Hipermobilitatea articulară la copii

Copiii cu hipermobilitate articulară sunt foarte flexibili și pot ajunge în poziții ale corpului care depășesesc aria de mișcare normală a unei articulații. Acestea sunt posibile pentru că articulațiile lor sunt foarte mobile.

Hipermobilitatea articulară sau hiperlaxitatea, cum mai este numită de unii autori, este destul de frecventă în copilărie. O analiză a literaturii de specialitate privind prevalența acestei trăsături fiziologice la copii sugerează că între 8% și 39% dintre școlari au această trăsătură, fetițele fiind mult mai mobile decât băieții. De asemenea, s-a observat și o diferență în ceea ce privește rasele: copiii asiatici au în general o hipermobilitate mai accentuată decât cei caucazieni. (1)

Este utilizat termenul de „hipermobilitate articulară generalizată” atunci când mai multe articulații au o flexibilitate foarte mare. (5)

Hipermobilitate articulară – între normalitate și patologie

Este important să facem distincția între hipermobilitatea articulară ca trăsătură fiziologică, non-patologică (fără simptome și probleme de sănătate asociate) și afecțiunile în care hipermobilitatea articulară este un fenomen patologic, o consecință a afectării țesuturilor conjunctive care este însoțită de semne și simptome la nivelul sistemului musculo-scheletal: sindromul hipermobilității articulare și sindroamele Marfan și Ehlers–Danlos.


Cert este că un copil cu hipermobilitate articulară nu are implicit și sindromul hipermobilității articulare sau alte sindroame genetice precum cele menționate mai sus. (1), (2)

Măsurarea hipermobilității articulare se face cu scorul Beighton. Este vorba de un test de screening, prin care se evaluează flexibilitatea articulaţiilor prin acordarea câte unui punct pentru fiecare dintre următoarele mișcări/poziții pe care copilul le face cu ușurință:

• degetul mare poate fi lipit de braț (este îndoit spre încheietura mâinii);
• poate atinge podeaua cu palmele stând aplecat și cu picioarele întinse;
• când întinde brațele, respectiv picioarele, acestea se îndoaie dincolo de o linie dreaptă;
• degetul mic poate fi extins spre înapoi, cu 90 de grade.

Când hipermobilitatea articulară se însoțește de simptome, poate fi suspectată prezența sindromului hipermobilității articulare: durere cronică la nivelul articulațiilor; durere de spate, subluxația sau dislocarea articulației, traumatisme la nivelul țesuturilor moi. (1)

Pentru diagnosticul sindromului hipermobilității articulare se utilizează criteriile Beighton, care presupun următoarele aspecte:

Criterii majore:
1.Scor Beighton mai mare sau egal cu 4;
2.Durere la nivelul articulațiilor mai mult 3 luni, mai mult de 4 articulații afectate.
Criterii minore:
1.Scor Beighton de 1-3
2.Durere la nivelul a 1-3 articulații
3.Istoric de dislocare de articulației
4.Leziuni ale țesuturilor moi (mai mult de 3)
5.Semne clinice ale sindromului Marfan
6.Striații ale pielii, hiperextensibilitate
7.Laxitate la nivelul pleoapelor
8.Istoric de vene varicoase, hernie, prolaps visceral

Diagnosticul de sindrom al hipermobilității articulare se pune dacă:

• ambele criterii majore sunt îndeplinite sau
• 1 criteriu major și 2 minore sunt îndeplinite sau
• 4 criterii minore sunt îndeplinite. (1)

Care sunt cauzele hipermobilității articulare?

Gradul de flexibilitate a țesuturilor conjunctive este determinat genetic, de aceea un copil cu hipermobilitate articulară are de cele mai multe ori un părinte sau o rudă apropiată cu aceeași trăsătură. Se consideră că genele implicate în producția de colagen (proteina care conferă fermitate ligamentelor și tendoanelor) ar fi sursa acestei trăsături.

La copii, transmiterea ereditară este principala cauză a hipermobilității articulare. La adulți, poate apărea și o hipermobilitate dobândită, în urma unor accidentări sau a exercițiilor menite să facă articulațiile mai flexibile (este cazul gimnaștilor, balerinelor, sportivilor etc). (3), (4)

Ce efecte are hipermobilitatea articulară la bebeluși și copii?

La bebeluși

Nou-născuții cu hipermobilitate își țin mâinile și picioarele extinse în lateral la nivel maxim, fiind absentă tensiunea normală de la nivelul articulațiilor șoldurilor și genunchilor.

După câteva săptămâni, în general bebelușii devin mult mai activi, încep să lovească din picioare și să le ridice la nivelul capului, dar un copil cu hipermobilitate și tonus muscular scăzut este de obicei mai puțin activ, iar lipsa activității îl împiedică să își dezvolte suficient musculatura, care să îl susțină în următoarele etape de dezvoltare motrică.

Este posibil ca unui bebeluș hipermobil să nu îi placă atunci când este așezat pe burtică, de aceea poate să plângă, să protesteze și să învețe să se întoarcă pe o parte atunci când este așezat astfel.

 

Un bebeluș cu hipermobilitate articulară învață mult mai târziu să stea în fund fără ajutor (la vârsta de aproximativ 8-10 luni), iar unii copii, când se așează singuri, pot sta în poziția „W”(cu fundul așezat între picioarele flexate, cu genunchii în față și tălpile spre spate). De asemenea, este întârziat și mersul de-a bușilea sau e posibil să sară peste această etapă, deplasându-se în schimb cu ajutorul fundului. Așezat pe burtică, bebelușul își flexează foarte mult spatele când se ridică în palme, ceea ce împreună cu abducția coapselor mai mult decât este necesar, face dificilă ridicarea în cele patru membre.

Totodată, cu copil cu hipermobilitate generalizată se ridică cu întârziere în picioare și de obicei învață să meargă în jurul vârstei de 18 luni. Dacă nu sunt asociate alte probleme de sănătate, copiii hipermobili învață singuri să meargă, însă dacă întârzie dincolo de 20 de luni, este indicat să consultați medicul.

Chiar și după ce capătă experiență în mers, căderile pot fi frecvente la copiii cu hipermobilitate. (5), (6)

La copii

Atunci când stau lungiți, așezați în fund sau în picioare, tendința celor mici e de a sta cu picioarele orientate spre exterior, ceea ce în timp duce la o încordare (rigidizare) a mușchilor picioarelor și a zonei lombare. Pe termen lung controlul motor poate fi afectat, iar copilul să aibă dureri de spate și genunchi/picioare.

De asemenea, și postura spatelui poate fi afectată, copiii având tendința de a rotunji spatele și flexa gâtul spre înainte atunci când stau așezați. Din cauza rigidizării mușchilor, pentru unii copii poate fi incomod să țină picioare întinse înainte când stau așezați, să stea picior peste picior sau să stea cu spatele drept atunci când sunt așezați.

Copiii hipermobili sunt mai predispuși la luxații, dislocări sau traumatisme ale articulațiilor, pentru că laxitatea ligamentelor le face mult mai vulnerabile la accidentări. Dacă hipermobilitatea se asociază cu o slăbiciune a mușchilor și cu o slabă coordonare motorie, copiii se pot confrunta cu dureri și oboseală. Pentru a ameliora durerea de la nivelul articulațiilor și mușchilor, este necesară creșterea flexibilității mușchilor rigidizați, întărirea mușchilor slabi și îmbunătățirea coordonării motrice.

De asemenea, hipermobilitatea articulară generalizată poate fi asociată cu o serie de  probleme:

• enurezis (udarea patului noaptea) sau probleme cu vezica urinară;
• presiune arterială scăzută;
• tendința de învinețire mai rapidă;
• dureri cronice;
• oboseală;
• reflux esofagian. (4), (5)

Gestionarea hipermobilității articulare la copii

Gestionarea hipermobilității copiilor se face prin exerciții fizice, menite să mențină mușchii antrenați, flexibili și suficient de puternici pentru a susține articulațiile. Condiția fizică optimă a mușchilor și articulațiilor este necesară și pentru a transforma hipermobilitatea articulară într-un avantaj, cum e cazul balerinilor sau sportivilor la care este importantă flexibilitatea articulară.

Exerciții pe care copiii ar trebui să le realizeze zilnic:

• exerciții de stretching (întindere musculară) pentru îmbunătățirea flexibilității mușchilor gâtului, zonei lombare și șoldurilor (Important! Aceste exerciții trebuie să vizeze mușchii tensionați, nu să suprasolicite articulațiile care sunt deja laxe.);
• exerciții pentru îmbunătățirea posturii și întărirea mușchilor trunchiului, din poziția așezat sau stând în picioare (exemplu: copilul așezat pe un scaun, întinde câte un picior în față și îl menține ridicat ușor timp de 5 secunde; stând în picioare, menține brațelor întinse în față la înălțimea umerilor timp de 20 de secunde);
• exerciții pentru dezvoltarea echilibrului (exemplu: statul într-un picior timp de câteva secunde, fie cu menținerea lui în aer, fie cu așezarea pe o minge care trebuie menținută stabilă). (7)

Dacă cei mici au dureri la nivelul articulațiilor, activități precum înotul sau mersul pe bicicletă sunt potrivite pentru că nu pun presiune pe ele, însă sunt de evitat sporturile care necesită sărituri sau alergarea pe suprafețe dure. (8)