Perimetrul cranian la bebeluș

Autor: Mancaș Mălina Actualizat la 25-02-2016, 124664 vizualizări
Perimetrul cranian la bebeluș

Perimetrul cranian (numit și circumferința capului sau circumferința fronto-occipitală) este un parametru utilizat de medici pentru aprecierea stării de sănătate și a dezvoltării normale a copilului. De obicei, perimetrul cranian se măsoară în primii 2 ani deoarece după închiderea fontanelelor acest parametru nu mai crește considerabil. Este un prim indicator al statusului neurologic, asigurând o vedere de ansamblu a dezvoltării creierului și a structurilor interne.

Cum se măsoară perimetrul cranian?

Perimetrul cranian la făt poate fi măsurat încă din timpul sarcinii, prin tehnica ultrasonografiei. Această metodă oferă informații privind sănătatea fătului, fiind utilă și pentru stabilirea stadiului sarcinii și pentru depistarea posibilelor anomalii congenitale.

Măsurarea circumferinței craniene este o tehnică rapidă, neinvazivă și nedureroasă pentru copil ce are scopul de a determina dacă dimensiunea capului bebelușului este prea mare sau prea mică. Se utilizează un centimetru de croitorie sau un dispozitiv special ce se plasează pe circumferința craniană, la nivelul proeminențelor oaselor frontale (deasupra sprâncenelor) și a protuberanței occipitale.

Medicul va monitoriza prin intermediul acestui parametru dezvoltarea corespunzătoare a bebelușului. Valoarea obținută va fi înregistrată și comparată cu valorile măsurate anterior și cu graficele de creștere standardizate, realizate de către Organizația Mondială a Sănătății.

Circumferința craniană normală la naștere

Nu există termen de circumferință craniană ideală, însă pentru un bebeluș născut la termen valoarea medie a circumferinței craniene conform graficelor de creștere este de 34 cm (± 2 cm).

Din timpul perioadei intrauterine dimensiunile craniofaciale și craniene se modifică sub influența mai multor factori, în special datorită presiunii exercitate de dezvoltarea creierului în interiorul cutiei craniene.

Din momentul nașterii bebelușii cresc destul de repede. O creștere redusă sau prea accentuată poate indica anumite afecțiuni. De aceea, medicul va examina periodic acest parametru, pe lângă lungimea și greutatea corpului. (5)

Modificarea perimetrului cranian

În primul an de viață are loc o creștere mai accentuată a perimetrului cranian.

Circumferința craniană este de aproximativ 36 cm la 3 luni, de 38 cm la 6 luni și de 40 cm la 1 an. Astfel, se observă o creștere rapidă în primele 6 luni și o creștere mai redusă în următoarele 6 luni.

Iată care este ritmul aproximativ de creștere al perimetrului cranian în primul an de viață al bebelușului:

  • lunile 0- 3  - perimetrul va crește cu 2 cm (0,6 cm pe lună);
  • lunile 3- 6 – perimetrul va crește cu 2 cm (0,6 cm pe lună);
  • lunile 6- 12 – perimetrul va crește cu 2 cm (0,3 cm pe lună).


În primele 6 luni circumferința craniană a bebelușului va măsura cu aproximativ 2 cm mai mult decât circumferința pieptului. În perioada 6-24 de luni aceste două valori vor fi aproximativ egale. (1)

Mai jos este prezentat tabelul de creștere ce prezintă intervalele perimetrului cranian în funcție de vârstă și sex, pentru primele 12 luni, conform graficelor realizate de către Organizația Mondială a Sănătății:


Vârsta (luni) Interval perimetrul cranian Băieți (cm) Interval perimetrul cranian Fete (cm)
Nou-născut 32.1 - 36.9 31.7 -36.1
1 35.1 - 39.5 34.3 -38.8
2 36.9 - 41.3 36.0 -40.5
3 38.3 - 42.7 37.2 -41.9
4 39.4 - 43.9 38.2-43.0
5 40.3 - 44.8 39.0-43.9
6 41.0 - 45.6 39.7-44.6
7 41.7 - 46.3 40.4-45.3
8 42.2 - 46.9 40.9-45.9
9 42.6 - 47.4 41.3-46.3
10 43.0 - 47.8 41.7-46.8
11 43.4 - 48.2 42.0-47.1
12 43.6 - 48.5 42.3 -47.5
Sursa: Organizația Mondială a Sănătății (2, 3)

Circumferința craniană a fost asociată cu factori genetici și de mediu, precum și cu factori anatomici. Deși este corelată cu dezvoltarea neuronală, trebuie ținut cont de faptul că influența factorilor prenatali cum ar fi reducerea dezvoltării fetale, malnutriția fetală și maternă, sarcina multiplă, greutatea la naștere sau genul influențează acest aspect. (5)

Dezvoltarea redusă a perimetrului cranian (sub valorile admise conform tabelului de mai sus), numită și microcefalie, este asociată cu o dezvoltare necorespunzătoare, infecții ale mamei în timpul sarcinii sau abuzul de substanțe, complicații la naștere sau anomalii cromozomiale. Un perimetru prea mare (peste valorile admise conform graficelor de creștere), sau macrocefalia, poate indica anumite probleme de sănătate cum ar fi hidrocefalia, adică o acumulare excesivă de fluid la nivelul ventriculilor cerebrali, dar poate avea drept cauză și o întârziere în dezvoltare sau anomalii cromozomiale. În ambele cazuri sunt necesare investigații medicale pentru stabilirea diagnosticului și a planului de tratament. (4)
Bibliografie:
(1) Normal growth and development, link: http://www.guidetochildcare.org/normal-growth-and-development.htm
(2)http://www.who.int/childgrowth/standards/second_set/sft_hcfa_boys_p_0_5.pdf?ua=1
(3) http://www.who.int/childgrowth/standards/second_set/sft_hcfa_girls_p_0_5.pdf?ua=1
(4) Child growth and growth charts in the early years, link: http://www.rch.org.au/uploadedFiles/Main/Content/childgrowth/DoHA_backgroundreading_April2013%282%29%281%29.pdf
(5) Head circumference growth curves in children 0 to 3 years of age. A new approach, link: http://www.scielo.org.co/scielo.php?pid=S0121-246X2014000200002&script=sci_arttext&tlng=en
Alte articole:
Satisfăcut de serviciile pediatrului tău?
Recomandă un Medic
Secțiuni:
Îngrijirea copiilor

Totul despre îngrijirea copilului, in fiecare etapa a vieții sale: nou-născut, sugar, copil mic.

Alimentație

Alăptare, diversificare și principii de alimentație corectă a bebelușului și a copilului mic.

Somnul la copii

Despre fazele somnului la bebeluși, necesarul de somn și cum trebuie educat copilul pentru un somn fără probleme.

Dezvoltarea normală a copilului

Această secțiune răspunde la întrebarea: Bebelușul meu este normal din punct de vedere fizic și neurologic?

Educația copiilor

Informatii bazate pe surse oficiale si dovezi stiintifice privind modul in care trebuie sa te comporti cu copilul tau.

Ghiduri

Aici veti gasi o serie de scheme si liste ce contin cele mai importante recomandari privind ingrijirea si educatia copilului.

Afecțiuni întâlnite la copii

Informații complete despre cele mai frecvente boli ale bebelușilor și copiilor mici prezentate pe înțelesul părinților.

Articole recente:
Trimite(Share) pe Facebook
Mergi sus
Trimite linkul pe Whatsapp