Tratarea copilului acasǎ – trusa medicalǎ a pǎrinţilor

Pentru a diminua simptomele anumitor afecţiuni mai frecvente şi care nu pun neapǎrat în pericol viaţa copilului, părinţii pot apela la administrarea de medicamente ce se pot elibera fără prescripţie medicală.

Cu toate acestea, din cauza posibilei apariţii a anumitor reacţii adverse neplǎcute şi chiar periculoase, înainte de a oferi copilului un anumit tratament, trebuie avute în vedere câteva principii: verificarea datei de expirare şi păstrarea medicamentelor în spaţii răcoroase, uscate, departe de copii.

De asemenea, trebuie să se ţină cont şi de:

• numele şi scopul administrǎrii medicaţiei;
• durata tratamentului şi dozele corespunzǎtoare;
• modul de administrare;
• instrucţiuni speciale (interacţiuni cu alte medicamente sau cu alimente) ;
• posibilele efecte adverse;
• cum se gestioneazǎ omiterea unei doze.

Nu în ultimul rând, dacǎ este cazul, trebuie urmǎrite îndeaproape indicaţiile medicului. Un medicament prescris poate ameliora relativ rapid simptomele, însǎ, dacǎ acesta este întrerupt brusc, boala poate reapǎrea.

În egalǎ mǎsurǎ, este indicat sfatul medical atât premergǎtor începerii oricǎrui tratament fǎrǎ prescripţie medicalǎ, cât şi în situaţii precum:

• exacerbarea simptomelor;
• dificultatea de a înţelege simptomele copilului;
• existenţa unor tulburǎri de lungǎ duratǎ pentru care deja a fost prescris un anumit tratament. [1], [2], [3], [4]

Simptome ce pot fi ameliorate

Cele mai frecvente simptome ce pot fi ameliorate prin administrarea de medicamente pentru care nu este necesarǎ prescripţie medicalǎ sunt: durerea, febra, rinoreea (scurgerile nazale), tusea, mâncărimile provocate de alergii şi tulburările digestive. La copii, înainte de a se stabili doza necesarǎ tratǎrii unor afecţiuni, este nevoie sa se cunoascǎ greutatea şi vârsta.

Durerea

Poate fi tratată sau ameliorată prin administrarea de paracetamol sau ibuprofen. Atât paracetamolul, cât şi ibuprofenul au ca indicaţii principale: durerile de cap, durerile generalizate sau febra. Astfel, ar putea fi alese şi pentru a trata durerile secundare loviturilor sau apǎrute consecutiv administrǎrii unor vaccinuri sau injecţii. Consumate pe durate mari de timp, acestea pot determina reacţii adverse foarte severe.

Febra

La rândul ei, febra poate fi redusă prin administrarea de paracetamol, la interval de 4-6 ore, sau de ibuprofen, la interval de 6-8 ore. În general, este contraindicatǎ administrarea de ibuprofen la copiii mai mici de 6 luni. Pentru reducerea febrei la adulţi, poate fi administrată aspirina, însă, în cazul copiilor, din cauza efectelor adverse grave ce pot apǎrea (sindrom Reye), aceasta nu este indicatǎ decât la recomandarea medicului. Câteva dintre semnele şi simptomele cele mai importante ale sindromului Reye sunt: greaţa, vǎrsǎturile, oboseala extremǎ, toate acestea culminând cu starea comatoasǎ.

Tusea

Antitusivele acţioneazǎ prin intermediul a douǎ mecanisme principale: reducerea cantitǎţii de mucus de la nivelul cǎilor respiratorii sau oprirea propriu-zisǎ a reflexului de tuse. La nou-nǎscuţi sau la copiii cu vârste mai mici de 3 ani trebuie administrate cu prudenţǎ din cauzǎ cǎ nu s-au dovedit a fi eficiente, chiar putând cauza reacţii adverse periculoase. 

Nasul înfundat/mucii

Decongestionantele nazale au rolul de a opri rinoreea (scurgerile nazale). Se pot utiliza spray-uri ce conţin corticosteroizi sau derivaţi ai catecolaminelor (pseudoefedrina, oximetazolina sau fenilefrina). Trebuie avut în vedere cǎ existǎ un risc de reapariţie a simptomelor dacǎ se utilizeazǎ pentru mai mult de 3-5 zile şi, trebuie monitorizata în permanenţǎ starea de sanatate a copilului pe parcursul tratamentului cu acestea, deoarece simptomele se pot înrǎutǎţi. Ca alternative se pot folosi soluţiile saline, administrându-se 2-3 picǎturi/narǎ.

Durerile în gât

Inflamarea mucoasei faringelui sau a amigdalelor poate determina dureri la nivelul gâtului, cunoscute popular sub denumirea de „roşu în gât”. Cu privire la reducerea durerilor în gât se pot utiliza: diclonina, fenolul, paracetamolul, ibuprofenul sau, în cazuri mai rare, naproxenul. De cele mai multe ori se recomandǎ comprimate de supt cu substanţe active, însǎ este necesarǎ atenţie sporitǎ la copiii mici pentru a nu se îneca.

Alergiile

Pentru tratarea acestora se pot utiliza antihistaminicele. Unele dintre acestea pot determina somnolenţǎ şi, implicit, afecta procesul de învǎţare. Din aceastǎ categorie fac parte: difenhidramina, clorfeniramina, bromfeniramina, clemastina. Pentru a preveni astfel de situaţii, este de preferat sǎ se administreze antihistaminice ce nu au printre reacţiile adverse somnolenţa: loratadina, fexofenadina, cetirizina.

Tulburǎrile digestive

Diareea
La copil, ca şi în cazul adulţilor, diareea este, de cele mai multe ori ori, benignǎ, fǎrǎ a necesita niciun fel de medicaţie. În cazul copiilor foarte mici, deshidratarea severǎ poate surveni atunci când diareea dureazǎ mai multe de 1-2 zile. Unul dintre cele mai frecvente antidiareice este loperamidul. Acesta nu este indicat copiilor cu vârstǎ mai micǎ de 2 ani. De asemenea, se va administra numai în cazul diareilor osmotice. Rolul lui este de a reduce peristaltica intestinalǎ. Trebuie menţionat cǎ poate înrǎutǎţi efectele diareei produsǎ de infecţii.
Formele uşoare de diaree pot fi tratate şi cu bismut. În diareile severe este necesarǎ începerea administrǎrii fluidelor de rehidratare. Subsalicilatul de bismut, un medicament care poate ameliora simptomele de greaţǎ, vǎrsǎturi sau diaree nu se recomandǎ a se administra copiilor sub 19 ani, demonstrându-se cǎ, asemenea aspirinei, poate creşte riscul de apariţie a sindromului Reye.

Vǎrsǎturile
În vederea reducerii simptomelor şi prevenirii apariţiei complicaţiilor legate de deshidratarea severǎ secundară vărsăturilor se pot administra fluide de rehidratare. Pentru a rezolva starea de vomǎ provocatǎ de rǎul de mişcare se poate recurge la administrarea de dimenhidrinat sau meclizinǎ.

Constipaţia
Laxativele pot fi o opţiune, însǎ trebuie avut în vedere cǎ unele pot fi prea puternice pentru copii. Se prezintǎ sub formǎ de supozitoare sau clisme. Dintre cele mai folosite medicamente cu proprietǎţi laxative se pot aminti: supozitoarele cu glicerinǎ, citratul de magneziu, hidroxidul de magneziu, psyllium, senna, metilceluloza, uleiul de castor sau fosfatul de sodiu.

Erupţiile cutanate şi mâncǎrimea

Existǎ mai multe variante la care se poate apela pentru ameliorarea simptomelor din cadrul alergiilor cutanate. O variantǎ ar fi antihistaminice orale deja prezentate. Crema cu hidrocortizon (1%) sau soluţiile ce conţin calaminǎ reprezintǎ o alternativǎ. Sunt indicate atunci când simptomele apar secundar muşcǎturilor de insecte sau eczemelor. Pot fi folosite şi cremele sau loţiunile antifungice precum sunt cele pe bazǎ de: nistatin, miconazol sau clotrimazol.

Rǎni, taieturi, zgârieturi

Pentru a preveni şi a controla infecţiile, pe lângă tratamentul local al rănii, se pot utiliza unguente cu antibiotic. [1], [2], [4], [5], [6]

Medicamente ce pot fi administrate fǎrǎ prescripţie medicalǎ

La copii, majoritatea medicamentelor se administreazǎ în funcţie de greutate şi, apoi, de vârstǎ. Un aspect important este acela al urmǎririi dacǎ respectivul medicament:

• este optim pentru a fi administrat copiilor sub 6 ani;
• dacǎ interacţioneazǎ cu alte tratamente pe care acesta este posibil sǎ le fi primit de la medicul pediatru sau medicul de familie şi
• dacǎ nu complicǎ o afecţiune subiacentǎ.

Pǎrinţii trebuie sǎ apeleze la medicul de familie sau la medicul pediatru imediat ce se constatǎ apariţia vǎrsǎturilor sau a erupţiilor cutanate dupǎ administrarea unui anumit medicament.

Medicamentele se prezintǎ sub diverse forme: comprimate, capsule, soluţii, drajeuri, supozitoare. Soluţiile au incluse cǎniţe, linguriţe sau seringi pentru a-i ajuta pe pǎrinţi sǎ dozeze în mod corespunzǎtor medicamentul. Indicaţia principalǎ este aceea de a nu se folosi linguriţe de bucǎtǎrie, întrucât gramajul acestora poate varia foarte mult (2-10 ml) şi, astfel, doza necesarǎ din respectivul medicament sǎ fie prea micǎ sau exagerat de crescutǎ.

Dacǎ se doreşte administrarea medicaţiei cu lapte sau formule de lapte, tratamentul trebuie amestecat iniţial cu o cantitate micǎ de lichid, restul hranei oferindu-i-se copilului în mod normal. Uneori, din cauza unor potenţiale riscuri, cum ar fi iritarea mucoasei gastrice, sau pentru o mai bunǎ absorbţie, chiar se sugereazǎ ca unele medicamente sǎ fie luate împreunǎ cu alimentele.

De asemenea, administrarea medicamentelor trebuie sǎ se facǎ într-o încǎpere suficient de bine luminatǎ, altfel existând riscul de a se oferi medicamente greşite sau doze necorespunzǎtoare. Este foarte important, mai ales în cazul copiilor mai mari, sǎ nu fie lǎsaţi sǎ ia singuri medicaţia. În plus, medicii recomandǎ ca la copiii foarte mici sǎ se evite administrarea unor tratamente care curpind mai multe substanţe active pentru reducerea simptomelor, întrucât reacţiile adverse ale diverselor substanţe se pot cumula, afectând suplimentar starea de sǎnǎtate a copilului. În egalǎ mǎsurǎ, trebuie discutat cu medicul curant sau farmacistul despre medicaţia, vitaminele, suplimentele alimentare,  pe care copilul le ia deja, pentru a vedea dacǎ se pot combina corespunzǎtor.

O altǎ observaţie este legatǎ de faptul cǎ medicamentele nu trebuie numite „bomboane”, întrucât existǎ riscul ca, involuntar, copilul sǎ le considere astfel şi sǎ consume mai multe decât ar trebui. Depozitarea lor se va face în locuri sigure, cu închiderea corespunzǎtoare flacoanelor sau cutiilor.

Dacǎ pe prospect apare scris cǎ respectivul medicament nu se recomandǎ administrǎriii copilului sub 12 ani, atunci trebuie vorbit cu medicul dacǎ este în regulǎ sǎ fie dat acestei categorii de vârstǎ şi care este doza necesarǎ.

În continuarea articolului, vor fi prezentate cele mai frecvente medicamente care se pot achiziţiona fără prescripţie medicală.

Paracetamol

Febra şi durerile sunt principalele simptome care pot fi tratate cu paracetamol. Trebuie avut în vedere cǎ la dozele non-toxice, nu are acţiune antiinflamatoare. De asemenea, nu prezintǎ reacţii adverse dacǎ se administreazǎ dozele obişnuite fiecǎrei categorii de vârstǎ. În cazul administrǎrii unor doze crescute, apar efectele hepatice toxice, ce pot fi fatale. Astfel, creşterea dozelor se va face doar la recomandarea medicului, în cazuri de febrǎ extremǎ. Nu ar trebui administrat copiilor sub 2 luni. Pentru copii, paracetamolul se poate prezenta sub formǎ lichidǎ, masticabilǎ sau de supozitor. Concentraţia maximǎ de paracetamol care se gǎseşte în supozitoare este de 320 de mg, iar în soluţie aceasta este de 160 mg/5ml soluţie. Se va administra la fiecare 4 ore. În continuare, vor fi prezentate dozele ce pot fi administrate copiilor în funcţie de greutatea acestora:

Copiilor peste 12 ani li se pot administra 2 comprimate de paracetamol a câte 325 mg de maximum 6 ori pe zi.

Ibuprofen

Niciodatǎ nu se va administra ibuprofen bebeluşilor sub 6 luni fǎrǎ a se discuta, în prealabil, cu medicul. Se recomandǎ a se apela la ibuprofen atunci când: copilul prezintǎ febrǎ înaltǎ ce nu rǎspunde la paracetamol, se urmǎreşte controlul durerilor şi reducerea inflamaţiilor. Tulburǎrile digestive reprezintǎ, poate, cel mai frecvent efect advers al ibuprofenului.
Sfatul medical trebuie cerut dacǎ existǎ deja un diagnostic de: astm, afecţiuni renale, ulcere gastrice sau alte boli cronice. Niciodatǎ nu se va efectua o asociere între ibuprofen, paracetamol sau alte medicamente utile în reducerea durerilor şi a febrei farǎ a primi, în prealabil, acordul medicului curant. Ibuprofenul are ca formǎ de administrare: drajeuri pentru copii, lichid (sirop) pentru sugari sau tablete masticabile pentru copiii mai mari. Se va administra o datǎ la 6-8 ore. În continuare vor fi prezentate dozele de ibuprofen în funcţie de greutate:

Antihistiminicele

Antihistaminicile sunt utile pentru a trata: rinoreea provocatǎ de alergii, iritaţia conjuctivalǎ, strǎnutul sau mâncǎrimile determinate de vǎrsatul de vânt, muşcǎturile de insecte sau alte alergii. Nu sunt recomandate copiilor sub 2 ani.
Dintre antihistaminicele cunoscute, vom alege pentru exemplificare difenhidramina. Se va administra o dozǎ la 4 ore din acest medicament. Dintre efectele adverse pe care le poate determina, cele mai importante sunt: somnolenţa, agitaţia şi insomnia. În continuare sunt prezentate dozele de difenhidraminǎ în funcţie de greutatea copilului:

Dupǎ vârsta de 12 ani, se poate administra doza pentru adulţi (25 de mg), semnificând 1-2 tablete la 4-6 ore.

Aspirina

Este de preferat ca la copiii sub 19 ani aspirina sǎ nu se administreze niciodatǎ farǎ indicaţia medicului. Aspirina poate determina un efect advers foarte serios, ce poartǎ denumirea de sindrom Raye, şi care este asociat cu administrarea aspirinei în cadrul unor simptome provocate de infecţiile virale (vǎrsat de vânt, gripǎ). Sindromul Reye este o afecţiune rarǎ ce poate cauza leziuni hepatice şi cerebrale ireversibile.

Antitusivele

Asociaţia Americanǎ de Pediatrie nu recomandǎ medicaţia pentru tuse copiilor sub 6 ani. Astfel, aceasta trebuie administratǎ cu precauţie la acest segment de vârstǎ. În categoria antitusivelor intrǎ: dextrometorfanul, antihistaminicele şi decongestionantele. În situaţia în care copilul primeşte deja medicaţie pentru tratarea alergiilor, este de evitat asocierea unui antitusiv. Forma de prezentare cea mai comunǎ este cea de sirop, cu administrare la 12 ore. Dintre efectele adverse cele mai comune se pot preciza: somnolenţa uşoarǎ, greaţa, ameţeala. Dozele se stabilesc în funcţie de vârsta copilului.

Întotdeauna se ţine cont de faptul cǎ dextrometorfanul are potenţial narcotic. Întrucât siropul provoacǎ stare de greaţǎ, pentru efectul narcotic se utilizeazǎ, de obicei, tabletele. Doza optimǎ este de 15-20 mg. Un consum mai mare de 360 mg determinǎ reacţii adverse precum: halucinaţii, tulburǎri de mers sau experienţe disociative. Alte manifestǎri care se pot întâlni odatǎ cu supradozarea medicamentului sunt: confuzia, tulburǎrile de judecatǎ, vedere înceţoşatǎ, ameţeala, stǎrile paranoide, transpiraţiile excesive, tulburǎrile de vorbire, greaţa, vǎrsǎturile, creşterile tensionale, durerile de cap, letargia, amorţeala degetelor sau a membrelor, starea de iritabilitate şi pierderea conştienţei, convulsiile, afectarea cerebralǎ şi, în final, decesul.

În caz de otrǎvire prin supradozǎ de medicamente se va apela imediat la serviciul unic de urgenţǎ, 112. Printre semnele şi simptomele care se asociazǎ acestor situaţii se numǎrǎ: leşinul şi absenţa responsivitǎţii; tulburǎrile respiratorii, convulsiile, comportamentul bizar. Odinioarǎ se recomanda administrarea de sirop de ipecac sau alte antivomitive, însǎ forurile medicale internaţionale nu mai agreeazǎ aceastǎ procedurǎ.

Administrarea tratamentului şi terapii alternative

În cazul în care apare rezistenţǎ din partea copilului la administrarea tratamentului, pǎrinţii pot apela la urmǎtoarele strategii:

• dacǎ medicul permite, medicamentul ar putea fi pǎstrat la frigider, gustul neplăcut al acestuia alterându-se;
• se poate amesteca cu o cantitate scǎzutǎ de lichid sau hranǎ (de precizat cǎ niciodatǎ nu se va dizolva întregul medicament în biberon, din cauza faptului cǎ întotdeauna copilul va consuma o cantitate mai micǎ decât i se oferǎ, rezultând, în acest mod, şi o cantitate mai micǎ de medicament care sǎ fie absorbitǎ);
• dacǎ se foloseşte o seringǎ pentru administrarea tratamentului, aceasta trebuie direcţionată spre obrajii copilului şi administrate cantitǎţi mici;
• pentru ameliorarea gustului, se pot utiliza medicamente cu diverse arome pentru a le face mai bune şi a creşte complianţa la tratament.

Nu este de omis nici faptul cǎ pǎrinţii trebuie sǎ fie foarte vigilenţi în a observa apariţia reacţiilor alergice (urticarie, erupţii cutanate, vǎrsǎturi, diaree) şi de a apela imediat medicul sau farmacistul. Dacǎ apar simptome precum dificultǎţile de înghiţire sau de respiraţie, trebuie sǎ se apeleze imediat numǎrul unic de urgenţǎ, 112.

Existǎ şi alternative la medicaţie sau care, la indicaţia medicului, se poate administra concomitent cu medicaţia eliberatǎ fǎrǎ prescripţie medicalǎ. Astfel:
1. în cazul nasului înfundat se pot folosi soluţii saline (2-3 picǎturi/narǎ);
2. în caz de tuse şi în funcţie de segmentul de vârstǎ:
a) 3 luni-1 an, se pot utiliza lichide cǎlduţe (suc, apǎ) : 5-15 ml de 4 ori pe zi, fiind indicat sǎ se evite mierea de albine, din cauza riscului de botulism;
b) copil mai mare de 1 an, se pot administra 2-5 ml de miere;
c) dacǎ apar spasme provocate de tuse, se vor folosi aburi calzi.
3. consum crescut de lichide (apǎ, sucuri) pentru a combate deshidratarea secundarǎ unor fenomene precum: voma, diareea, transpiraţiile profuze;
4. prezenţa în camera copilului şi utilizarea unui umidificator care sǎ-l ajute la ameliorarea secreţiilor mucoase.
5. odihnǎ suficientǎ pentru refacerea organismului.

Pentru a sintetiza cele prezentate legate de afecţiunile şi tratamentul oferit copiilor, este bine sǎ fie subliniate câteva sugestii pentru pǎrinţi:

• sǎ evite sǎ punǎ singuri copilului diagnosticul de boalǎ;
• sǎ nu utilizeze ceea ce a rǎmas din medicaţie;
• sǎ nu foloseascǎ medicaţia prescrisǎ pentru altcineva (copil sau adult);
• sǎ nu ofere copilului medicaţie destinatǎ adulţilor;
• sǎ nu administreze mai multe medicamente ce conţin aceeaşi substanţǎ activǎ;
• sǎ observe orice modificǎri apǎrute pe blistere sau flacoane sau consecutiv administrării medicamentelor. [1], [3], [4], [5-10]

Trusa de prim-ajutor

Alǎturi de medicaţia ce se poate elibera fǎrǎ prescripţie medicalǎ, trusa de prim-ajutor este recomandabil sǎ existe în orice casǎ şi sǎ fie disponibilǎ oricând familia pleacǎ în vacanţǎ. În aceasta trebuie sǎ existe:

• un manual de prim-ajutor (ce ar trebui parcurs odată cu achiziţionarea trusei);
• comprese sterile de diferite dimensiuni;
• banda adezivǎ;
• bandaje elastice;
• bandaje triunghiulare;
• atele;
• serveţele antiseptice;
• sǎpun;
• creme cu antibiotic;
• soluţii antiseptice (apǎ oxigenatǎ, alcool sanitar, betadinǎ);
• cremǎ cu hidrocortizon (1%);
• ibuprofen, paracetamol si alte medicamente posibil necesare (mai ales atunci când se doreşte sǎ se plece într-o cǎlǎtorie);
• pensetǎ (de preferat medicinalǎ);
• foarfece ascuţite;
• ace de siguranţǎ;
• pungi de gheaţǎ;
• loţiuni cu calaminǎ (împotriva alergiilor cutanate);
• soluţie salinǎ oftalmicǎ menitǎ a fi folosită pentru iritaţiile conjunctivale;
• termometru;
• pastă de dinţi, periuţă de dinţi şi orice alte ustensile destinate îngrijirii orale;
• mǎnuşi medicinale (cel puţin 2 perechi);
• pǎturǎ;
• piesǎ bucalǎ necesarǎ resuscitǎrii cardiopulmonare;
• saci de plastic în care sǎ fie aruncate materialele contaminate.

Depozitarea trusei medicale trebuie sǎ se facǎ în spaţii ce nu sunt accesibile copiilor, dar, în permanenţǎ la îndemâna părinţilor. De asemenea, locurile alese trebuie sǎ fie ferite de razele soarelui sau de cǎldura directǎ. Părinții trebuie să verifice periodic trusa pentru a înlocui materialele care lipsesc sau medicamentele expirate. [11], [12]