Metoda antrenamentului de o zi (Azrin și Foxx)

Acest program este unul pentru o învățare rapidă a utilizării independente a oliței/toaletei, inițiat de către psihologii Nathan H. Azrin și Richard M. Foxx. Principiile care stau la baza metodei sunt învățarea prin joacă, încurajarea pozitivă, practica și corectarea accidentelor, fiind indicată pentru copiii mai mari de 20 luni și fiind o metodă intensivă. Are la bază ideea conform căreia copilul învață cel mai bine din exemple.

De fapt, noțiunea de „o zi” se referă mai mult la ziua petrecută practicând utilizarea independentă a oliței. După această zi, urmează alte câteva zile în care se urmărește evoluția antrenamentului și se încurajează copilul să folosească olița.

Metoda a fost inițial destinată urinării, fiind ulterior adaptată și pentru eliminarea materiilor fecale. Pentru aplicarea metodei este necesar ca cel mic să fie pregătit din punct de vedere fiziologic și psihologic. Pregătirea fiziologică se referă la tonusul muscular necesar pentru utilizarea independentă a toaletei, în timp ce pregătirea psihologică este dată de capacitatea de a urma instrucțiuni simple și de a fi motivat să folosească independent olița sau toaleta.

Ce presupune metoda?

Azrin și Foxx (1973) sugerează că pentru începerea antrenamentului la oliță trebuie să se țină cont de următoarele criterii: controlul asupra vezicii urinare deținut de către copil (copilul golește complet vezica și poate sta uscat pentru câteva ore), dezvoltare fizică (copilul poate apuca obiecte și poate merge), respectarea instrucțiunilor (copilul înțelege instrucțiunile și le urmează).

Acest program include o serie de factori care influențează direct acest proces de învățare. Printre acești factori se numără asigurarea unui mediu favorabil (baia), experimentarea utilizând, de exemplu, o păpușă, un aport ridicat de lichide pentru a încuraja nevoia de eliminare, atenție acordată acțiunilor de răspuns (așezare, dezbrăcare), încurajarea constantă a copilului, detectarea rapidă a accidentelor și corectarea lor. (1, 4)

Azrin și Foxx au demonstrat eficiența acestei metode într-un studiu inițial pe un grup de 34 de copii cu vârsta medie de 25 luni (între 20-36 luni) care au prezentat dificultăți anterioare în utilizarea toaletei. Copiii au fost antrenați într-un timp mediu de 3,9 ore (între 0,5-14 ore). Cei cu vârsta între 20-25 luni au fost antrenați în aproximativ 5 ore, în timp ce copiii cu vârste între 26-36 luni au învățat tehnica în aproximativ 2,5 ore.

Conform inițiatorilor, metoda nu funcționează pentru toți copiii. În cartea lor, aceștia specifică faptul că antrenamentul pentru folosirea oliței trebuie inițiat după vârsta de 20 luni, când majoritatea copiilor sunt capabili de următoarele lucruri:

• se pot ridica singuri;
• pot merge;
• pot sta uscați pentru câteva ore;
• imită gesturi;
• recunosc momentele când vezica este plină;
• cunosc părțile corpului;
• apucă obiecte;
• pot urma instrucțiuni simple;
• își pot ridica singuri lenjeria sau pantalonii. (1, 3, 4)

Cum se aplică metoda?

Inițial este necesar să învățați copilul să se îmbrace și să se dezbrace, în special de pantaloni. Explicați-i care sunt pașii în utilizarea toaletei, învățați-l cuvinte care sunt necesare în timpul antrenamentului și învățați-l să coopereze.

Când copilul este pregătit, acordați-vă 4-6 ore fără întrerupere pentru antrenament. Aveți nevoie de asigurarea unui mediu prielnic pentru acest proces, de o oliță, o păpușă cu un scutec de unică folosință, lichide și alimente care îi plac copilului. Îndepărtați toate sursele care l-ar putea distrage pe cel mic de la antrenament, inclusiv alți membri ai familiei. Copilul va fi lăsat fără scutec și va fi încurajat să bea multe lichide.

În prima fază veți folosi păpușa pentru a face o demonstrație a rutinei. Simulați hrănirea păpușei și nevoia acesteia de a urina, așezați-o pe oliță fără scutec și recompensați-o ulterior. Continuați prin a  elimina presupusa urină din oliță și cu spălatul mâinilor. Încurajați copilul să ghideze el însuși acțiunile păpușii.

Azrin și Foxx recomandă să repetați demonstrația cu păpușa până când copilul înțelege toți pașii. În general, această etapă nu ia mai mult de o oră.

A doua fază  este antrenamentul propriu-zis al copilului, în care acesta va lua locul păpușii. Cheia antrenamentului este corectarea greșelilor și încurajarea. Când copilul îndeplinește o etapă cu succes este recompensat, când greșește va relua etapa.

Arătați-i copilului care este diferența dintre un scutec ud și unul uscat. În scurt timp copilul va fi capabil să recunoască nevoia de a elimina, își va putea controla vezica urinară și sfincterul anal și va putea folosi independent toaleta sau olița.

Pe parcursul aceleiași zile repetați exercițiul de mai multe ori până când copilul înțelege toți pașii. (1, 3, 4)

Argumente pro și contra

Argumente pro

Este o metodă rapidă care poate duce la rezultatele scontate, adică utilizarea independentă a oliței de către copil fără accidente în mai puțin de 2 săptămâni. De asemenea, este o metodă structurată susținută de studii.

Studiile au prezentat această metodă ca pe una eficientă. Unul de acest gen a fost realizat în cadrul Universității din Alberta, în cadrul căruia metoda a fost comparată cu cea a lui Dr. Benjamin Spock. Metoda de o zi s-a dovedit a fi mai eficientă, indicând un număr redus de accidente ulterior. Într-un alt studiu în care copiii au fost antrenați acasă s-a prezentat o rată de succes de 74% pentru copiii sub 25 de luni. În cazul copiilor peste 25 de luni rata de succes a fost de 93%. După 8 săptămâni de la antrenament copiii aveau în medie mai puțin de un accident pe zi.

Sursele științifice susțin că metoda prezintă eficiență în cele mai multe cazuri, dacă este urmată strict după instrucțiunile celor doi psihologi. Este o metodă indicată părinților care vor să obțină rezultate într-un timp scurt. (1, 3)

Argumente contra

Metoda antrenamentului de o zi este o metodă care necesită planificare și pregătire în prealabil, precum și urmarea cu strictețe a pașilor.

Deși în urma studiilor s-a arătat că metoda este una eficientă în cele mai multe cazuri, majoritatea indică faptul că procedura nu poate fi aplicată fără ajutor specializat. Într-un studiu realizat de Matson și Ollendick (1977) pe un număr redus de copii, și anume 5, s-a arătat că doar în cazul a doi copii metoda a prezentat succes, copiii fiind antrenați de propriile mame. Din cauza numărului extrem de redus de participanți, rezultatele nu sunt importante din punct de vedere statistic. (1)

Un studiu publicat în Journal of Developmental and Behavioral Pediatrics (2002) a evaluat opiniile unui grup de 103 medici pediatri privind alegerea celei mai bune metode de antrenament a utilizării oliței. Rezultatele indică faptul că aceștia recomandă antrenamentele graduale și pasive, mai puțin pe cele intensive cum este metoda lui Azrin și Foxx, sugerând că cel mic trebuie să prezinte interes absolut pentru utilizarea oliței/toaletei, fiind primul criteriu decisiv. (2)

Atât inițiatorii metodei cât și cei care au studiat-o sugerează faptul că părinții trebuie să fie și ei pregătiți pentru aplicarea tehnicii, să fie încrezători, relaxați și confortabili cu aceasta, pentru a putea prezenta succes. De asemenea, copilul trebuie să fie motivat și cooperant. Metoda este una rigidă și intensivă, la care unii copii pot reacționa negativ, cu refuz sau cu tantrumuri.