Transmiterea bolilor la copil

Bolile infecțioase reprezintă o adevărată provocare în ceea ce privește combaterea transmiterii agenților patogeni responsabili și evitarea declanșării unei epidemii potențial amenințătoare de viață.

Conform statisticilor, bolile infecțioase reprezintă, în prezent, a treia cauză de mortalitate. În plus, acestora le este atribuit locul fruntaș în cadrul mortalității premature, dată fiind predominanța afecțiunilor de cauză infecțioasă la categoriile mici de vârstă.

Prevenția este abordarea recomandată a patologiei de cauză infecțioasă, însă în situațiile depășite de măsurile de evitare a apariției proceselor infecțioase, sunt indicate: elucidarea diagnosticului de certitudine în timp util și implementarea tratamentului specific sau aplicarea conduitei terapeutice necesare. (1)

În acest sens, prevenția joacă un rol important, menit a fi înțeles în urma aprofundării mecanismelor de transmitere a infecțiilor. (1)

Modalități de transmitere a infecțiilor

Căile de transmitere a infecțiilor pot fi variate. În majoritatea cazurilor, transmiterea agenților patogeni este posibilă prin intermediul unei singure căi, în funcție de particularitățile acestora. Anumite infecții însă, sunt dobândite prin implicarea mai multor mecanisme, iar modalitatea de transmitere devine multiplă.

Modalitățile de transmitere a bolilor infecțioase aparțin celor două mari categorii care cuprind transmiterea de la om la om și cea de la animal la om.

• Transmiterea interumană este realizată pe cale directă (calea sexuală, calea perinatală – de la mamă la făt, contactul direct tegumentar, mușcăturile umane) și indirectă (pe cale aerogenă – picăturile lui Flügge).
• Transmiterea de la animal la om poate fi realizată prin mușcături (virusul rabic) sau prin intermediul vectorilor (insecte).

De asemenea, alte modalități de transmitere a bolilor infecțioase sunt posibile: ingestia apei și a alimentelor contaminate și transmiterea infecției prin intermediul materialelor biologice (transfuzii de sânge).

Cel mai frecvent, transmiterea agenților patogeni este realizată prin intermediul ingestiei produselor contaminate (alimente, apă). Calea fecal-orală este adesea implicată în cadrul transmiterii agenților microbieni, virali și a parazițiilor. Alte elemente considerate vehicule răspunzătoare pentru transmiterea germenilor patogeni sunt echipamentele medicale invazive și produsele biologice contaminate (transfuzii de sânge).
Afecțiunile corelate cu posibilitatea de transmitere a produșilor infecțioși prin intermediul apei sunt reprezentate de schistosomiaze (genul Schistosoma), în cadrul cărora apa este un mediu prielnic ciclului de viață. (1)

Calea aerogenă de transmitere a infecțiilor este realizată prin intermediul picăturilor lui Flügge eliminate și propulsate în aer de la nivelul tractului respirator superior contaminat în cazul acceselor de tuse sau al actului strănutului, în apropierea subiectului sănătos.
Secrețiile nazofaringiene eliminate sub formă de picături au dimensiuni variate.
Astfel, dimensiunile mari ale acestora tind să adere de suprafețe sau obiecte, iar picăturile ale căror dimensiuni sunt medii odată eliminate pot pătrunde la nivelul nazofaringelui unui subiect sănătos din imediata apropiere, aderând de mucoasa ce căptușește elementele antomice ale tractului respirator și cauzând infecția localizată de tract respirator superior. Cele mai mici particule specifice acestei modalități de transmitere sunt nucleii picăturilor nazofaringiene, a căror particularitate este dată de rezistența îndelungată în mediu extern și dimensiunile reduse ale acestora, care facilitează inhalarea și pătrunderea până la nivel alveolar. (1), (2)
În acest sens, în funcție de dimensiunile particulelor, infecția poate fi localizată la nivelul tractului respirator superior în cazul picăturilor nazofaringiene de dimensiuni medii sau la nivel alveolar, în situația în care sunt implicați nucleii, cauzând pneumonie.

În cazul infecțiilor de tract respirator superior (laringita, traheita, răceala comună), pot fi implicate microorganisme bacteriene (Neisseria meningitidis, genul Streptococcus) sau virusuri (Influenza). Mycobacterium tuberculosis se transmite prin intermediul picăturilor nazofaringiene de dimensiuni mici (nuclei). (1)
Infecțiile acute de tract respirator sunt cele mai frecvente afecțiuni contagioase întâlnite în copilărie, fiindu-le atribuit un procent de aproximativ 60%. (5) Incidența maximă corespunde vârstei de 6-12 luni. (5)

Calea verticală de transmitere a bolilor infecțioase prezintă frecvent implicarea citomegaloviruslui. Însă, numeroași alți agenți patogeni pot fi transmiși de la mamă la făt în perioada perinatală: Toxoplasma gondii (toxoplasmoza congenitală), virusul imunodeficienței umane, virusul rubeolic, varicelo-zoosterian, Neisseria gonorrhoae, Chlamydia trachomatis, virusul hepatitic B, virusul Epstein-Bar, virusul Coxsackie. (1)

Factori care supun copilul riscului de apariție a afecțiunilor transmisibile

Copiii, în special cei care aparțin categoriei mici de vârstă, sunt mai susceptibili la apariția bolilor infecto-contagioase. Acest fenomen este cauzat de implicarea factorilor interni sau externi: sistemul imunitar al copilului, starea de nutriție, genotipul. Nou-născuții și copiii cu vârste mici au sistemul imunitar slab dezvoltat, aspect ce îi supune unui grad de risc semnificativ crescut, spre dosebire de adolescenții și copiii cu vârste mai mari, care dețin în plus capacitatea respectării unei igiene riguroase și evitarea contactului cu anumiți germeni patogeni. (3)

Calea de transmitere fecal-orală este favorizată de igiena necorespunzătoare a mâinilor și a suprafețelor în centrele de îngrijire ale copilului. Contaminarea este, de asemenea, posibilă prin intermediul bazinelor de înot sau a obiectelor insalubre folosite, care contribuie la contaminarea apei și a alimentelor. (1)

Alți factori de risc implicați sunt reprezentați de utilizarea echipamentelor medicale și administrarea anumitor tratamente. Astfel, utilizarea cateterelor sau sondelor reprezintă un factor de risc în situațiile în care acestea au fost contaminate, iar administrarea medicației corticosteroide sau a chimioterapiei slăbește sistemul imunitar și supune copilul riscului de apariție a unor infecții fungice sau bacteriene. (3)

Locurile cu risc crescut de transmitere a bolilor infecto-contagioase sunt reprezentate de spațiile supraaglomerate. Frecventarea creșelor, grădinițelor sau a școlilor prezintă un factor de risc în situația în care copilul sănătos prezintă contact direct cu o persoană bolnavă sau indirect, prin intermediul suprafețelor și obiectelor contaminate. În acest mediu, copiii pot transmite infecțiile cu ușurință prin contactul fizic direct pe care aceștia îl prezintă în timpul jocului, fiind indicat în astfel de situații excluderea din program a copiilor simptomatici de către personalul medical specializat. Cu toate acestea, riscul răspândirii infecției este mare, copilul fiind contagios înainte de declanșarea simptomatologiei specifice. (5)

Diareea infecțioasă acută este un exemplu de boală infecto-contagioasă, frecvent întâlnită, care poate fi transmisă în cadrul colectivului unei grădinițe sau școli. Acest fenomen prezintă drept cauză transmiterea microorganismelor patogenice pe cale oral-fecală, a mâinilor sau obiectelor contaminate. Programele de instruire a copilului în privința folosirii toaletei și igiena regulamentară contribuie la împiedicarea transmiterii bolilor infecțioase. Adesea agenții patogeni implicați sunt: rotavirusul, Giardia, Shigella. (5)

Streptococcus pneumoniae este microorganismul bacterian responsabil de apariția sepsisului, meningitei, pneumoniei, sinuzitei sau otitei acute medii la copii. Factorii asociați care supun copilul unei susceptibilități crescute de a contracta infecția sunt: asplenia de tip funcțional (anemia cu celule în seceră) sau anatomic, tratamentul imunosupresor, imunodeficiențe congenitale sau dobândite, afecțiuni renale cronice. (4)

Cel mai frecvent bolile infecto-contagioase sunt întâlnite în jurul vârstei de doi ani. În astfel de situații, alături de factorii externi (colectivitățile mari) fac parte factorii interni (imunitari), care prezintă un rol extrem de important. (5)

Prevenție

Prevenția bolilor cu transmitere fecal-orală este realizată prin implementarea igienei riguroase a mâinilor, obiectelor sau suprafețelor contaminate. Evitarea ingestiei apei și a alimentelor din surse nesigure, care prezintă un risc probabil de contaminare, reprezintă în plus, o metodă de prevenție a infecțiilor transmise pe această cale. (1)

O atenție deosebită necesită a fi acordată prevenirii răspândirii germenilor în cazul în care copilul a contractat o infecție. În acest sens, regulile unei igiene riguroase sunt recomandate.

De asemenea, pentru o mai bună abordare a împiedicării râspândirii bolii este importantă cunoașterea perioadei de contagiozitate. Perioada de incubație variază în funcție de particularitățile fiecărui agent patogen în parte, urmând ca odată declanșată boală, caracterul contagios al bolii să fie cert prezent. Însă în anumite cazuri, perioada de contagiozitate a bolii poate interfera cu perioada de incubație. Implementarea tratamentul specific este pasul imediat următor care reduce intervalul de timp în care afecțiunea este contagioasă. (3)

Profilaxia bolilor infecțioase implică vaccinarea. În primii ani de viață ai copilului și ulterior, vaccinurile previn printre alte afecțiuni și apariția unor boli ale copilăriei. (5) În cadrul imunizării de rutină a copiilor este încadrat vaccinul pneumococic. Acesta a fost introdus în urma observării incidenței crescute a bacteriemiei cauzată de infecția pneumococică în intervalul de vârstă 2-36 luni. (4)