Metoda „scării” (sleep ladder) și metoda „valului” (sleep wave)

Experții în somn Heather Turgeon și Julie Wright propun o abordare echilibrată a somnului la copii, care încearcă să armonizeze ideile a două orientări de parenting opuse. Abordarea lor ia în considerare atât ideea securității și a afecțiunii oferite copilului (promovate de stilul de parenting bazat pe atașament), cât și de necesitatea și importanța încurajării independenței copilului de părinte, pe care pun accent cei ce promovează metodele de sleep training bazate pe extincție.

Recomandările lor pentru părinți sunt de a răspunde nevoilor copilului, încercând în același timp să nu îi copleșească cu ajutorul oferit. Cu alte cuvinte, să știe când este necesar să intervină și să îi lase totodată spațiu să exploreze și să își dezvolte abilitățile. Aceste idei le recomandă și în cazul somnului, concretizându-le în două metode – „metoda scării” (sleep ladder) și „metoda valului” (sleep wave).

Ce presupun metodele?

Heather Turgeon și Julie Wright pornesc de la premiza că somnul este o abilitate pe care toți copiii sunt programați genetic să o dezvolte. Dacă în primele săptămâni ei au nevoie de părinți ca să-i ajute să se liniștească și să doarmă, până la vârsta de 5-6 luni aceștia au capacitatea de a dormi bine (chiar dacă mai sunt hrăniți pe durata nopții), fără intervenții și asistență din partea părinților.

Autoarele propun două metode pentru a ajuta somnul copiilor:

• metoda „scării” - este o metodă care pregătește copilul și îl ajută să își dezvolte abilitățile de auto-liniștire
• metoda „valului” - se aplică la copiii care au fost deja obișnuiți să adoarmă cu prezența și implicarea părinților și au nevoie să învețe să adoarmă independent de părinți.

Metoda „scării” (sleep ladder)

Metoda „scării” constă în a oferi copilului spațiu și timp pentru a exersa abilitățile de auto-liniștire care încep să își facă simțită prezența. Părintele este alături de copil și se implică gradual în liniștirea și consolarea lui atunci când plânge la trezirile din timpul nopții. Metoda „sleep ladder” constă într-o serie de „trepte”, respectiv acțiuni graduale de calmare a copilului care se trezește din somn și plânge.

Un exemplu de „scară” propusă de autoare ar putea include următoarele „trepte”:

• 7. Hrănirea copilului
• 6. Luarea în brațe și legănarea ușoară până când copilul se liniștește, dar este încă treaz
• 5. Legănarea copilului cât se află în pătuț
• 4. Bătaie ușoară pe spate, mângâiere pe burtică sau căpușor
• 3. Oferirea suzetei sau a jucăriei de pluș preferată
• 2. Sunetul vocii părintelui, cântat, vorbit, șâșâit 
• 1. Prezența părintelui în cameră

De exemplu, când părintele aude bebelușul plângând în timpul nopții, primul pas este să intre la el în cameră și să încerce să-l calmeze vorbindu-i, cântându-i, șâșâind etc. Dacă cel mic nu se liniștește, se trece la următoarea „treaptă”. Pentru fiecare etapă se alocă aproximativ 15-30 de secunde. Părintele este sfătuit să se oprească în momentul în care copilul se liniștește, fără să mai treacă și prin etapele ulterioare.

Metoda „valului” (sleep wave)

Autoarele nu o consideră o metodă de sleep training, ci o modalitate prin care capacitatea naturală a copilului de a adormi singur este scoasă la iveală și obiceiurile care o împiedică sunt înlăturate. Mai exact, asocierile negative de somn sunt înlocuite de altele care ajută copilul să adoarmă singur și să se reîntoarcă la somn când se trezește noaptea, fără să mai aibă nevoie de ajutorul părinților.

Denumirea metodei vine de la comparația părintelui cu un val care revine constant și ritmic, la fel cum sunt și revenirile părintelui în camera copilului. Astfel, micuțul înțelege că părintele este aproape, dar că nu va interveni să îl liniștească, această sarcină revenindu-i lui.

Metoda „sleep wave” constă în următoarele etape:

• 1. Așezarea copilului în pătuț cât este încă treaz, după încheierea rutinei de culcare; părintele îl mângâie, îl bate ușor pe spate, îi vorbește, îi urează „noapte bună” și îl asigură că este aproape de el, apoi pleacă din cameră. Tot scenariul trebuie repetat întocmai când părintele revine la copilul care se trezește în timpul nopții și atunci când este culcat de o altă persoană.
• 2. Dacă cel mic plânge (un plâns puternic, nu o simplă „mârâială” sau scâncete), părintele trebuie să aștepte 5 minute înainte de a intra în cameră, apoi se așează lângă ușă sau lângă pătuț (astfel încât cel mic să îl vadă) și îi spune aceleași fraze de la culcare, pe un ton calm și convingător. Părintele nu trebuie să rămână mai mult de 10 secunde cu el (timpul cât îi ia să intre și să îi vorbească), după care iese iar din cameră. Scopul nu este de a liniști copilul din plâns (nu trebuie să-l mângâie, să-l ia în brațe sau să se abată de la „scenariu”), ci doar să îl asigure că este acolo.
• 3.Dacă plânsul continuă, părintele așteaptă încă 5 minute și intră la la copil, repetând pasul de mai sus.
• 4. Până la 11 ore de somn ale copilului, la fiecare trezire părintele trebuie să aplice metoda „sleep wave”, însă la trezirile de după această perioadă părintele ar trebui să-i dea de înțeles că este dimineață (să îl salute, să îi vorbească, să îi cânte, să tragă draperiile etc.). Nu este recomandat ca după 11 de somn copilul să fie trezit, ci să se aștepte ca somnul lui să se încheie natural.

Argumente pro şi contra

Argumente pro

• Abordarea propusă de Heather Turgeon și Julie Wright ia în calcul atât pregătirea copilului pentru a-și dezvolta abilitățile de auto-liniștire prin metoda graduală a „scării”, dar și intervenția mai fermă atunci când copilul e mai mare și s-a obișnuit să se bazeze în totalitate pe intervenția părinților pentru a-l ajuta să doarmă.
• Metoda „scării” este flexibilă și individualizată, în sensul că fiecare părinte poate concepe propria „scară” pe care să o urmeze, adaptată la fiecare copil.
• Heather Turgeon și Julie Wright pun accent pe introducerea unor asocieri pozitive de somn (care încurajează independența copilului) și a unor rutine de culcare.
• Ambele metode oferă părinților fișe de lucru pe care să noteze diverse aspecte care îi pot ajuta în implementare și în evaluarea rezultatelor.
• Autoarele pun accent pe modul pozitiv și încurajator în care părintele ar trebui să se adreseze copilului, pentru că cei mici, datorită „neuronilor în oglindă” au capacitatea de a absorbi emoțiile celor cu care interacționează.

Argumente contra

• Metoda „sleep wave” nu exclude în totalitate plânsul copilului, iar pentru părinți poate fi dificil să aștepte 5 minute până să intre în cameră atunci când copilul plânge. Mai mult, așa cum menționează autoarele metodei, unii copii pot plânge în primele 2-3 nopți între 20 și 60 de minute.
• Revenirile și prezența părintelui alături de copil, dar fără o intervenție de consolare și liniștire a plânsului îl pot face pe cel mic mult mai frustrat, ceea ce se poate manifesta printr-o intensificare a plânsului și a protestelor.

Cât de eficace sunt metodele?

Importante pentru reușita metodei „sleep wave” sunt:

• respectarea exactă a „scenariului”(de fiecare dată părintele trebuie să îi spună aceleași propoziții, în aceeași ordine);
• părintele să nu încerce să îl aline sau să îl consoleze pe cel mic, pentru că acesta  va fi atent la ce se va întâmpla în continuare, în loc să se centreze pe dezvoltarea abilităților de auto-liniștire;
• menținerea pauzelor între reveniri la 5 minute, pentru a putea obișnui copilul cu un tipar predictibil (dacă părintele este tentat să revină mai devreme, copilul nu va mai ști la ce să se aștepte
• dacă la culcare sau pe parcursul nopții cel mic scâncește, are episoade intermitente de plâns slab, vorbește singur etc. (deci nu este un plâns puternic, care necesită verificarea de către părinte), părinții sunt sfătuiți să nu intervină.

Dacă este urmată cu consecvență, Heather Turgeon și Julie Wright consideră că metoda „sleep wave” începe să dea rezultate după 2-4 nopți, timp în care copiii încep să se adapteze la noul tipar de culcare, iar somnul începe să se îmbunătățească. Rezultate mult mai rapid se obțin dacă se introduce și se menține metoda „sleep wave”, în aceeași manieră, în fiecare seară la culcare și la somnul de zi.

La ce vârste pot fi aplicate?

Heather Turgeon și Julie Wright recomandă ca în primele 3-4 luni de viață ale copilului, părinții să urmărească semnele de auto-liniștire pe care micuțul începe să le arate, nu doar în apropierea somnului, ci în timpul zilei în general. În acest scop, părinții sunt sfătuiți să nu se grăbească să răspundă imediat plânsului micuțului și să presupună că are nevoie să fie hrănit, ci să se oprească puțin și să observe cu atenție ce noi abilități de auto-liniștire au apărut în repertoriul acestuia (de exemplu, își suge degetul, își lovește ușor jucăria de pluș, se joacă cu degetele, se rostogolește pe o parte etc.). De asemenea, până la această vârstă nu este recomandată introducerea unui program, ci este mult mai util ca părinții să îl urmeze pe cel al bebeșului.

Heather Turgeon și Julie Wright recomandă ca începând cu vârsta de 3 luni copilul să fie pus în pătuț pentru somn când este încă treaz pentru că dacă se păstrează metodele de adormire bazate pe implicarea părinților utilizate până acum (alăptat, legănat, purtat în brațe etc) acestea vor avea tendința să devină mult mai puternice. Tot de acum poate fi folosită metoda „scării” pentru consolarea micuțului care se trezește în timpul nopții și plânge.

Începând de la 4-5 luni, când asocierile de somn care mențin dependența copilului de prezența și implicarea părinților sunt mult mai puternice, autoarele recomandă metoda „valului”, mult mai fermă și mai eficientă pentru înlocuirea asocierilor greșite cu cele dorite.

Exemplu practic

Blake (un bebeluș de 5 luni) este unul dintre copiii în cazul cărora părinții au aplicat metoda „sleep wave”. Inițial mama a fost foarte sceptică în privința apelării la o metodă de a îmbunătăți somnul copilului ei, cu atât mai mult cu cât încă de când era însărcinată se gândea că bebelușul ei va dormi fără probleme și că niciodată nu îl va lăsa să plângă.

La vârsta de 4 luni a lui Blake, însă, singura modalitate pentru mamă de a o ajuta să adoarmă (inclusiv în cazul trezirilor din timpul nopții) era să o alăpteze, astfel că până la 5 luni, privarea de somn a început să își facă simțite efectele asupra mamei. La epuizare s-a adăugat și lipsa de spațiu personal al mamei, astfel că într-un final s-a hotărât să dea o șansă metodei „sleep wave”, cu atât mai mult cu cât soțul era deja pentru implementarea acesteia.

Dacă în prima seară mama a plâns chiar mai mult decât Blake, în a doua seară fetiței i-au fost necesare 12 minute ca să se liniștească, iar în a treia nu a mai plâns deloc. După 3 săptămâni de aplicare a metodei „sleep wave” copilul dormea deja pe parcursul întregii nopți, fără să se mai trezească.