Ratele obezității infantile cresc proporțional cu utilizarea dispozitivelor media
Actualizat la 20-12-2017, 69 vizualizări
În ultimii 25 de ani ratele obezității în rândul copiilor și adolescenților din Europa au urcat rapid, potrivit declarațiilor membrilor European Academy of Pediatrics și European Obesity Group publicate în Acta Paediatrica.
Estimativ 1 din 5 copii și adolescenți în Europa prezintă suprapondere sau obezitate, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății.
În prezent, 97% dintre gospodăriile din Europa dețin un televizor, 72% un computer, 68% au acces la internet și 91% au un telefon mobil.
Astfel devine inevitabilă includerea dispozitivelor media fie într-un mod pasiv sau interactiv, în viața copiilor și adolescenților, acaparând tot mai mult din timpul acestora, fapt care a contribuit la o calitate și durată ale somnului inadecvate, comportamente alimentare nesănătoase și reducerea gradului de activitate fizică – toate aceste modificări fiind favorabile pentru apariția supraponderii și obezității.
Părinții sunt deopotrivă o parte a problemei, dar reprezintă și o parte din soluție. Se pare că, deși timpul petrecut în fața ecranelor crește, părinții nu sunt pe deplin conștienți de acest fapt sau de ceea ce fac copiii lor în mediul online când utilizează tableta, smartphone-ul sau computerul, atrag atenția specialiștii.
Publicitatea la alimente necorespunzătoare pentru dieta copiilor și adolescenților sunt o altă problemă, deoarece îi conving pe aceștia să își dorească și ulterior să solicite părinților să le achiziționeze. Astfel, ajung să consume alimente tip junk food, în detrimentul fructelor și legumelor. În ceea ce privește comportamentele alimentare, copii ajung să consume alimente în porții mult mai mari comparativ cu nevoile energetice, fie în fața calculatorului, fie privind la televizor, de multe ori chiar atunci când reclamele la alimente le modelează alegerile alimentare.
„Publicitatea agresivă la alimente bogate în grăsimi, zaharuri și sare, în paralel cu reducerea activității fizice, contribuie semnificativ la apariția obezității. Somnul de asemenea reprezintă o vulnerabilitate în relație cu excesul de grăsime corporală. Petrecerea timpului în fața ecranelor înainte de ora de culcare interferă cu durata și calitatea somnului, ceea ce constituie un alt factor de risc pentru obezitate în general.”
„Limitarea timpului zilnic petrecut în fața dispozitivelor media cu condiția că ceea ce „consumă” copilul sau adolescentul din mediul online este un conținut de bună calitate ce manifestă o influență pozitivă asupra dezvoltării sale, respectiv absența acestor dispozitive (televizor, computer, tabletă, smartphone) în camera în care doarme copilul”, sunt direcții de bun simț pe care părinții trebuie să le urmeze pentru a le asigura coppiilor o creștere și o dezvoltare armonioasă afirmă Emond Jennifer, cercetător în cadrul Geisel School of Medicine, Dartmouth College. Desigur, implementarea acestor noi reguli trebuie să aibă loc progresiv pentru a avea succes și a fi acceptate de copii fără a întâmpina rezistență din partea acestora.
Cele 24 de ore din rutina unui copil sau adolescent se împart în:
Sursa: Reuters Health Information

Citiți mai multe informații despre impactul reclamelor asupra alimentației și comportamentului alimentar al copiilor:
Cum influențează reclamele la alimente comportamentul alimentar la copii?
Reclamele la alimente modifică prisoritățile și preferințele alimentare la copii
Cum influențează alimentele bogate în zaharuri și grăsimi saturate comportamentul alimentar?
Care sunt obiceiurile alimentare asociate cu obezitatea la copii?

- 9-12 ore se somn, în funcție de particularitățile pe vârste,
- timpul petrecut la grădiniță/școală,
- timpul petrecut citind,
- timpul alocat activităților fizice sau sportive,
- timpul necesar pentru igienă personală,
- timpul necesar pentru servirea meselor,
- timpul necesar pentru finalizarea temelor,
- timpul liber,
- timpul petrecut cu familia,
- timpul necesar pentru realizarea sarcinilor casnice,
- program de tip „afterschool”,
- timpul petrecut utilizând dispozitivele media. (2)
Planificarea timpului dedicat acestor dispozitive media împreună cu copilul poate aduce echilibrul între viața în online și offline a micuțului, fapt care va contribui pozitiv la starea sa de sănătate și calitatea vieții. (2)
Sursa: Reuters Health Information
Bibliografie:
(1) Childhood Obesity Climbing With Media Use, European Doctors Warn, link: https://www.medscape.com/viewarticle/890139?src=wnl_edit_tpal&uac=206814SR
(2) Family Media Plan, link: https://www.healthychildren.org/English/media/Pages/default.aspx#home
Alte articole:
- Capacitatea funcțională la pacienții Fontan: forța musculară și compoziția corporală ca predictori extracardaci
- Febra la copii: când tratezi acasă și când mergi urgent la medic — ghid complet pentru părinți
- Praguri mai scăzute de transfuzie plachetară la nou-născuți reduc numărul de transfuzii fără a crește riscul de deces sau hemoragie majoră
- Fluid balansat sau ser fiziologic 0,9% — nicio diferență în șocul septic pediatric: studiu NEJM pe 9.041 de copii din 5 țări
- Scala PaPaS adaptată în spaniolă permite screeningul precoce al copiilor care necesită îngrijiri paliative — validare culturală în Argentina
- Soluția de rehidratare orală standard OMS poate fi mai sigură decât ReSoMal în malnutriția acută severă cu diaree și deshidratare — trial GASTROSAM
- Hipotermia la copiii din departamentul de urgențe — asociere semnificativă cu mortalitatea intraspitalicească
- Tractul respirator la copiii cu transplant de celule stem: plămânii și nasul au microbiome distincte
- Testul de 3 minute pe treaptă prezice sănătatea cardiometabolică la copiii cu factori de risc
- Alergia la arahide vindecată lent și sigur: 82% din preșcolari au dezvoltat toleranță susținută după 3 ani de imunoterapie orală cu doze mici
- Variabilitatea frecvenței cardiace la nou-născuți cu transpoziție de vase mari nu prezice dezvoltarea neurologică
- Displaziile acromelice la copii: 5 variante genetice noi și caracteristici clinice distinctive
- Expunerea la natură poate susține sănătatea psihologică a copiilor defavorizați, arată o analiză a literaturii științifice
- Consimțământul minorilor și testarea pentru ITS/HIV la adolescenți: Importanța cunoștințelor legale
- Alimentația selectivă în autism modifică bacteriile intestinale și favorizează inflamația
Satisfăcut de serviciile pediatrului tău?
Recomandă un Medic
Secțiuni:
Articole recente:
- Praguri mai scăzute de transfuzie plachetară la nou-născuți reduc numărul de transfuzii fără a crește riscul de deces sau hemoragie majoră
- Febra la copii: când tratezi acasă și când mergi urgent la medic — ghid complet pentru părinți
- Fluid balansat sau ser fiziologic 0,9% — nicio diferență în șocul septic pediatric: studiu NEJM pe 9.041 de copii din 5 țări
- Scala PaPaS adaptată în spaniolă permite screeningul precoce al copiilor care necesită îngrijiri paliative — validare culturală în Argentina
- Soluția de rehidratare orală standard OMS poate fi mai sigură decât ReSoMal în malnutriția acută severă cu diaree și deshidratare — trial GASTROSAM
- Hipotermia la copiii din departamentul de urgențe — asociere semnificativă cu mortalitatea intraspitalicească
- Variabilitatea frecvenței cardiace la nou-născuți cu transpoziție de vase mari nu prezice dezvoltarea neurologică
- Tractul respirator la copiii cu transplant de celule stem: plămânii și nasul au microbiome distincte
- Testul de 3 minute pe treaptă prezice sănătatea cardiometabolică la copiii cu factori de risc
- Capacitatea funcțională la pacienții Fontan: forța musculară și compoziția corporală ca predictori extracardaci
Pediatri în:
- Alba Iulia
- Arad
- Austria
- Bacau
- Baia Mare
- Barlad
- Bistrita
- Botosani
- Braila
- Brasov
- Bucuresti
- Buzau
- Campina
- Cluj-Napoca
- Constanta
- Craiova
- Deva
- Dr. Tr. Severin
- Focsani
- Galati
- Iasi
- Onesti
- Oradea
- Piatra Neamt
- Pitesti
- Ploiesti
- Ramnicu Valcea
- Resita
- Satu Mare
- Sfantu Gheorghe
- Sibiu
- Slatina
- Suceava
- Targoviste
- Targu Jiu
- Targu Mures
- Timisoara
- Tulcea
- Vaslui
- Zalau
- [Toate localitățile...]