Reflexele nou-născutului

Reflexele sunt acte involuntare spontane sau determinate de anumiţi stimuli, fiind provocate de reacţia musculaturii la stimulare.

Reflexele sunt necesare pentru dezvoltarea armonioasă a sistemului nervos şi pentru a se stabili funcţionarea normală a creierului şi nervilor centrali sau periferici. Unele reflexe sunt specifice anumitor momente din dezvoltarea normală a copilului, după care dispar, altele se menţin toată viaţa. Reflexele trebuie să fie prezente în intervalul normal de dezvoltare a copilului, bilateral. [1], [2], [3]

Tipuri de reflexe

Reflexul de pregătire pentru supt

Este determinat de atingerea colţului gurii nou-născutului. Copilul îşi va deschide gura şi-şi va întoarce capul în direcţia din care provine stimulul. Acest reflex îl ajută să găsească mamelonul, suzeta sau tetina biberonului. Dispare în jurul vârstei de 4 luni.

Reflexul de supt

Se produce prin atingerea obrazului, colţului gurii sau a cerului gurii bebeluşului, care determină mişcările ritmice de supt. Acest reflex începe să se consolideze în a 32-a săptămână de sarcină şi se definitivează în a 36-a săptămână. Este important de reţinut acest detaliu, întrucât copiii născuţi prematur vor avea acest reflex afectat. Totodată, trebuie specificat că este implicat şi în sugerea degetului.

Reflexul Moro (de îmbrăţişare)

Este provocat de un zgomot puternic sau de o mişcare puternică. Pentru evidenţierea reflexului, copilul trebuie să stea în decubit dorsal (pe spate) şi, la aplicarea stimulului, îşi va da capul pe spate, îşi va întinde membrele şi le va îndepărta de corp. Concomitent va începe să plângă şi, ulterior, îşi va readuce mâinile pe lângă corp sau le va aşeza într-o poziţie de repaus. Reflexul poate fi declanşat şi de către propriul plâns. Apare în săptămânile a 8-a sau a 9-a de viaţă intrauterină. În general dispare după 5-6 luni.

Reflexul poziţiei de spadasin (al lui Magnus şi Klein)

Copilul este în decubit dorsal (întins pe spate). La întoarcerea capului într-o parte, membrul superior de partea unde s-a efectuat mişcarea se va întinde şi se va îndepărta de corp (va efectua o mişcare de abducţie), iar antebraţul de partea opusă se va flecta pe braţ. Se dezvoltă în săptămâna a opta de viaţă intrauterină. Dispare după a şasea sau a şaptea lună de viaţă.

Reflexul de apucare sau de agăţare

De obicei se stimulează palma copilului cu degetul arătator al examinatorului, însă se poate stimula talpa nou-născutului. Copilul îşi va flecta degetele ca pentru a apuca degetul celui care evaluează. Apare în săptămâna a 11-a de viaţă intrauterină. Reflexul de agăţare palmară dispare după 5-6 luni de viaţă şi cel de agăţare plantară în jurul vârstei de 9-12 luni.

Reflexul Babinski

Se evaluează punând o presiune suficient de puternică pe toată lungimea tălpii nou-născutului. Degetul mare se va duce în extensie, iar restul degetelor se vor răsfira şi, uneori, pot schiţa o uşoară flexie. Apare în săptămâna a şase de viaţă intrauterină și se menţine până la vârsta de 5-6 luni.

Reflexul de mers

Copilul pare că începe să facă primii paşi atunci când este ţinut în poziţie verticală şi tălpile sale ating o suprafaţă solidă. Dispare după 2 luni şi reapare odată cu mersul voluntar (12-24 luni).

Reflexul Galant (de curbatură a trunchiului)

Copilul stă în decubit ventral (pe burtă) şi se vor aplica uşoare lovituri de o parte şi de alta a coloanei vertebrale a copilului, la mică distanţă de aceasta. Se va observa că nou-născutul va mişca membrul inferior spre stimul.

Reflexul ascensorului (reacţia de cădere)

Copilul este cuprins de axile (subraţ) şi ţinut deasupra capului. Examinatorul va imprima o mişcare de cădere progresivă. Nou-născutul va duce mâinile în faţă şi-şi va răsfira degtele ca pentru a încetini şi a atenua căderea.

Reflexul Landau

În cazul în care copilului aşezat în poziţie de decubit ventral (pe burtă) i se va aplica o mişcare de extensie a capului, trunchiul şi membrele se vor întinde, descriind un arc de cerc cu convexitatea inferioară. La flexia capului se va produce o flexie a trunchiului şi a membrelor inferioare, descriindu-se un arc de cerc cu convexitatea superioară.  Apare la 3 luni după naştere şi se menţine până la 12 luni. Dacă nu apare, indică tulburări de dezvoltare motorie (hipertonii sau hipotonii musculare), afectare intelectuală sau paralizie cerebrală.

Tremorul normal

Este în permanenţă asociat cu plânsul şi dispare la 1-2 luni postnatal. Alături de tremorul diferitelor segmente ale corpului, în literatură au mai fost documentate tremorul obrazului şi al buzei inferioare. Se va considera anormal, indicând o posibilă afectare a sistemului nervos, atunci când apar în perioadele de calmitate ale nou-născutului sau când li se amplifică intensitatea. În bolile însoţite de convulsii sau în epilepsie, tremorul este acompaniat de alte manifestări precum: contractură musculară, clipit intens sau mişcări involuntare de supt.

Respiraţia

Se poate întâmpla ca nou-născutul să aibă pauze în respiraţie sau perioade scurte de respiraţie rapidă. Pauzele normale ale respiraţiei nu durează mai mult de 10 secunde şi nu se asociază cu cianoza (albăstrirea) buzelor, feţei sau a extremităţilor copilului. Apar mai degrabă în timpul somnului, uneori asociate cu refluxul laptelui sau al mucusului acumulat la nivelul tractului respirator. Se reduce odată cu maturarea reflexului de deglutiţe (înghiţire). Se remite, de obicei, în prima lună de viaţă.
Tahipneea sau respiraţia rapidă este considerată firească atunci când dispare în mai puţin de un minut. O ipoteză legată de apariţia acesteia se consideră acţiunea de expandare completă a plămânilor.
De regulă, căscatul sau oftatul reglează respiraţia.

Mişcările normale în timpul somnului

În timpul somnului se pot evidenţia: uşoară agitaţie motorie, reflex de apărare Moro sau contractură, tulburări de respiraţie cauzate de secreţiile acumulate, emiterea de zgomote în perioadele de somn superficial şi zgomote hidroaerice gastrointestinale.

Reflexe gastrointestinale

Eructaţiile, flatulenţa şi sughiţul sunt reflexe normal întâlnite la nou-născut. Sughiţul este determinat fie de consumul crescut de hrană, fie de iritarea acidă a esofagului inferior. Aceste reflexe se menţin şi în timpul vieţii adulte.

Reflexe de protecţie

Sunt reprezentate de: strănut (curăţarea, în special, a căilor respiratorii superioare), tuse (curăţarea căilor respiratorii inferiore) şi clipitul.
Este important de menţionat faptul că, în privinţa reflexelor de apărare, nou-născutul este capabil să diferenţieze un posibil stimul ce l-ar putea vătăma de unul total inofensiv. Astfel, atunci când se apropie de el un obiect posibil dăunător, copilul va feri capul în încercarea de a-l îndepărta, însă dacă acelaşi obiect nu are tendinţa de coliziune, îl va urmări cu privirea. [1], [4], [5]

Reflexele definitive şi modificări ale reflexelor arhaice temporare

Reflexele care apar la nou-născut şi care se menţin şi la vârsta adultă sunt: reflexul de clipire, reflexul de deglutiţie (înghiţire), reflexul de tuse, reflexul de vomă, reflexul de strănut, căscatul, reflexul rotulian, reflexele gastrointestinale (eructaţii, flatulenţă, sughiţ) şi reflexul acustic (contracţia muşchiului suspensor al timpanului produsă ca mecanism de apărare împotriva sunetelor puternice).

Persistenţa unuia dintre reflexele temporare ale nou-născutului pe o perioadă mai lungă decât intervalul de normalitate poate indica o leziune sau o tulburare de dezvoltare a sistemului nervos central. Astfel, studiile de specialitate au indicat că prezenţa reflexelor primitive (arhaice) mai mult decât durata firească pot demonstra sau predispune la afecţiuni grave ale sistemului nervos precum: paralizia cerebrală, disfagia neurogenă (tulburări de înghiţire de cauze neurologice), tulburări de vorbire sau de citire. De asemenea, persistenţa reflexului de agăţare palmară este asociat cu tulburări de deglutiţie (înghiţire) sau întârzierea comunicării verbale. Se corelează cu tulburări de dezvoltare a sistemului nervos central şi apariţia tardivă a reflexelor sau modificări calitative ale acestora. În egală măsură, reapariţia la adult a acestora indică leziuni ale sistemelor nervos central sau periferic. [3], [6], [7]