Cum le vorbim copiilor supraponderali despre greutate și imagine corporală?

Greutatea corporală constituie un subiect extrem de delicat, nu doar în cazul adulților, dar mai ales pentru copii și adolescenți. În prezent au prins contur două paradigme cu privire la greutatea copiilor, care pot fi confundate cu ușurință de copii și părinți deopotrivă:

• rolul unei greutăți sănătoase pentru creșterea și dezvoltarea armonioasă a acestora și preîntâmpinarea afecțiunilor asociate cu excesul ponderal;
• importanța și presiunea socială nejustificată în legătura cu aspectul fizic și implicit greutatea corporală, care devin tot mai pregnante și la copii, respectiv la vârsta adolescenței.

Astfel părinților le revine responsabilitatea de a-i îndruma pe copii spre construirea unei relații sănătoase cu alimentele, respectiv a unei imagini corporale nealterate de prejudecățile proprii sau ale celor din jur.

De ce este importantă o astfel de conversație?

Pericolele obezității

Obezitatea infantilă reprezintă o problemă serioasă de sănătate care atrage după sine multiple afecțiuni cronice care până acum erau specifice adulților: boli cardiovasculare, diabet zaharat tip 2, hipertensiune arterială, afecțiuni hepato-biliare, apnee în somn și diverse afecțiuni osteo-articulare. (1)

Potrivit unor statistici publicate în jurnalul științific Pediatric Obesity (2016) se estimează că până în anul 2025, 268 milioane de copii cu vârste cuprinse între 5-17 ani vor suferi de suprapondere, iar dintre aceștia 91 milioane vor avea obezitate. (2) Aceste previziuni sumbre presupun și o majorare a frecvenței comorbidităților asociate cu obezitatea:

• scăderea toleranței la glucoză (12 milioane copii),
• diabet zaharat tip 2 (4 milioane),
• hipertensiune arterială (27 milioane)
• steatoză hepatică (38 milioane).

Bullying-ul asupra copiilor cu exces ponderal

Fenomenul de bullying în rândul copiilor și adolescenților a căpătat proporții îngrijorătoare. Unul dintre motivele principale de tachinare și bullying, mai ales în școli, îl constituie greutatea corporală. Probabilitatea de a fi persecutați verbal, relațional și fizic a copiilor cu probleme de greutate crește concomitent cu indicele de masă corporală în cazul adolescenților, fiind mai predispuși și vulnerabili la stigmatizare și ostracizare, care presupun consecințe negative pe termen scurt și lung asupra psihicului, stimă scăzută de sine, tulburări de comportament alimentar. (3)

Un copil cu obezitate este predispus să devină un adult cu obezitate

Copiii și adolescenții cu obezitate au de 5 ori mai multe șanse de a rămâne astfel și la vârsta adultă comparativ cu cei non-obezi, potrivit unei meta-analize publicate în Obesity Reviews (2015). Aproximativ 55% dintre copiii cu obezitate vor păstra acest status și în adolescență, iar circa 80% dintre adolescenții care prezintă obezitate vor deveni adulți obezi, dintre care 70% vor rămâne astfel chiar și după vârsta de 30 ani. (4)

Când trebuie inițiată această discuție?

Pentru a sublinia importanța acestui subiect delicat, greutatea și aspectul fizic, nu este nevoie să facem din țânțar armăsar. Deși în mod tradițional când ne referim la greutate ne gândim automat la cifrele afișate pe cântar, de fapt și mai ales în cazul copiilor, facem trimitere la surplusul de țesut adipos care poate afecta funcția metabolică și sănătatea întregului organism. Bineînțeles că cei mici nu vor fi capabili să înțeleagă profunzimea problemei, însă nu trebuie să o „simplificăm” doar la valoarea numerică și/ sau influența sa asupra fizicului, respectiv asupra percepției societății cu privire la greutatea corporală. De aceea este indicat ca această discuție să fie evitată sau amânată până când subiectul devine „o problemă” reală, evidentă pentru copil sau dacă face eforturi pentru a o iniția chiar el.

Momente cheie pentru a purta o astfel de conversație sunt reprezentate de situații precum:

• membrii familiei sau prietenii apropiați adresează remarci (de regulă bine intenționate) cu privire la dimensiunile peste media acceptată ale copilului;
• achiziționarea articolelor de vestimentație, când este necesar ca hainele să fie cumpărate de la adulți sau de la vârste mai mari față de cea reală a copiilor;
• confesarea copilului cu privire la tachinarea din partea colegilor, ce are legătură cu greutatea și/ sau aspectul lui fizic.

În astfel de momente, copilul trebuie ascultat cu atenție, să fie întrebat cu răbdare ce simte, cum se simte în aceste situații și dacă dorește să facă ceva în această privință. Este important ca inițiativa să vină ca un ajutor și sprijin din partea părinților și nu ca un reproș. (5)

Când copilul are o problemă reală cu greutatea

O primă condiție pentru a deschide acest subiect delicat o reprezintă confirmarea statusului de suprapondere sau obezitate. Acest lucru se poate face prin calcularea indicelui de masă corporală, măsurarea circumferinței abdominale și/ sau evaluarea compoziției corporale cu ajutorul cântarelor speciale și ulterior interpretarea cumulată a datelor. Atenție însă, deoarece formulele de calcul, respectiv intervalele de normalitate diferă în cazul copiilor de cele ale adulților. 

Când copilul este suficient de matur pentru a înțelege importanța subiectului

Un alt aspect de care trebuie să se țină cont răspunde la întrebarea: copiii dispun de maturitatea emoțională și abilitatea cognitivă de a discuta despre greutatea sa și implicațiile acesteia?

Copiii cu vârsta până în 7 ani dețin foarte puțin control asupra a ceea ce mănâncă și a modului în care își petrec timpul. Prin urmare, greutatea acestora poate fi dirijată de către părinți și apaținători prin manipularea accesului copiilor la alimentele concentrate în zaharuri și grăsimi, respectiv asigurându-le numeroase oportunități pentru a fi activi. La această vârstă sunt puține șanse ca discuțiile cu privire la greutate să fie eficiente. Totuși părinții trebuie să transmită mesaje corecte în legătură cu importanța unei alimentații sănătoase și a activității fizice, respectiv să constituie modele pentru cei mici.

În cazul copiilor cu vârste cuprinse între 7 și 11 ani, aceștia încep să își manifeste mult mai puternic preferințele alimentare. Reechilibrarea ponderală în această perioadă necesită cooperarea părinților și a copiilor deopotrivă. Este extrem de util ca părinții să discute începând cu această vârstă cu cei mici și să le explice de ce este important să mănânce mai puține alimente catalogate drept  „nesănătoase”, de exemplu.

Preadolescenții și adolescenții (începând cu vârsta de 12 ani) împărtășesc o viziune mult mai complexă asupra nutriției, nevoii de sănătate și manifestă afecte puternice cu privire la aspectul fizic, dacă sunt sau nu deranjați de excesul de greutate. Aceștia devin mult mai responsabili de aportul alimentar și modalitatea în care își petrec timpul, însă nu dețin controlul total. Adolescenții sunt capabili să înțeleagă conceptul de management al greutății, iar sprijiniți corespunzător de către părinți pot fi implicați activ în acest proces, contribuid într-un mod constructiv și creativ, ceea ce ar putea crește șansele de succes ale intervenției nutriționale. (5)

Particularități psiho-comportamentale ale copiilor și adolescenților

	Copii, 2-7 ani	Copii și preadolescenți, 8-12 ani	Adolescenți, 13-18 ani
Caracteristici ale dezvoltării	Pot lua decizii bazate pe propriile percepții. Pot învăța din experiențe proprii. Nu sunt conștienți de percepțiile celor din jur.	Încep să gândească logic și rațional. Învață să organizeze, să clasifice și să generalizeze.	Devin capabili să înțeleagă concepte abstracte, respectiv să îți formeze propriile idei și opinii.
Caracteristici psihologice	Au dezvoltate abilitățile motorii care le oferă independența necesară pentru a descoperi noi aptitudini. Se implică în multiple interacțiuni sociale cu persoanele din jur. Manifestă nevoia de a prelua inițiativa.	Doresc să realizeze activități constructive. Țin cont de aprecierea și recunoașterea persoanelor din jur cu privire la activitățile realizate și rezultatele obținute, ajutându-i să dezvolte simțul adecvării (cum trebuie să reacționeze în situații specifice). Sunt capabili să înțeleagă faptul că alimentația le poate afecta sănătatea și creșterea.	Tind spre independență. Încep să capete încredere în ei înșiși, aceasta putând fi afectată de faptul că devin tot mai conștienți  cu privire la procesul de creștere și modificările corporale inerente.
Caracteristici comportamentale	Sunt energici și entuziaști să învețe lucruri noi, însă pot fi ușor distrași.   Pot prezenta tulburări de comportament alimentar manifestate prin alimentație selectivă.   Nu prezintă interes pentru alimentele noi sau le refuză total (neofobie alimentară). Sunt incapabili de a gândi logic.	Prezintă un simț crescut al responsabilității, dar și al independenței. Pot finaliza sarcini specifice. Le place să împărtășească experiențele proprii și sunt mai puțin egocentrici. Sunt dispuși să se pună de acord cu părinții în legătură cu alegerile alimentare.	Sunt deseori preocupați de aspectul fizic. Tind să fie influențați de părerea persoanelor din jur. Manifestă independență cu privire la alegerile alimentare, dar în același timp devin tot mai expuși la mediul obezogen modern. Devin conștienți de „conflictele” dintre gustul alimentelor și impactul asupra sănătății, însă gustul va domina aproape toate deciziile.

Sursa: The Complete Counseling Kit for Pediatric Weight Management (6)

Așa da

Felul în care transmitem mesajul este la fel de important precum ceea ce dorim să transmitem. În acest caz părinții trebuie să țină cont de următoarele aspecte:

• Este important ca problematica greutății să fie identificată ca o componentă a sănătății și nu a aspectului fizic.
• Oferiți-i sprijin copilului și garanția că îi vei fi alături în timpul procesului, că veți reuși împreună. Indiferent dacă acesta se confruntă cu bullyingu-ul sau cu o imagine corporală distorsionată, va avea nevoie de tine pentru a construi sau reconstrui încrederea și stima de sine.
• Fii realist și corect cu tine însuți și copilul deopotrivă. Setați împreună obicetive specifice, posibile, concentrați-vă pe mici victorii care să crească motivația și încrederea în schimbare. Este mult mai ușor să generezi o reacție dacă oferi instrucțiuni precise, de exemplu: „Camera ta este foarte dezordonată. Te rog să îți așezi hainele în dulap și să îți faci patul” versus „Camera ta este foarte dezordonată. Fă curat imediat!”.
  
• Normalizați această situație controversată. Copiilor trebuie să li se amintească faptul că fecare este diferit, iar greutatea reprezintă o caracteristică individuală la fel cum sunt și înălțimea, culoarea ochilor, a părului sau temperamentul. (1)
  

Așa nu

Cum gestionezi stigmatul greutății, astfel să fie evitată stigmatizarea neintenționată?

Conversația nu trebuie să facă referire la greutatea în sine, aspectul fizic robust, ci reprezintă un aforism pentru procesul de conștientizare al părinților asupra problematicii greutății copilului și are ca scop generarea de acțiune și soluții în acest sens.

Copilul nu trebuie să resimtă discuția drept un reproș cu privire la greutate sau o presiune ca acesta să piardă în greutate.

Ideal ar fi ca discuția să aibă un caracter informativ cu privire la modificarea obiceiurilor alimentare ale întregii familii, astfel copilul nu se va simți exclus sau „pedepsit” pentru greutatea sa. Copilul nu „este la dietă”. Deși copilul/ adolescentul reprezintă o entitatea unică, puternic individualizată, în cadrul intervenției nutriționale pentru echilibrarea ponderală a copiilor, adolescenților și nu numai, familia reprezintă un întreg.

Unii părinți, dar și adolescenți ar putea interpreta greșit mesajele care au drept scop prevenția obezității și ar putea încuraja eliminarea unor alimente din dietă pe care le consideră „rele” sau „nesănătoase”, realizând astfel un deficit energetic, micro- și/ sau macronutrient nedorit. (7)

Astfel, unii adolescenți supraponderali sunt predispuși să adopte diverse diete restrictive și comportamente alimentare inadecvate în încercarea de a pierde în greutate sau de a „mânca sănătos”.

Potrivit studiilor, atunci când conversația părinte-adolescent s-a centrat asupra greutății sau copilul a fost etichetat fiind „obez”, în locul discuției în ceea ce privește tiparul alimentar sănătos, adolescenții au manifestat mai multe comportamente tipice tulburărilor alimentare (de exemplu, adoptarea unor diete dezechilibrate, multiple, hiperfagia alimentară, renunțarea la mese (post/ fasting), utilizarea de purgative sau laxative), distres psihologic (simtome depresive, anxietate) sau în mod paradoxal, creșterea indicelui de masă corporală. (7), (8)

Alte studii sugerează că, în cazul părinților care au acordat atenție obiceiurilor alimentarare în cadrul unei astfel de discuții și le-au oferit suport și îndrumare copiilor și adolescenților în legătură cu alegerile alimentare sănătoase în loc să discute despre greutate sau indicele de masă corporală per se, s-a înregistrat un consum mai crescut de fructe și legume. De asemenea, încurajarea de către părinți a activităților fizice în rândul adolescenților a condus la rezultate pozitive. (8)

Criticile cu privire la greutate din partea părinților, deși neintenționate, pot avea un impact negativ asupra imaginii corporale și a satisfacției implicit în viața adultă și în special în rândul fetelor. Comentariile în legătură cu obiceiurile și preferințele alimentare s-au dovedit în schimb neutre. (7) De aceea discuția trebuie de fapt să să orienteze asupra importanței modificării obiceiurilor alimentare actuale și nu numai, pentru redobândirea sănătății integrale a organismului.

Mesajele contradictorii

Părintele reprezintă și în această situație modelul de referință pentru copil și în special mamele trebuie să fie un bun exemplu pentru fetițe. Nu este suficient să verbalizeze faptul că „greutatea este doar o cifră”, „important este să fii sănătos/sănătoasă”, în timp ce acestea manifestă o serie de complexe proprii în ceea ce privește corpul și formele mai mult sau mai puțin accentuate, cu sau fără intenție, în prezența copilului („Vai ce m-am îngrășat”, „Ce burtă mare am”, „Sunt grasă”). Copilul primește astfel mesaje contradictorii, favorizând deseori apariția următoarelor situații:

• alienarea, negarea realității: „Cine mă place, mă place așa cum sunt” și respectiv delăsarea și complianța scăzută la modificările stilului de viață și cele pentru o alimentație sănătoasă;
• corelarea stimei de sine cu aspectul fizic și greutatea afișată pe cântar, aceasta fiind cea mai frecventă și accesibilă metodă de apreciere, respectiv deformarea imaginii corporale, promotori ai tulburărilor de comportament alimentar de tip restrictiv care pot sau nu asocia mecanism compensator.

Cum împărțim vina?

În acest caz se constată două atitudini și anume, părinții devin copleșiți de sentimente de culpabilitate sau din contră, copiii sunt considerați responsabili pentru propria greutate din pricina apetitului robust și a preferințelor alimentare pentru alimente „contraindicate” și „care îngrașă”, pe care le manifestă.

Este important ca părinții să înțeleagă faptul că nu este nici momentul nici locul de a împărți vina, ci este timpul să acționeze.

Auto-compătimirea nu reprezintă o opțiune. Toată energia părinților trebuie investită în ceea ce se poate face din momentul în care s-a propus schimbarea stilului de viață. La polul opus, învinovățirea constantă a copilului („vezi dacă ai mâncat alimentul X?”, „vezi dacă nu faci/ nu ai făcut mișcare?”, „dacă nu ți-ar plăcea așa mult mâncarea”, „eu ce pot să fac dacă copilul cere?” etc.) nu constituie nici ea o soluție, chiar dacă acestea nu sunt adresate în mod conștient de către aceștia, cu scopul de a-l răni sau blama. Împovărarea copilului îl determină să nutrească sentimente de inutilitate, de rușine, de eșec, sabotând astfel orice altă încercare de a schimba lucrurile.

Tot aici trebuie menționat și rolul cadrelor medicale, care trebuie să sprijine părinții și copiii deopotrivă în acest demers. Un copil devine supraponderal ca urmare a unei constelații complexe și incomplet înțelese de factori care nu țin întotdeauna de controlul parental sau al copilului. Mai mult decât atât, nu poate fi ignorat faptul că în prezent copiii trăiesc într-un mediul cultural obezogen, toxic pentru sănătate. Astfel părinții care se simt în mod direct responsabili pentru situația copilului sau pentru faptul că nu au identificat din timp problema greutății, trebuie reasigurați că este dificil de apreciat momentul în care copilul depășește limita invizibilă care definește un status ponderal nesănătos. (9)

Ce nu trebuie să îi spui niciodată copilului

• Nu-i spuneți niciodată că este „leneș” sau „lacom” și faptul că acestea justifică greutatea în exces. În schimb recunoașteți și împărtășiți-i acestuia că știți cât poate fi de dificil să faceți alegeri alimentare sănătoase.
• Nu-l învinovățiți pe copil pentru obiceiurile sale alimentare. Lăudați-i în schimb cu fiecare ocazie în care acesta mănâncă sănătos și întrebați-l cum l-ați putea ajuta să adopte un stil de viață și o alimentație echilibrate.
• Nu-l presați sau speriați pentru a pierde în greutate. Interesați-vă în schimb care este opinia acestuia cu privire la beneficiile pe care crede copilul/adolescentul că le-ar putea avea dacă scade în greutate.
• Nu aduceți comentarii negative cu privire la propria dumneavoastră greutate sau cât de „frustrant”/„plictisitor”/„obositor” este să ții o dietă sau „să fii mereu la dietă”. Fiți în schimb un bun exemplu, iubiți-vă corpul, acceptați-l și faceți exact ceea ce v-ați dori să facă și copilul dumneavoastră (mâncați sănătos, fiți mai activ etc.).
• Nu criticați greutatea altor persoane din familie sau cercul de prieteni cu suprapondere, în special în prezența copilului/adolescentului. Evidențiați în schimb alte trăsături cum ar fi ținuta adecvată, ochii, părul, atitudinea, starea de spirit etc.
• Nu-i spuneți copilului că fericirea este condiționată de o greutate normală. Expuneți în schimb efectele pozitive ale unui bun management al greutății pentru sănătatea acestora. Nu transformați aspectul fizic și greutatea corporală ale copilului/adolescentului în scopul vieții dumneavoastră, dar ma ales al acestuia.
• Nu-i spuneți copilului că este responsabil pentru greutatea pe care o are. Încercați în schimb să îi explicați faptul că unor persoane le este mai dificil să își controleze greutatea, că sunt unii factori care nu țin de persoana umană și care influențează statusul ponderal, dar alimentația și activitatea fizică de exemplu sunt două aspecte pe care le pot ei controla pentru o greutate sănătoasă. (5)