Herczeg Dorina - cabinet de psihologie

Herczeg Dorina - cabinet de psihologie

fără recomandări
1135 vizite
Locație: Bucuresti, Sos. Berceni, nr. 96, Monaco Towers, turnul A, etajul 3, ap. 306 , sector 4 [Arată în Google Maps]
Telefon: 0740024816
Program: Luni - vineri: 08:00 - 21:00 Sambata - duminica: 08:00 - 18:00
Cabinetul Individual de Psihologie Herczeg Dorina, este acreditat de Colegiul Psihologilor din România, cu cod de înregistrare 10B4215. Servicii oferite la cabinet: • Consiliere copii și adolescenți; • Consiliere parentală; • Consiliere adulți; • Consiliere de cuplu; • Logopedie; • Evaluare psihologică complexă a copiilor și adolescenților, orientare școlară și vocațională. Sunt licențiată pentru Platforma de Evaluare a Dezvoltarii 6-19 ani (PED b), instrument de evaluare acreditat de Colegiul Psihologilor din România. Organizez urmatoarele workshopuri în cadrul cabinetului: • Procesul Goulding SleepTalk® pentru copii, această metodă se aplică două minute pe seară și asigură o bună dezvoltarea a încrederii în sine a copilului și reducerea tulburărilor de comportament. Are efecte și în tratarea enurezisului, insomniilor, coșmarurilor, și altor simptome asociate anxietății. • Relaxare prin autohipnoză (Training autogen Schultz), o metodă care este utilizată în tratarea și ameliorarea simtomelor generate de stres. Are succes în tratarea hiperglicemiei, hipertensiunii, tulburărilor hormonale, dermatite, alergii, gastrita și altele. • Poți fi un om mai fericit! În acest workshop ne propunem să dezvoltăm stima de sine și să învățăm abilități de viață, cum ar fi: să poți să spui nu, să fii proactiv, să comunici asertiv, să negociezi și să iei decizii. • Atelier de dezvoltare a inteligenței emoționale și sociale la copii. Îi vom învăța pe cei mici să identifice și să-și exprime, într-un mod adecvat, nevoile și sentimentele care sunt trăite cu mare intensitate înca de la vârste mici. • Poți fi un părinte mai bun! În acest workshop veți învăța să reduceți tensiunile, să eliminați blocajele în comunicare, să stabiliți limite și să creați un mediu mai predictibil pentru dumneavoastră și copii. Dorina Herczeg, psiholog Am o experiență de peste 20 de ani în lucrul cu copii, părinți și cadre didactice. Am început să lucrez cu copii după primul an de facultate. Am avut ocazia să fac stagiul de practică într-un centru pentru copii cu nevoi speciale, înființat la începutul anilor 90. A fost o experiență formatoare pentru mine, am văzut copii cu o capacitate uimitoare de a-și trăi viața frumos în niște limite pe care marea majoritate a oamenilor le-ar trăi frustrante și devastatoare. Cred că am învățat în cei trei ani cât am lucrat cu acei copii și părinții lor mai mult decât am învățat în facultate. De atunci mă bucur în fiecare zi să fiu alături de clienții mei, mai mari sau mai mici, în evoluția lor spre o viață mai bună. Sunt preocupată mereu de dezvoltarea mea profesională, am urmat diverse cursuri în ultimi ani, cu excepția a doi ani în care am învățat să fiu părinte alături de fiica mea. Ultimele cursuri de perfecționare au fost: • Workshop - Procesul Goulding Sleeptalk pentru Copii cu Joane Goulding, organizat de Institutul Goulding și Asociația Româna de Hipnoză; • Workshop - Inducții instant cu Sean Michael Andrws, organizat de Asociația Româna de Hipnoză; • Teorie aplicată în psihoterapie integrativă cu Ken si Joanna Evans, organizator: Institutul Român de Psihoterapie Integrativă; • Autohipnoză – antrenament autogen Schultz cu Gabriela Hum-Ursachi, organizat de Asociația de Psihoterapie Pozitivă; • Workshop – Peer Related Education Supporting Tools, organizat de Institutul de Științe ale Educației București; • Intervenții validate științific în depresie la copii și adolescenți, organizat de Asociația de Psihologie a Copilului și Adolescentului din România și Colegiul Psihologilor din România.
Recomandă
Recomandă acest cabinet

Dați o notă și scrieți câteva cuvinte despre experiența dvs pozitivă legată de acest cabinet.

Toate campurile sunt obligatorii.
Penalizăm cabinetele cu autorecomandări!

Trimite(Share) pe Facebook
Mergi sus
Trimite linkul pe Whatsapp