Când părintele are depresie

Studiile în domeniile parenting-ului arată tot mai mult că sănătatea mintală a părinților și modul în care aceștia gestionează problemele cu care se confruntă sunt aspecte mult mai importante pentru creșterea și dezvoltarea copiilor decât metodele promovate de tipurile de parenting pentru rezolvarea unor probleme specifice.

Depresia se află, alături de anxietate, în topul tulburărilor de natură psihică ce afectează persoanele la nivel global. Când unul dintre părinți se confruntă cu depresia, impactul negativ al tulburării se răsfrânge și asupra familiei, în special asupra copiilor, afectându-le dezvoltarea, relațiile cu părinții sau chiar sănătatea mintală dacă părintele nu apelează la ajutor specializat.

Ironia este că depresia este tratabilă și cu cât tratamentul este instituit mai devreme, cu atât șansele vindecării sunt mai mari. Netratată însă, depresia părintelui poate afecta semnificativ și pe termen lung sănătatea copiilor.

În literatura de specialitate se vorbește mult mai mult despre depresia la mame și modul în care această tulburare afectează relațiile cu copiii și dezvoltarea lor decât depresia taților. Acest lucru derivă din numărul semnificativ mai mare al studiilor dedicate depresiei materne și numărul insuficient de cercetări dedicate depresiei la tați. Însă se pare că depresia oricăruia dintre părinți (mama sau tata) poate avea repercusiuni importante asupra copiilor. (1), (2)

Ce efecte are pentru un copil creșterea lângă un părinte depresiv?

Copiii care cresc alături de părinți depresivi au un risc mai mare de a deveni la rândul lor depresivi, arată tot mai multe studii. În lipsa tratamentului, persistența tulburării părinților îi predispune la dezvoltarea unor idei negative despre sine și despre lume, la incapacitatea de a obține atenția părinților într-un mod pozitiv sau de a-și controla comportamentul. Toate acestea îi împiedică să ajungă să se auto-valorizeze, iar depresia părinților este asociată cu problemele de comportament ale copiilor și cu rezultate academice scăzute. (3), (4)

La bebeluși și copiii mici

Depresia mamei după naștere este bine documentată în literatura de specialitate.


Majoritatea cercetărilor privind efectele depresiei părintelui asupra celor mici au vizat mamele depresive. Studii observaționale au arătat că acestea stabilesc cu mai multă dificultate o legătură emoțională cu bebelușul, identifică mai greu nevoile acestuia și interacționează mai puțin cu el (la nivel verbal și vizual). Pentru că dezvoltarea unui atașament securizant al copilului are ca factor predictiv cel mai important grija părintelui de a satisface nevoile emoționale ale acestuia, în cazul mamelor cu depresie există riscul ca, din cauza unei absențe a disponibilității emoționale și a nevoii de retragere (simptome depresive), acesta să nu se dezvolte adecvat.

De cealaltă parte, acești bebeluși devin mai dificil de alinat, de hrănit și de adormit și par în general mai nefericiți și izolați decât copiii ai căror părinți nu sunt depresivi. Pe măsură ce cresc cu un părinte depresiv, copiii mici pot deveni mai sfidători, mai greu de controlat și mai puțin dispuși să accepte autoritatea părinților. Toate acestea pot acutiza suferința părinților depresivi, întărind credința lor că nu sunt capabili să fie niște părinți buni.

Alte studii au sugerat și o reducere a comportamentelor care susțin sănătatea celor mici din partea mamelor cu depresie severă (de exemplu: mai multe spitalizări ale bebelușilor, reducerea numărului de vaccinări, vizite mai puține la dentist). (2), (3)

La copiii mai mari și adolescenții

Impactul depresiei părinților asupra copiilor mai mari și adolescenți nu a fost la fel de mult studiat, însă cele câteva studii care au investigat efectele tulburării depresive asupra lor au arătat că atunci când relațiile părinți-copii sunt afectate de depresie, aceștia din urmă sunt mult mai susceptibili la dezvoltarea de probleme psihologice la vârsta adolescenței. În plus, începând din copilăria mijlocie (3-6 ani), când încep să observeze și să interpreteze comportamentele părinților, copiii resimt puternic stresul de a trăi alături de un părinte cu depresie: iritabilitatea și lipsa consecvenței acestuia, gradul redus de afecțiune și sprijin pe care îl primesc, conflictele dintre părinți.
La adolescență, un factor de stres devine și alternanța părintelui între retragerea/lipsa de manifestare a interesului față de adolescent și atitudinea intruzivă, o alternanță care se asociază cu anxietatea, depresia și agresivitatea la acești copii. (2)

Recomandări

Dacă sunteți părintele care se confruntă cu depresia:

• Acceptarea prezenței depresiei este primul pas pentru a începe tratamentul. Apelați la ajutorul unui specialist în sănătatea mintală, având în vedere că, cu cât începeți mai repede tratamentul antidepresiv, cu atât succesul acestuia va fi mai mare.
• Cereți ajutorul partenerului de viață sau persoanelor apropiate (din familie ori din cercul de prieteni) atunci când simțiți nevoia să împărtășiți prin ceea ce treceți sau să vă ajute cu copiii.
• Dacă aveți încă puterea să vă dați jos din pat, implicați-vă în activități cu copiii, duceți-i la școală sau grădiniță, ieșiți cu ei în parc, reluați activitățile pe care le făceați împreună de apariția simptomele depresive. În acest mod veți reduce impactul tulburării asupra copiilor, care vor simți diferența între un părinte care își petrece majoritatea timpului în pat și unul care continuă să se implice în activități alături de ei.
• Faceți pe cât posibil mișcare (tot mai multe studii arată rolul antidepresiv al activității fizice), iar dacă implicați și copiii în aceste activități, veți avea cu toții mai mult de câștigat.
• Când copiii sunt suficient de mari pentru a înțelege că ceva se întâmplă cu părintele depresiv, le puteți explica pe înțelesul lor despre depresie, despre cum vă simțiți deseori trist(ă) și de ce trebuie să mergeți în fiecare săptămână la terapie, asigurându-i că nu este vina lor și că vă veți face bine.

Dacă partenerul/a de viață are depresie:

Multe persoane nu realizează că au depresie, pentru că de cele mai multe ori simptomele acestei tulburări apar treptat și cresc gradual în severitate. De aceea foarte important este ca partenerul, membrii familiei ori prietenii apropiați care sesizează modificările de dispoziție și de comportament ale persoanei depresive să aducă în discuție cu tact acest subiect, să o încurajeze să caute tratament și să o susțină permanent pe tot parcursul tratamentului. Dacă observați că partenerul de viață sau cineva apropiat are simptomele depresiei:

• Încurajați-l să ceară ajutor specializat.
• Fiți alături de copii, încercând să supliniți pe cât posibil absența sau lipsa de implicare temporară a mamei ori tatălui depresiv.
• Oferiți-vă să preluați din sarcinile sale, astfel încât acesta să aibă timp să reia contactele sociale pe care le-a neglijat în ultimul timp ori să se dedice hobby-urilor și activităților plăcute pe care nu le-a mai practicat în ultima perioadă. (1)

Creșterea unui copil nu este ușoară, iar depresia poate face această sarcină mult mai dificilă. Informați-vă despre depresie și nu întârziați să consultați un specialist în sănătatea mintală (psihiatru, psihoterapeut) atunci când resimțiți simptomele acesteia, atât pentru binele dumneavoastră, dar și al copiilor.