Risc mai mare de boli somatice și psihice pentru copiii din orfelinate
Actualizat la 19-10-2016, 71 vizualizări
Un studiu amplu în care au fost analizate datele despre sănătate a peste 900 000 de copii americani, dintre care 1,3% au fost într-un orfelinat, sugerează că micuții care au petrecut timp într-o astfel de instituție au un risc mai mare de a se confrunta cu probleme de sănătate: astm, depresie, obezitate, dificultăți de învățare.
Studiile anterioare au sugerat deja că acei copii care cresc în orfelinate sunt mai predispuși la dezvoltarea de boli somatice și tulburări psihice, în primul rând din cauza traumelor pe care le trăiesc (abuzul, neglijarea). Însă aceste studii nu au comparat starea de sănătate a micuților din populația generală cu cei din orfelinate.
Studiul realizat de cercetătorii de la Universitatea California a constat în analiza informațiilor privind starea de sănătate a 900 000 copii în perioada 2011-2012, datele fiind obținute din sondajul National Survey of Children's Health. Autorii au folosit modele de regresie logistică pentru a calcula riscul de probleme de sănătate de natură somatică și psihică atât pentru cei care au fost instituționalizați, cât și pentru copiii care au crescut în familie.
Rezultatele au arătat că:
Studiul a fost publicat în jurnalul Pediatrics. Autorii consideră că acesta aduce o contribuție majoră în cercetarea în domeniu, pentru că arată cât de mari sunt riscurile pentru sănătate ale copiilor instituționalizați și cât sunt de vulnerabili.
Sursa: Medical News Today

- micuții instituționalizați aveau un risc dublu de astm și obezitate și de 3 ori mai mare de a dezvolta probleme auditive și vizuale comparativ cu copiii care nu au crescut în orfelinat;
- copiii din orfelinat aveau un risc de 7 ori mai mare de depresie, de 5 ori mai mare de anxietate, de 6 ori mai mare de probleme de comportament, de 3 ori mai mare de ADHD și de 2 ori mai mare de tulburări de învățare și întârzieri de dezvoltare.
Studiul a fost publicat în jurnalul Pediatrics. Autorii consideră că acesta aduce o contribuție majoră în cercetarea în domeniu, pentru că arată cât de mari sunt riscurile pentru sănătate ale copiilor instituționalizați și cât sunt de vulnerabili.
Sursa: Medical News Today
Bibliografie:
Foster care raises children's risk of mental, physical health problems, link: http://www.medicalnewstoday.com/articles/313512.phpAlte articole:
- Capacitatea funcțională la pacienții Fontan: forța musculară și compoziția corporală ca predictori extracardaci
- Febra la copii: când tratezi acasă și când mergi urgent la medic — ghid complet pentru părinți
- Praguri mai scăzute de transfuzie plachetară la nou-născuți reduc numărul de transfuzii fără a crește riscul de deces sau hemoragie majoră
- Fluid balansat sau ser fiziologic 0,9% — nicio diferență în șocul septic pediatric: studiu NEJM pe 9.041 de copii din 5 țări
- Scala PaPaS adaptată în spaniolă permite screeningul precoce al copiilor care necesită îngrijiri paliative — validare culturală în Argentina
- Soluția de rehidratare orală standard OMS poate fi mai sigură decât ReSoMal în malnutriția acută severă cu diaree și deshidratare — trial GASTROSAM
- Hipotermia la copiii din departamentul de urgențe — asociere semnificativă cu mortalitatea intraspitalicească
- Tractul respirator la copiii cu transplant de celule stem: plămânii și nasul au microbiome distincte
- Testul de 3 minute pe treaptă prezice sănătatea cardiometabolică la copiii cu factori de risc
- Alergia la arahide vindecată lent și sigur: 82% din preșcolari au dezvoltat toleranță susținută după 3 ani de imunoterapie orală cu doze mici
- Variabilitatea frecvenței cardiace la nou-născuți cu transpoziție de vase mari nu prezice dezvoltarea neurologică
- Displaziile acromelice la copii: 5 variante genetice noi și caracteristici clinice distinctive
- Expunerea la natură poate susține sănătatea psihologică a copiilor defavorizați, arată o analiză a literaturii științifice
- Consimțământul minorilor și testarea pentru ITS/HIV la adolescenți: Importanța cunoștințelor legale
- Alimentația selectivă în autism modifică bacteriile intestinale și favorizează inflamația
Satisfăcut de serviciile pediatrului tău?
Recomandă un Medic
Secțiuni:
Articole recente:
- Praguri mai scăzute de transfuzie plachetară la nou-născuți reduc numărul de transfuzii fără a crește riscul de deces sau hemoragie majoră
- Febra la copii: când tratezi acasă și când mergi urgent la medic — ghid complet pentru părinți
- Fluid balansat sau ser fiziologic 0,9% — nicio diferență în șocul septic pediatric: studiu NEJM pe 9.041 de copii din 5 țări
- Scala PaPaS adaptată în spaniolă permite screeningul precoce al copiilor care necesită îngrijiri paliative — validare culturală în Argentina
- Soluția de rehidratare orală standard OMS poate fi mai sigură decât ReSoMal în malnutriția acută severă cu diaree și deshidratare — trial GASTROSAM
- Hipotermia la copiii din departamentul de urgențe — asociere semnificativă cu mortalitatea intraspitalicească
- Variabilitatea frecvenței cardiace la nou-născuți cu transpoziție de vase mari nu prezice dezvoltarea neurologică
- Tractul respirator la copiii cu transplant de celule stem: plămânii și nasul au microbiome distincte
- Testul de 3 minute pe treaptă prezice sănătatea cardiometabolică la copiii cu factori de risc
- Capacitatea funcțională la pacienții Fontan: forța musculară și compoziția corporală ca predictori extracardaci
Pediatri în:
- Alba Iulia
- Arad
- Austria
- Bacau
- Baia Mare
- Barlad
- Bistrita
- Botosani
- Braila
- Brasov
- Bucuresti
- Buzau
- Campina
- Cluj-Napoca
- Constanta
- Craiova
- Deva
- Dr. Tr. Severin
- Focsani
- Galati
- Iasi
- Onesti
- Oradea
- Piatra Neamt
- Pitesti
- Ploiesti
- Ramnicu Valcea
- Resita
- Satu Mare
- Sfantu Gheorghe
- Sibiu
- Slatina
- Suceava
- Targoviste
- Targu Jiu
- Targu Mures
- Timisoara
- Tulcea
- Vaslui
- Zalau
- [Toate localitățile...]