic — ghid complet pentru părinți
- Fluid balansat sau ser fiziologic 0,9% — nicio diferență în șocul septic pediatric: studiu NEJM pe 9.041 de copii din 5 țări
- Scala PaPaS adaptată în spaniolă permite screeningul precoce al copiilor care necesită îngrijiri paliative — validare culturală în Argentina
- Soluția de rehidratare orală standard OMS poate fi mai sigură decât ReSoMal în malnutriția acută severă cu diaree și deshidratare — trial GASTROSAM
- Hipotermia la copiii din departamentul de urgențe — asociere semnificativă cu mortalitatea intraspitalicească
- Variabilitatea frecvenței cardiace la nou-născuți cu transpoziție de vase mari nu prezice dezvoltarea neurologică
- Tractul respirator la copiii cu transplant de celule stem: plămânii și nasul au microbiome distincte
- Testul de 3 minute pe treaptă prezice sănătatea cardiometabolică la copiii cu factori de risc
- Capacitatea funcțională la pacienții Fontan: forța musculară și compoziția corporală ca predictori extracardaci
Pediatri în:
- Alba Iulia
- Arad
- Austria
- Bacau
- Baia Mare
- Barlad
- Bistrita
- Botosani
- Braila
- Brasov
- Bucuresti
- Buzau
- Campina
- Cluj-Napoca
- Constanta
- Craiova
- Deva
- Dr. Tr. Severin
- Focsani
- Galati
- Iasi
- Onesti
- Oradea
- Piatra Neamt
- Pitesti
- Ploiesti
- Ramnicu Valcea
- Resita
- Satu Mare
- Sfantu Gheorghe
- Sibiu
- Slatina
- Suceava
- Targoviste
- Targu Jiu
- Targu Mures
- Timisoara
- Tulcea
- Vaslui
- Zalau
- [Toate localitățile...]