Tipuri de parenting

Potrivit Asociației Americane de Psihologie, la nivel mondial, „meseria” de părinte are 3 scopuri principale:

• Asigurarea sănătății și siguranței copilului
• Pregătirea copilului pentru viața de adult
• Transmiterea valorilor culturale (1)

Aceste realizări sunt dificil de atins, întrucât succesul lor depinde de o serie de factori biologici și de mediu. Totuși, obiceiurile învățate în familie sunt o parte importantă a dezvoltării sănătoase. (1)

Studiile efectuate până în prezent sugerează o legătură puternică între stilul de parenting și comportamentul copilului la vârsta adultă. Spre exemplu, felul prin care o mamă își exprimă afecțiunea, precum și modul comportamental și psihologic cu care își tratează copilul în vârstă de 5 ani se poate corela cu anumite comportamente de internalizare sau externalizare când devine adult. Internalizarea exagerată a sentimentelor determină frecvent anxietate și depresie în timp ce externalizarea - tulburări de comportament și deficit de atenție. (1)

Tipurile de parenting reprezintă strategii pe care părinții le folosesc în creșterea copiilor. Clasificarea acestora a fost realizată de Diana Baumrind, o cercetătoare cunoscută pentru lucrarea Baumrind’s parenting typology. Ea a sugerat în studiile ei că există 4 elemente de bază ce pot ajuta la creșterea mai bună a copiilor (parenting de succes): responsivitate versus lipsă de responsivitate, exigență versus lipsa exigenței. Responsivitatea se referă la gradul în care părintele raspunde nevoilor copilului, într-un mod înțelegător și care denotă acceptare. (2)

Exigența face referire atât la regulile pe care părintele i le impune copilului, cât și la așteptările față de respectarea acestora și consecințele nerespectării lor. Astfel, Baumrind a identificat 3 tipuri inițiale de parenting: autoritar, autoritativ și permisiv. Maccoby și Martin au propus un al 4-lea tip și anume cel neglijent. (2)

În concluzie, există 4 tipuri de parenting:

• Autoritativ
• Autoritar
• Permisiv/indulgent
• Neglijent (2)

1. Tipul autoritativ

Părinții cu stil autoritativ au așteptări mari de la copil, dar în același timp cunosc importanța unui dialog deschis și îi oferă susținerea de care acesta are nevoie. Tipul autoritativ înseamnă:

• A avea așteptări rezonabile de la copil
• A înțelege că nu fiecare situație stresantă necesită intervenția părintelui (părintele înțelege că unele problemele minore cu care se confruntă copilul reprezintă o oportunitate de dezvoltare a mecanismelor adaptative)
• A învăța că eșecul este normal atunci când copiii sunt tineri
• A încuraja independența copilului

Părinții cu tip autoritativ tind să dezvolte relații apropiate cu copiii lor, oferindu-le sfaturi clare, ferme și consistente. Ei sunt responsivi la nevoile copiilor și impun limite bine definite. Din acest motiv, copiii din această categorie sunt asertivi, responsabili, cu stimă de sine crescută, capabili să își gestioneze agresivitatea și foarte încrezători în ei. De asemenea, sunt fericiți, capabili și reușesc în viață. (3)

2. Tipul autoritar

Părintele autoritar este extrem de strict, așteptându-se ca și copilul să respecte regulile impuse, fară a avea niciun cuvânt de spus. În cazul multor părinți, acest stil este dictat de naționalitate, cultură sau etnie. De asemenea, unii dintre ei au fost crescuți la rândul lor de părinți autoritari, astfel încât nu cunosc un alt mod de comportament. Mai mult, consideră că acest stil poate ține copiii sub control, disciplinați. (4)

Tipul autoritar înseamnă:

• A impune reguli stricte, ce trebuie neapărat urmate de către copil, fară a se sta la discuție (dacă acesta nu le respectă, atunci este dur pedepsit)
• A crede că obediența înseamnă dragoste
• A crede că dialogul deschis nu este o soluție
• A exercita control total și complet asupra familiei (4)

Ca și urmare a comportamentului părintelui, copilul este agresiv, are stimă de sine scăzută iar la vârsta adultă are șanse mai mari să se răzvrătească împotriva figurilor autoritare. El poate fi și timid, incapabil să ia propriile decizii. Mai mult, vă adopta același model parental în relațiile cu prietenii și viitorii lui copii. (4)

Potrivit unor studii, copiii cu părinți autoritari au rezultate mai slabe în comparație cu cei cu părinți permisivi. (4)

3. Tipul permisiv

Părinții permisivi își privesc copilul ca pe un egal. Ei nu setează limite, având foarte puține așteptări de la copil, și nu stiu să spună „nu” atunci când trebuie. De asemenea, evită pedepsele și confruntările directe.

Tipul permisiv înseamnă:

• A fi grijuliu și afectuos, însă reticent la a impune limite
• A fi responsiv la nevoile copilului
• A fi disponibil din punct de vedere emoțional
• A respinge ideea de control asupra copilului
• A nu avea așteptări de la copil (acesta nu are multe responsabilități, fiind lăsat să ia majoritatea deciziilor) (5)

De asemenea, studiile sugerează o corelație între tipul permisiv de parenting și consumul crescut de alcool la adolescenți, precum și rezultate mai scăzute la învățătură. Din cauza lipsei de monitorizare a copiilor, spre exemplu a timpului de uitat la televizor sau a gustărilor consumate, acest stil poate crește riscul de obezitate. (5)

Copiii crescuți de părinți permisivi sunt impulsivi și agresivi, fară simțul responsabilității. De asemenea, pot manifesta simptome de anxietate și depresie. În mod tipic, au libertatea de a alege orele de culcare, daca să își facă temele sau nu, când și cât să uite la televizor și când să mănânce. Ei iau propriile decizii, fară intervenția părinților. (5)

4. Tipul neglijent

Tipul neglijent de parenting se referă la lipsa de responsivitate la nevoile copilului. Părinții cu acest stil au puține așteptări de la copiii lor și sunt deseori indiferenți, dezinteresați sau chiar neglijenți cu aceștia. Tipul neglijent înseamnă:

• A fi distant din punct de vedere emoțional față de copil
• A manifesta foarte puțină dragoste și afecțiune
• A avea puține așteptări în ceea ce privește comportamentul copilului
• A limita interacțiunea cu copilul, întrucât părintele este prea ocupat cu propriile probleme (6)
• A lipsi de la evenimentele școlare și de la ședințele cu părinții

Frecvent, părinții cu acest stil au fost crescuți la rândul lor de persoane neglijente. Alții sunt atât de ocupați cu alte lucruri încât preferă să arate indiferență vizavi de copii. (6)

Copiii crescuți în stil neglijent sunt anxioși sau stresați din cauza lipsei suportului familial. De asemenea, pot deveni retrași din punct de vedere emoțional, fiindu-le frică să depindă de alte persoane. Mai mult, sunt mai predispuși la a consuma substanțe și la comportament delincvent. (6)