Primele semne ale autismului

AfecÅ£iunile din spectrul autist sunt tulburări neuropsihice ale căror cauze nu sunt pe deplin înÅ£elese, însă care, conform statisticilor, afectau în anul 2014, la nivel mondial,  1 copil din 68, comparativ cu 1 din 88 copii în anul 2012 sau cu 1 din 110 copii în anul 2010.

AfecÅ£iunile din spectrul autist apar în toate grupurile etnice ÅŸi nu depind de gradul dezvoltării socioeconomice. Sexul masculin este de patru ori mai predispus. Aceste afecÈ›iuni se caracterizează prin întârzieri ÅŸi diferenÅ£e în comportamentul social al copilului ÅŸi în comunicare.

Cauzele de autism sunt de cele mai multe ori genetice sau reprezentate de factori de mediu, în special mediul familial. Conform studiilor clinice extinse, vaccinarea nu are nicio legătură cu dezvoltarea autismului, în schimb previne o multitudine de infecÅ£ii capabile să declanÅŸeze boli severe precum: meningita, poliomielita, tetanosul, difteria, tusea convulsivă, rujeola.  

Forma de manifestare a bolii variază de la individ la individ ÅŸi, cu cât este mai rapid instituit tratamentul, cu atât ÅŸansele de ameliorare ÅŸi menÅ£inere a bolii sub control sunt mai bune. [1], [2], [3]

Semnele ÅŸi simptomele timpurii ale autismului

Primii indicatori de recunoaştere a bolii sunt reprezentaţi de următoarele particularităţi:

• copilul nu întoarce capul atunci când este strigat de un membru al familiei cunoscut, însă atenÅ£ia sa este stimulată de alte zgomote (mieunat, lătrat, zgomotul produs de un claxon);
• copiii cu autism sunt distanÅ£i în relaÅ£iile cu ceilalalÅ£i spre deosebire de copiii neafectaÅ£i care iau parte alături de ceilalÈ›i la activităţi simple cum ar fi: urmărirea unui obiect, a unei persoane, a unui fenomen;
• copilul cu autism are tendinÅ£a să nu imite reacÅ£iile celor din jurul lui;
• copiii cu autism pot fi neresponsivi din punct de vedere emoÅ£ional, spre deosebire de cei de vârsta lor care imită reacÅ£iile emoÅ£ionale ale persoanelor cu care vin în contact sau răspund invitaÅ£iilor la jocuri;
• începând cu al doilea an de viaţă, copiii neafectaÅ£i implică în jocurile lor realitatea vieÅ£ii adulÅ£ilor sau lumea lor imaginară (de exemplu, vor avea o jucărie pe care o vor numi copilul lor), pe când copiii cu autism vor oferi atenÅ£ie unei singure jucării sau unei singure părÅ£i din jucăria respectivă sau miÅŸcărilor propriilor mâini.

La majoritatea copiilor afectaÅ£i se remarcă o dezvoltare normală care regresează între 12-24 de luni. Simptomele bolii pot apărea între 12-18 luni, iar identificarea ÅŸi aplicarea tratamentului precoce poate vindeca sau ameliora simptomatologia mulÅ£umită neuroplasticităţii.

Nu trebuie neglijate consulturile periodice, screening-ul (controlul) pentru depistarea simptomelor de autism efectuându-se la 9, 18 ÅŸi 30 de luni.

Alte semne ÅŸi simptome care se pot corela cu autismul sunt:

• hiperactivitatea;
• impulsivitatea;
• afectarea capacităţii de atenÅ£ie;
• agresivitatea;
• automutilarea;
• tulburările de somn ÅŸi de alimentaÅ£ie;
• reacÅ£iile emoÅ£ionale ciudate ÅŸi tulburările de dispoziÅ£ie;
• absenÅ£a fricii sau exprimarea fricii într-o manieră exagerată. [2], [3] [4], [5], [6]

Diagnosticul precoce al autismului şi rolul părinţilor

Autismul afectează mai multe arii de dezvoltare a copilului:

• comunicarea verbală ÅŸi nonverbală;
• interacÅ£iunile umane ÅŸi cu mediul înconjurător;
• flexibilitatea gândirii ÅŸi a comportamentului.

În privinÅ£a sugestiilor ce ar putea fi oferite părinÅ£ilor pentru detectarea cât mai rapidă a semnelor ÅŸi simptomelor acestei afecÅ£iuni se pot menÅ£iona:

• monitorizarea dezvoltării copilului;
• prezentarea la medicul de familie sau la medicul pediatru dacă apare orice fel de simptom;
• evitarea amânării consultului de specialitate;
• încrederea în instinctele părinteÅŸti atunci când suspectează ceva anormal în comportamentul copilului.
  

Semnele şi simptomele de alarmă din primii doi ani de viață sunt reprezentate de:

• până la 6 luni: bebeluÈ™ul nu execută expresii faciale de bucurie;
• până la 9 luni: bebeluÈ™ul nu imită gesturi sau reacÅ£ii emoÅ£ionale ale oamenilor din jurul lor;
• până la 12 luni: copilul nu răspunde la numele său, nu gângureÅŸte, nu imită gesturi sau expresii faciale;
• până la 16 luni: copilul nu vorbeÅŸte;
• până la 24 de luni: copilul nu vorbeÅŸte spontan. [1], [4], [4], [7], [9], [10]

Ce ar trebui să facă părinții

Oricând apare o suspiciune în privinÅ£a comportamentului copilului, părinÅ£ii ar trebuie să se adreseze cât mai repede cu putinţă unui medic. SpecialiÅŸtii implicaÅ£i în diagnosticul bolii sunt: medicul de familie, pediatrul, neurologul, psihiatrul specializat în afecÅ£iunile psihice ale copilului ÅŸi ale adolescentului. Există o serie de teste rapide, tip chestionar, prin care părinÅ£ii pot oferi informaÅ£ii valide medicilor legate de comportamentul copilului astfel încât să nu existe întârzieri în stabilirea diagnosticului.

Tratamentul presupune: tehnici comportamentale sau de dezvoltare a abilităţilor de comunicare; dietă; medicaţie.

Dintre tehnicile comportamentale cea mai folosită este tehnica ABA (Applied Behaviour Analysis) prin care se încurajează comportamentele pozitive ÅŸi se descurajează cele negative. Progresul copilului este înregistrat ÅŸi măsurat pe durata întregii perioade. O altă formă de terapie este cea ocupaÅ£ională care-i ajută pe copii să înveÈ›e să devină independenÅ£i privind : vestimentaÅ£ia, îngrijirea corporală ÅŸi relaÅ£ionarea.

Cu privire la alimentație, trebuie discutat cu medicul curant sau cu un nutriţionist pentru a nu apărea carenţe minerale sau vitaminice.

MedicaÅ£ia nu vindecă autismul, însă poate fi folosită pentru ameliorarea anumitor simptome.

Un studiu publicat în 2014 a scos în evidenţă faptul că acei copii diagnosticaÅ£i ÅŸi incluÅŸi înainte de vârsta de 15 luni în grupurile de tratament pentru un nou model de intervenÅ£ie comportamentală (Infant Start) au avut ÅŸanse mai mari de ameliorare a simptomatologiei până la vârsta de 2-3 ani. IntervenÅ£ia comportamentală a constat în:

• ameliorarea interacÅ£iunii părinte-copil astfel încât părintele să-i atragă atenÅ£ia copilului, să-l facă să zâmbească ÅŸi ambii să se simtă bine;
• imitarea de către părinÅ£i a sunetelor produse de copil ÅŸi a acÅ£iunilor sale;
• utilizarea de către părinÅ£i a jucăriilor de interes ale copilului astfel încât să-i atragă atenÅ£ia. [1], [5], [7], [8], [9], [10]