Copiii care suferă de astm sunt predispuși la obezitate
Actualizat la 09-02-2017, 72 vizualizări
Potrivit unui studiu publicat recent în American Journal of Respiratory and Critical Care Medicine, copiii cu astm care au participat la analiză au avut cu 51% mai multe șanse de a dezvolta obezitate într-un interval de 10 ani, comparativ cu cei care nu prezentau această afecțune.
„Diagnosticul și instituirea precoce a tratamentul pentru astm ar putea preveni instalarea obezității în rândul copiilor,” afirmă autorul studiului Frank Gilliland. „O parte a problemei o reprezintă cercul vicios constituit de astm și obezitatea care se influențează negativ reciproc. Rezultatele obținute sugerează și faptul că utilizarea inhalatoarelor ar putea contitui o strategie în profilaxia obezității infantile. Deși acestea sunt doar corelații, interesant este faptul că asocierile se mențin indiferent de gradul de activitate fizică desfășurată și medicamentele antiastmatice folosite, multe dintre acestea având printre efectele secundare creșterea involuntară în greutate.”
La studiu au participat 2,171 copii non-obezi cu vârste cuprinse între 5 și 8 ani incluși în California Children's Health Study și care au fost monitorizați o perioadă de 10 ani. Dintre aceștia, 13.5% prezentau astm la momentul înscrierii, iar în decursul celor 10 ani, 15.8% dintre copii au devenit obezi. O altă observație rezultată în urma studiului sugerează că acei copii care au utilizat inhalatoare pentru controlul astmului au prezentat cu 43% mai puține șanse de a suferi de obezitate în viitor.
Studiul California Children's Health este unul dintre cele mai ample și complete studii care a analizat implicațiile poluării aerului asupra aparatului respirator și a sănătății metabolice la copii.
Limitele studiului sunt reprezentate de modul subiectiv de colectare a datelor prin intermediul chestionarelor completate de către părinți. De asemenea, informațiile cu privire la activitatea fizică desfășurată de copii au fost limitate, respectiv absente - cele referitoare la dietă.
Concluziile studiului ridică problema unui risc crescut de obezitate în copilăria târzie sau adolescență la copiii care suferă de astm. Prin urmare ar trebui să se ia măsuri profilactice pentru a evita excesul caloric și inactivitatea fizică, factori cunoscuți că ar favoriza apariția obezității, în rândul copiilor cu astm și/sau care prezintă weezing și nu numai.
Sursa: Medical Xpress

Aflați mai multe informații despre astm și manifestările afecțiunii la copii din articol.

Bibliografie:
Children with asthma are more likely to become obese, link: https://medicalxpress.com/news/2017-01-children-asthma-obese.htmlAlte articole:
- Capacitatea funcțională la pacienții Fontan: forța musculară și compoziția corporală ca predictori extracardaci
- Febra la copii: când tratezi acasă și când mergi urgent la medic — ghid complet pentru părinți
- Praguri mai scăzute de transfuzie plachetară la nou-născuți reduc numărul de transfuzii fără a crește riscul de deces sau hemoragie majoră
- Fluid balansat sau ser fiziologic 0,9% — nicio diferență în șocul septic pediatric: studiu NEJM pe 9.041 de copii din 5 țări
- Scala PaPaS adaptată în spaniolă permite screeningul precoce al copiilor care necesită îngrijiri paliative — validare culturală în Argentina
- Soluția de rehidratare orală standard OMS poate fi mai sigură decât ReSoMal în malnutriția acută severă cu diaree și deshidratare — trial GASTROSAM
- Hipotermia la copiii din departamentul de urgențe — asociere semnificativă cu mortalitatea intraspitalicească
- Tractul respirator la copiii cu transplant de celule stem: plămânii și nasul au microbiome distincte
- Testul de 3 minute pe treaptă prezice sănătatea cardiometabolică la copiii cu factori de risc
- Alergia la arahide vindecată lent și sigur: 82% din preșcolari au dezvoltat toleranță susținută după 3 ani de imunoterapie orală cu doze mici
- Variabilitatea frecvenței cardiace la nou-născuți cu transpoziție de vase mari nu prezice dezvoltarea neurologică
- Displaziile acromelice la copii: 5 variante genetice noi și caracteristici clinice distinctive
- Expunerea la natură poate susține sănătatea psihologică a copiilor defavorizați, arată o analiză a literaturii științifice
- Consimțământul minorilor și testarea pentru ITS/HIV la adolescenți: Importanța cunoștințelor legale
- Alimentația selectivă în autism modifică bacteriile intestinale și favorizează inflamația
Satisfăcut de serviciile pediatrului tău?
Recomandă un Medic
Secțiuni:
Articole recente:
- Praguri mai scăzute de transfuzie plachetară la nou-născuți reduc numărul de transfuzii fără a crește riscul de deces sau hemoragie majoră
- Febra la copii: când tratezi acasă și când mergi urgent la medic — ghid complet pentru părinți
- Fluid balansat sau ser fiziologic 0,9% — nicio diferență în șocul septic pediatric: studiu NEJM pe 9.041 de copii din 5 țări
- Scala PaPaS adaptată în spaniolă permite screeningul precoce al copiilor care necesită îngrijiri paliative — validare culturală în Argentina
- Soluția de rehidratare orală standard OMS poate fi mai sigură decât ReSoMal în malnutriția acută severă cu diaree și deshidratare — trial GASTROSAM
- Hipotermia la copiii din departamentul de urgențe — asociere semnificativă cu mortalitatea intraspitalicească
- Variabilitatea frecvenței cardiace la nou-născuți cu transpoziție de vase mari nu prezice dezvoltarea neurologică
- Tractul respirator la copiii cu transplant de celule stem: plămânii și nasul au microbiome distincte
- Testul de 3 minute pe treaptă prezice sănătatea cardiometabolică la copiii cu factori de risc
- Capacitatea funcțională la pacienții Fontan: forța musculară și compoziția corporală ca predictori extracardaci
Pediatri în:
- Alba Iulia
- Arad
- Austria
- Bacau
- Baia Mare
- Barlad
- Bistrita
- Botosani
- Braila
- Brasov
- Bucuresti
- Buzau
- Campina
- Cluj-Napoca
- Constanta
- Craiova
- Deva
- Dr. Tr. Severin
- Focsani
- Galati
- Iasi
- Onesti
- Oradea
- Piatra Neamt
- Pitesti
- Ploiesti
- Ramnicu Valcea
- Resita
- Satu Mare
- Sfantu Gheorghe
- Sibiu
- Slatina
- Suceava
- Targoviste
- Targu Jiu
- Targu Mures
- Timisoara
- Tulcea
- Vaslui
- Zalau
- [Toate localitățile...]