Rolul intergenerațional în educația media a copiilor: dinamica dintre mame și bunici

Un studiu publicat în Journal of Aging Studies în anul 2025, realizat de Galit Nimrod, Nelly Elias (Universitatea Ben-Gurion din Negev, Israel) și Dafna Lemish (Universitatea Rutgers, SUA), explorează pentru prima dată conceptul de mediere secundară – adică încercările unui îngrijitor (de regulă părintele) de a influența modul în care un alt îngrijitor (de obicei bunicul sau bunica) gestionează utilizarea media de către copil. Studiul, care a inclus 267 de perechi mamă–bunică, aduce o perspectivă nouă asupra modului în care generațiile colaborează și uneori intră în tensiune atunci când vine vorba de consumul media al copiilor.

Context

De-a lungul ultimelor decenii, teoria medierii parentale a analizat în detaliu cum părinții intervin pentru a ghida relația copiilor cu mediile digitale. S-au identificat mai multe tipuri de intervenții:

• Medierea restrictivă – limitarea timpului petrecut în fața ecranelor sau a conținutului accesat.

• Medierea instructivă – discuții despre conținutul vizionat sau jucat.

• Co-vizionarea și co-utilizarea – participarea împreună la activități media, fără neapărată analiză critică.

• Medierea tehnologică – supravegherea utilizării dispozitivelor digitale și oferirea de suport tehnic.

Cu toate acestea, rolul bunicilor în acest proces a fost mult mai puțin studiat, deși datele arată că mulți copii își petrec o parte considerabilă din timp sub îngrijirea acestora. Într-un studiu anterior, copiii cu vârste de 6–7 ani petreceau aproximativ 60% din timpul petrecut cu bunicii folosind dispozitive media, fără o supraveghere consistentă (Elias et al., 2021).

Totodată, cercetările au arătat că bunicile tind să adopte o abordare mai permisivă, considerând rolul lor mai degrabă afectiv și recreativ, nu educațional. Acest lucru a dus la discrepanțe între regulile impuse de mame și comportamentele tolerate de bunici, generând o tensiune intergenerațională subtilă, dar constantă.

Pentru a înțelege mai bine aceste dinamici, autorii au introdus conceptul de mediere secundară – o formă indirectă de influență, prin care un îngrijitor încearcă să modeleze comportamentele celuilalt pentru a influența modul în care copilul interacționează cu media.

Despre studiul actual

Cercetarea a fost realizată pe un eșantion de 267 de diade mamă–bunică, fiecare pereche având în grijă copii cu vârste între 4 și 8 ani.

• Mamele au completat chestionarele online, iar

• bunicile au fost intervievate telefonic, pentru a asigura o participare echilibrată și comprehensivă.

Instrumentele de cercetare au evaluat:

• Gradul de implicare în medierea directă a utilizării media de către copii.

• Practicile de mediere secundară, adică modul în care o generație încearcă să influențeze comportamentele celeilalte.

• Factori predictivi ai medierii secundare: relația dintre generații, nivelul de educație, familiaritatea cu tehnologia, precum și timpul de îngrijire efectiv oferit de bunici.

• Impactul asupra timpului total petrecut de copii în fața ecranelor.

Autorii au făcut o distincție între două tipuri de activități media:

• Neinteractive – vizionarea de filme, videoclipuri YouTube, programe TV.

• Interactive – jocuri digitale și activități online participative.

Analizele au inclus evaluări comparative între mame și bunici, precum și segmentarea diadelor în funcție de gradul de mediere secundară exercitată de fiecare parte.

Rezultate

Rezultatele au relevat diferențe semnificative între mame și bunici în percepția și aplicarea medierii secundare:

• Mamele au raportat un nivel mult mai ridicat de mediere secundară, adică tendința de a le instrui sau influența pe bunici privind regulile de utilizare media ale copiilor.

• Bunicile, în schimb, au declarat mai rar că primesc astfel de instrucțiuni sau că le aplică consecvent, sugerând o posibilă asimetrie de percepție între generații.

Analiza statistică a arătat trei segmente principale:

• Segmentul “numai mamele aplică mediere secundară” – cel mai numeros, reprezentând majoritatea diadelor. În aceste familii, copiii petreceau semnificativ mai puțin timp folosind media.

• Segmentul “reciproc” – mamele și bunicile se influențau reciproc în privința regulilor media. Aceste cazuri erau asociate cu timp mai lung de interacțiune între bunici și nepoți, indicând relații apropiate și colaborative.

• Segmentul “fără mediere secundară” – caracterizat de lipsa comunicării privind regulile media, de obicei în familiile cu relații mai distante sau cu diferențe mari de valori și nivel educațional.

Printre factorii asociați pozitiv cu medierea secundară s-au numărat:

• relațiile intergeneraționale apropiate și bazate pe încredere;

• nivelul educațional mai ridicat al mamei sau bunicii;

• familiaritatea cu tehnologia și confortul în utilizarea media digitale;

• timpul crescut de îngrijire oferit de bunici (mai mult timp petrecut cu nepoții – mai multă influență reciprocă).

Un rezultat notabil a fost faptul că reciprocitatea medierii secundare era asociată nu doar cu mai mult timp petrecut împreună, ci și cu un echilibru mai bun între divertisment și conținut educațional în consumul media al copiilor.

De asemenea, bunicile erau mai active în medierea conținutului neinteractiv (filme, TV, videoclipuri) decât în cel interactiv (jocuri digitale, aplicații).

Interpretare și implicații

Autorii interpretează aceste date prin prisma abordării anocriticism a lui Roberta Maierhofer, care susține că vârsta și genul sunt construcții culturale ce pot fi reconfigurate. În acest context, rolul bunicii este văzut nu doar ca unul pasiv și afectiv, ci ca un spațiu de agentivitate socială, unde femeile în vârstă pot redefini normele educaționale și relaționale.

Astfel, medierea secundară devine un mecanism de negociere intergenerațională, în care fiecare parte aduce propria viziune despre creșterea copilului într-o lume digitală.

Profesorul Dafna Lemish subliniază că o comunicare deschisă între părinți și bunici este esențială: „Recomand să discutați despre rolul media în viața copiilor, să creați o înțelegere comună și să stabiliți reguli clare, adaptate vârstei și contextului. Acolo unde este nevoie, acceptați și excepțiile, fără a transforma diferențele de opinie în conflicte.”

În concluzie, studiul evidențiază că:

• Mamele sunt principalii agenți ai medierii secundare, încercând să ghideze comportamentele bunicilor.

• Reciprocitatea între generații duce la colaborare și relații familiale mai sănătoase.

• Copiii beneficiază de o utilizare mai echilibrată și controlată a media atunci când există coordonare între îngrijitori.

Concluzii

Prin introducerea conceptului de mediere secundară, cercetarea condusă de Nimrod, Elias și Lemish extinde semnificativ teoria medierii parentale, integrând rolul altor îngrijitori, în special al bunicilor. Această perspectivă deschide direcții noi de studiu privind relațiile intergeneraționale în educația digitală a copiilor și sugerează că armonizarea valorilor între generații poate avea efecte benefice nu doar asupra dezvoltării copilului, ci și asupra coeziunii familiale.