Înălțimea normală a bebelușului în funcție de vârstă și sex

Autor: Mancaș Mălina Actualizat la 23-02-2016, 34184 vizualizări
Înălțimea normală a bebelușului în funcție de vârstă și sex
Înălțimea, ca și greutatea, sunt valori ce pot indica starea de sănătate a copilului. De la naștere până la vârsta de 1 an înălțimea bebelușului crește cu aproximativ 20-25 cm, în primele 6 luni de viață creșterea fiind mai accentuată. Această valoare se reduce la 12 cm în următorul an de viață și la 8 cm în al treilea.

Măsurarea bebelușului

În funcție de vârsta copilului și capacitatea de a sta în picioare sau întins, se măsoară lungimea sau înălțimea. De obicei, copiii sub 2 ani se măsoară din poziția culcat dorsal, cu picioarele întinse și tălpile lipite pe o suprafața perpendiculară ajustabilă. Dacă se măsoară stând în picioare se vor adăuga 0,7 cm la număr pentru conversie înălțimii în lungime. Asta deoarece stând în picioare înălțimea este cu 0,7 cm mai mică decât stând culcat. (4)

Se utilizează un dispozitiv calibrat pentru măsurare numit infantometru ce trebuie plasat pe o suprafața plană rigidă. Pentru a măsura înălțimea stând în picioare se utilizează un stadiometru montat la un unghi drept față de nivelul podelei pe o suprafață dreaptă, verticală, cum ar fi tocul ușii sau peretele.

Infantometrul are un capăt fix și unul mobil pentru ajustare, perpendicular pe suprafața mesei. Copilul va sta întins cu capul în zona fixă iar dispozitivul mobil se ajustează prin fixarea pe tălpile  copilului. (2)

Bebelușul trebuie măsurat în zilele 3-5 de la naștere iar ulterior la fiecare 2 luni pe parcursul primului an.

Monitorizarea lungimii bebelușului

Lungimea bebelușului este dictată de sistemul musculoscheletal. La naștere, sistemul scheletal conține mai mult cartilaje decât țesut osificat, însă acest țesut se dezvoltă în primul an de viață. În schimb, sistemul muscular este destul de dezvoltat la naștere.

Creșterea în lungime este controlată de nivelul de dezvoltarea a oaselor și a musculaturii. Creșterea oaselor și dezvoltarea musculaturii scheletale sunt determinate de factori genetici și factori nutriționali, aportul de proteine și de alți nutrienți esențiali.

Un bebeluș născut la termen are în medie o înălțime de aproximativ 50 cm. Primele luni de viață reprezintă o perioadă de creștere și dezvoltare rapidă, bebelușul crescând în înălțime cu aproximativ 2,5-3,8 cm/lună în primele trei luni. Acestea sunt valorile medii, copilul putând crește mai rapid sau mai lent.

În perioada 4-6 luni copilul continuă să crească și să se dezvolte, îmbunătățindu-și și abilitățile fizice și motilitatea. În aceste luni bebelușii cresc cu aproximativ 2 cm/lună în înălțime. Creșterea în înălțime continuă cu aproximativ 1-2 cm/lună în lunile 7-12.

Între 3 și 9 luni bebelușul crește în înălțime ajungând la aproximativ 60-70 cm, iar la un an are aproximativ 75 de cm. Copilul are nevoie de o alimentație corespunzătoare pentru o creștere armonioasă. (3)

Atenție! Aceste valori sunt estimative. Fiecare copil are propriul ritm de creștere și dezvoltare, astfel că nu trebuie să vă îngrijorați dacă valoarea înălțimii copilului diferă de valorile medii prestabilite.

Graficele de creștere

Mai jos este prezentat tabelul de creștere ce prezintă intervalele de înălțime în funcție de vârstă și sex, pentru primele 12 luni, conform graficelor realizate de către Organizația Mondială a Sănătății:

Vârstă (luni) Interval înălțime băieți (cm) Interval înălțime fete (cm)
Nou-născut 46.3 - 53.4 45.6 - 52.7
1 51.1 - 58.4 50.0 - 57.4
2 54.7 - 62.2 53.2 - 60.9
3 57.6 - 65.3 55.8 - 63.8
4 60.0 - 67.8 58.0 - 66.2
5 61.9 - 69.9 59.9 - 68.2
6 63.6 - 71.6 61.5 - 70.0
7 65.1 - 73.2 62.9 - 71.6
8 66.5 - 74.7 64.3 - 73.2
9 67.7 - 76.2 65.6 - 74.7
10 69.0 - 77.6 66.8 - 76.1
11 70.2 - 78.9 68.0 - 77.5
12 71.3 - 80.2 69.2 -  78.9
Sursa: Organizația Mondială a Sănătății (7, 8)

Factori ce influențează înălțimea bebelușului

Înălțimea/lungimea este influențată de factori genetici (înălțimea părinților este un factor ce influențează indicii antropometrici ai copilului), statusul endocrin (anumiți hormoni pot influența creșterea în înălțime a copilului), alimentația, unele medicamente, unele afecțiuni. De altfel, greutatea de la naștere și înălțimea sunt în relație directă.

Creșterea accentuată în înălțime peste valorile normale este cauzată de afecțiuni endocrine cum este excesul hormonului de creștere, hipertiroidism sau boli genetice rare, în timp ce creșterea redusă poate fi rezultatul unor afecțiuni endorine (deficit de hormoni de creștere, hipotiroidismului, rahitism), boli cronice (aneme cronică, afecțiuni renale sau cardiovasculare), afecțiuni genetice cromozomiale sau afecțiuni nutriționale (malnutriție, deficit alimentar sau infecții). (5)

Somnul influențează creșterea în lungime a copilului datorită proceselor biologice ce se produc, reprezentând un sistem anabolic integrat. Acțiunea hormonului de creștere se intensifică în timpul nopții, implicit în timpul somnului. Aceste date sunt întărite și de un studiu publicat în jurnalul Sleep (2011). Conform acestuia, creșterea în lungime a copiilor este asociată cu creșterea duratei de somn pe timpul nopții. (6)
Bibliografie:
(1) Growth and development, link: http://kidshealth.org/parent/growth/growth/grow13m.html#cat162
(2) Using-the-who-growth-charts, link: http://www.orphannutrition.org/nutrition-best-practices/growth-charts/using-the-who-growth-charts/
(3) Average Height to Weight Chart - Babies to Teenagers, link: http://www.disabled-world.com/artman/publish/height-weight-teens.shtml
(4) Measuring a childs growth, link: http://www.who.int/childgrowth/training/module_b_measuring_growth.pdf
(5) Child growth and growth charts in the early years, link: http://www.rch.org.au/uploadedFiles/Main/Content/childgrowth/DoHA_backgroundreading_April2013%282%29%281%29.pdf
(6) Infant Growth in Length Follows Prolonged Sleep and Increased Naps, link: http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC3079944/
(7) http://www.who.int/childgrowth/standards/sft_lhfa_boys_p_0_13.pdf
(8) http://www.who.int/childgrowth/standards/sft_lhfa_girls_p_0_13.pdf
Alte articole:
Satisfăcut de serviciile pediatrului tău?
Recomandă un Medic
Secțiuni:
Îngrijirea copiilor

Totul despre îngrijirea copilului, in fiecare etapa a vieții sale: nou-născut, sugar, copil mic.

Alimentație

Alăptare, diversificare și principii de alimentație corectă a bebelușului și a copilului mic.

Somnul la copii

Despre fazele somnului la bebeluși, necesarul de somn și cum trebuie educat copilul pentru un somn fără probleme.

Dezvoltarea normală a copilului

Această secțiune răspunde la întrebarea: Bebelușul meu este normal din punct de vedere fizic și neurologic?

Educația copiilor

Informatii bazate pe surse oficiale si dovezi stiintifice privind modul in care trebuie sa te comporti cu copilul tau.

Ghiduri

Aici veti gasi o serie de scheme si liste ce contin cele mai importante recomandari privind ingrijirea si educatia copilului.

Afecțiuni întâlnite la copii

Informații complete despre cele mai frecvente boli ale bebelușilor și copiilor mici prezentate pe înțelesul părinților.

Articole recente:
Trimite(Share) pe Facebook
Mergi sus
Trimite linkul pe Whatsapp