Osteoporoza la copil

Osteoporoza la copil, numită și osteoporoză juvenilă, este o afecțiune generalizată a scheletului, în care masa osoasă este scăzută și microarhitectura osoasă deteriorată, ceea ce face ca oasele să fie mai fragile decât în mod normal. Această fragilitate crescută predispune copilul la fracturi.

Osteoporoza este o afecțiune rar întâlnită la copii, fiind mai degrabă o boală a adultului (în special a femeii în postmenopauză). Atunci când apare la copil, este de obicei cauzată de o altă boală subiacentă sau de medicamentele folosite pentru a trata această boală, caz în care este vorba de osteoporoză secundară. Mai rar, poate fi vorba de osteoporoză primară - aceasta apare în cadrul unor boli sau a unor sindroame în care este afectat țesutul conjunctiv, țesut ce se găsește în oase și/sau în structurile de susținere ale oaselor; când nu se găsește nicio cauză, poartă numele de osteoporoză juvenilă idiopatică.

În ceea ce privește momentul de apariție și durata bolii, nu există o regulă, acestea fiiind foarte variabile în funcție de cauza subiacentă. Ceea ce este important în toate cazurile este ca această afecțiune să fie corect și precoce diagnosticată pentru a preveni pe cât posibil apariția unor complicații și pentru a-i oferi copilul șansa de a recupera masa osoasă, astfel încât vârful lui de masă osoasă să fie cât mai aproape de normal. [1; 2; 3]

Cauze și factori de risc

Cauzele osteoporozei juvenile se împart în cauze primare și în cauze secundare.

Cauzele primare de osteoporoză juvenilă includ:

• osteogenesis imperfecta;
• sindromul osteoporoză-pseudogliom;
• sindromul Ehlers-Danlos;
• sindromul Marfan;
• sindromul Menkes;
• osteoporoza juvenilă idiopatică.

Cauzele secundare de osteoporoză juvenilă includ:

• boli inflamatorii cronice, precum artrita juvenilă idiopatică și bolile inflamatorii intestinale;
• malabsorbția cronică sau tulburările de alimentație (de exemplu, anorexia nervosa);
• alte boli cronice, precum boala cronică de rinichi și fibroza chistică;
• boli endocrine, precum hipogonadismul, hiperparatiroidismul, hipertiroidisimul, sindromul Cushing, deficitul de hormon de creștere;
• medicamente precum glucocorticoizii, anticonvulsivantele, metotrexatul.

Factorii de risc sunt pe de o parte factori de risc genetici, aceștia neputând fi preveniți, iar pe de altă parte factori de risc ce țin de stilul de viață, aceștia putând fi preveniți și corectați. Factorii de risc ce țin de stilul de viață includ:

• nutriția deficitară (în special aportul scăzut de calciu și vitamina D);
• lipsa activității fizice, mai ales în cazurile în care copilul este imobilizat, dar și activitatea fizică excesivă dacă aceasta determină tulburări ale ciclului menstrual;
• fumatul;
• consumul de alcool;
• consumul excesiv de cofeină. [3; 4; 5; 6]
  
  

Fiziopatologie

Masa osoasă este rezultatul balanței dintre formare și pierdere osoasă. Prin urmare, în osteoporoză, adică atunci când masa osoasă este scăzută, aceasta poate fi consecința fie a unei formări osoase insuficiente, fie a unei pierderi accelerate de masă osoasă, fie a combinației dintre cele două. Această masa osoasă scăzută, care apare uneori împreună și cu o microarhitectură anormală a osului, face ca osul să fie mai fragil și să se fractureze la traumatisme de o intensitate mai scăzută decât la persoanele fără osteoporoză sau chiar în absența oricărui traumatism. [1; 2]

Semne și simptome

Osteoporoza este o afecțiune care de cele mai multe ori este asimptomatică. Atunci când apar totuși semne și simptome, acestea sunt:

• dureri (de obicei de spate sau de membre inferioare);
• deformări ale coloanei vertebrale sau ale toracelui anterior;
• scădere în înălțime;
• dificultăți la mers, mobilitate limitată, șchiopătat cronic;
• apariția de fracturi la traumatisme de intensitate mică.

În același timp, copiii pot prezenta variate alte semne și simptome, în funcție de cauza primară sau secundară a osteoporozei.  [1; 3; 4; 5]

Diagnostic

Diagnosticul clinic ar trebui să cuprindă atât un istoric foarte detaliat (al evoluției copilului, al bolii și familial), cât și un examen fizic atent, ambele menite să identifice nu doar un posibil diagnostic de osteoporoză, cât și să îndrume spre posibilele cauze primare sau secundare.

Diagnosticul paraclinic include în principal radiografii scheletale (pentru a pune în evidență fracturile), osteodensitometrie DXA (pentru estimarea masei osoase), dozări biochimice uzuale (calciu, fosfor, creatinină etc.) și markeri ai metabolismului osos. Alte examene paraclinice, mergând de la biopsie osoasă până la teste genetice, se recomandă în funcție de cauza primară sau secundară suspectată și de fiecare situație în parte. [2; 3; 4]

Tratament

Tratamentul în spital este rar necesar și se referă în principal la tratamentul ortopedic (al fracturilor, dar și al unor eventuale deformități rezultate).

Tratamentul luat acasă include măsuri igieno-dietetice și eventual tratament medicamentos. Indiferent de cauza osteoporozei, măsurile igieno-dietetice sunt esențiale: trebuie asigurat necesarul de calciu și de vitamina D, activitate fizică regulată (în funcție de severitate, eventual un plan de recuperare cu exerciții țintite), renunțarea la fumat, reducerea consumului de cofeină și alcool. De asemenea, trebuie evitate activitățile ce se pot solda ușor cu traumatisme și fracturi (de exemplu, sporturile de contact). Ca tratament medicamentos, în cazurile severe pot fi administrați bifosfonați.

Un aspect foarte important al tratamentului în osteoporoza secundară este tratarea cauzei subiacente (inclusiv înlocuirea medicamentului responsabil de osteoporoză sau măcar reducerea dozei). [4; 5; 7]

Cum va evolua boala

Evoluția bolii depinde mult de cauza care a dus la apariția ei și de contextul particular al fiecărui copil. Dacă este vorba de osteoporoză secundară, evoluția și prognosticul vor depinde mai ales de evoluția bolii subiacente. Dacă este vorba de osteoporoză primară, în majoritatea cazurilor este vorba de o evoluție cronică, pe durata întregii vieți, dar frecvența fracturilor scade, de obicei, la vârsta adultă.

În ceea ce privește complicațiile, principala complicație este reprezentată de fracturi, care la rândul lor pot fi responsabile de deformări ale scheletului, durere și impotență funcțională. În cazuri foarte severe, deformările pot avea repercusiuni inclusiv asupra funcției cardio-respiratorii. În plus, creșterea poate fi afectată. De asemenea, chiar dacă afecțiunea se vindecă, iar copilul recuperează o parte din masa osoasă, înfuncție de durata și severitatea afectării, acesta va avea un risc mai mare de a dezvolta osteoporoză la vârsta adultă. Nu în ultimul rând, trebuie ținut cont de impactul psihologic pe care o astfel de afecțiune o poate avea asupra unui copil. [2; 4; 5]

Important de reținut

Osteoporoza copilului este important de diagnosticat cât mai precoce, prin urmare este important ca părinte să spuneți pediatrului cât mai rapid atunci când vi se pare că este ceva în neregulă cu copilul dvs. De asemenea, este important să vă asigurați că acesta beneficiază de o alimentație corectă, cu un aport suficient de calciu și de vitamina D și că face suficientă mișcare, indiferent dacă are sau nu osteoporoză.