Picioarele în paranteze sau în X la copii: când e normal și când nu

Ce sunt genu varum și genu valgum

Genu varum este denumirea medicală pentru picioarele în paranteze: genunchii rămân depărtați atunci când copilul stă cu tălpile și gleznele apropiate. Genu valgum este situația inversă — genunchii în X, care se ating atunci când copilul stă drept, în timp ce gleznele rămân depărtate. La cei mai mulți copii nu sunt două probleme diferite, ci două etape succesive ale aceleiași curbe de creștere a picioarelor. O trecere în revistă publicată în 2026 arată că alinierea normală a picioarelor trece printr-o secvență previzibilă: genu varum la sugar, aliniere aproape dreaptă în jurul vârstei de 2 ani, apoi o perioadă tranzitorie de genu valgum între 3 și 6 ani, cu stabilizare în jurul vârstei de 7-8 ani^[1]. Cu alte cuvinte, copilul trece firesc dintr-o curbură în cealaltă, iar forma finală a picioarelor se conturează abia spre finalul perioadei preșcolare.

De ce se nasc bebelușii cu picioarele în paranteze

Poziția strânsă din uter, cu picioarele îndoite, face ca majoritatea nou-născuților să vină pe lume cu o curbură vizibilă spre exterior a picioarelor^[2]. Această curbură este considerată normală la copiii sub 18 luni și începe să se îndrepte de la sine pe măsură ce copilul începe să meargă și picioarele preiau greutatea corpului, de obicei între 12 și 18 luni^[2]. Până pe la 3 ani, cei mai mulți copii pot sta drept cu genunchii aproape atingându-se — dacă picioarele rămân vizibil în paranteze și după această vârstă, medicul va urmări evoluția mai atent^[2].

De ce apar genunchii în X la copiii mai mari

La vârsta la care picioarele în paranteze s-au îndreptat, mulți copii trec printr-o etapă nouă: genunchii se apropie și, uneori, se ating, în timp ce gleznele rămân depărtate. Este tot un rezultat al creșterii și dezvoltării normale a osului, cel mai frecvent între 2 și 4 ani, și de regulă se corectează de la sine până pe la 7-8 ani^[3]. Copiii cu genunchii în X nu au de obicei dureri — părinții observă mai ales aspectul picioarelor sau faptul că genunchii se ating în timpul mersului^[3]. O descriere asemănătoare vine și din practica pediatrică americană: picioarele rămân, în general, curbate spre exterior până pe la 2 ani, apar genunchii în X până pe la 6 ani, iar la unii copii alinierea complet dreaptă se instalează abia pe la 9-10 ani^[4].

Mitul ortezelor și al încălțămintei corective

Este o concepție frecventă că picioarele curbate ale copilului „trebuie îndreptate" cu orteze, aparate ortopedice sau pantofi speciali. Dovezile arată contrariul: pentru curburile normale de creștere, aceste metode sunt rareori de ajutor și pot afecta dezvoltarea fizică a copilului sau îi pot provoca disconfort emoțional, fără niciun beneficiu real^[4]. În trecut, copiii cu genunchii în X purtau orteze și branțuri speciale; s-a constatat că nu ajută, motiv pentru care astăzi nu mai sunt recomandate pentru formele obișnuite, legate de creștere^[3]. Cu alte cuvinte, un copil cu picioarele în paranteze sau în X, fără alte semne de alarmă, nu are nevoie de nimic altceva decât de monitorizare la control.

Când nu mai este doar o etapă de creștere

Rareori, curbura picioarelor are o cauză care nu se corectează de la sine. La picioarele în paranteze, acestea includ o dezvoltare osoasă anormală, boala Blount, o fractură care nu s-a vindecat corect sau rahitismul, cauzat de lipsa vitaminei D^[2]. La genunchii în X, cauzele rare includ o fractură similară în zona de creștere a osului, o malformație osoasă congenitală (displazie), excesul de greutate al copilului, foarte rar o tumoare la nivelul osului piciorului și, la fel ca la picioarele în paranteze, rahitismul^[3]. Academia Americană de Pediatrie listează drept cauze posibile ale ambelor tipuri de curbură artrita, o leziune a zonei de creștere a osului din jurul genunchiului, infecțiile, tumorile, boala Blount — o tulburare de creștere a tibiei — și rahitismul^[4]. Vestea bună este că, și atunci când deformarea genunchilor vine dintr-un rahitism deja tratat, un studiu recent pe 57 de copii a arătat că cele mai multe dintre aceste curburi se corectează tot de la sine la copiii sub 8 ani, mai ales când deformarea este moderată — un argument suplimentar pentru a da timp organismului să se îndrepte înainte de a discuta despre o intervenție chirurgicală^[5].

Semnele de alarmă la care să fii atent

Majoritatea picioarelor curbate la copii sunt o etapă normală de creștere, dar câteva semne arată că merită părerea medicului, nu doar răbdare:

• Curbura afectează mult mai mult o parte decât cealaltă, nu simetric ambele picioare^[3][4].
• Picioarele în paranteze se înrăutățesc în loc să se îndrepte — Academia Americană de Pediatrie consideră un semnal agravarea după vârsta de 2 ani^[4], iar MedlinePlus recomandă un control dacă picioarele rămân curbate sau se agravează după vârsta de 3 ani^[2].
• Genunchii în X nu se îndreaptă cu vârsta: persistența lor după 7 ani este considerată un semn de urmărit^[4], iar o agravare care începe sau se intensifică după 4 ani poate avea, rar, o cauză care trebuie căutată^[3].
• Copilul are dureri la genunchi sau la picioare, șchiopătează sau are dificultăți la alergat^[3].
• Copilul este vizibil mai mic de statură decât alți copii de aceeași vârstă^[4].

Niciunul dintre aceste semne nu înseamnă automat o boală gravă, dar justifică o discuție cu medicul pediatru, care poate decide dacă e nevoie de o trimitere către un medic ortoped pediatru.

Cum evaluează medicul copilul

Pentru picioarele în paranteze, evaluarea este de obicei simplă: medicul examinează copilul și, cu acesta culcat pe spate, măsoară distanța dintre genunchi^[2]. Dacă un copil de 2-4 ani are genunchii în X ușor, fără alte probleme, și curbura este la fel pe ambele părți, cel mai probabil nu se face nicio investigație suplimentară — medicul urmărește în schimb evoluția la controalele periodice, pentru a confirma că picioarele se îndreaptă de la sine^[3]. O trimitere către un medic ortoped pediatru se recomandă dacă picioarele nu se îndreaptă cu vârsta, dacă o parte este afectată mai mult decât cealaltă sau dacă apar durere, șchiopătat ori dificultăți la alergat^[3]. Analizele de sânge pentru rahitism și radiografiile sunt rezervate situațiilor atipice: curbură care se agravează, este asimetrică, vine cu durere, sau copii de 3 ani sau mai mari cu picioarele încă vizibil în paranteze^[1][2].

Tratamentul: de la supraveghere la, rar, intervenție chirurgicală

Pentru curburile normale de creștere, tratamentul de bază este, de fapt, absența tratamentului: copilul este văzut de medic cel puțin o dată la 6 luni, pentru a confirma că evoluția este cea așteptată, iar intervenția nu este recomandată decât dacă deformarea este extremă^[2]. Când genunchii în X au la bază rahitismul, tratamentul principal este suplimentarea cu vitamina D și calciu, sub îndrumarea medicului^[3]. Intervenția chirurgicală este rezervată cazurilor rare, cu deformare severă care nu se corectează cu vârsta: la genunchii în X, de regulă nu se discută decât după vârsta de 10 ani^[3], iar la picioarele în paranteze foarte accentuate, de obicei abia la adolescență^[2].

Ce poți face acasă ca părinte

Cel mai util lucru pe care îl poți face este să nu intervii singur: nu cumpăra orteze, pantofi corectivi sau branțuri speciale fără indicația medicului, pentru că nu grăbesc îndreptarea și, în unele cazuri, pot incomoda copilul fără niciun beneficiu real^[4]. Poți, în schimb, să faci fotografii ale copilului din față, la fiecare câteva luni, din aceeași poziție — e un mod simplu de a observa singur dacă curbura evoluează în direcția bună, între două controale. Dacă copilul este deranjat de faptul că genunchii i se ating sau de felul în care merge, asigură-l că, pentru marea majoritate a copiilor, aceste etape trec de la sine și nu îi limitează cu nimic jocul, alergarea sau sportul^[3]. Cel mai important este să nu sari peste controalele periodice la medicul pediatru — acolo se observă din timp orice abatere de la evoluția normală.

Concluzii

Picioarele în paranteze la bebeluși și genunchii în X la copiii mici sunt, în marea majoritate a cazurilor, etape firești ale creșterii osoase, care se corectează singure până pe la 7-8 ani, fără orteze, pantofi speciali sau tratament. Merită o evaluare medicală atunci când curbura este asimetrică, se agravează în loc să se amelioreze, este însoțită de durere ori limitare funcțională sau când copilul este vizibil mai mic de statură decât alți copii de vârsta lui. În restul cazurilor, răbdarea și controalele periodice la pediatru sunt tot ce este nevoie.